Crăciunul cu André, o celebrare festivă pe muzica artistului André Rieu și a orchestrei Johann Strauss Crăciunul cu André, o celebrare festivă pe muzica artistului André Rieu și a orchestrei Johann Strauss
Iubitorii de muzică, spectacol și fanii lui André Rieu au șansa de a se bucura de un nou concert al artistului, acompaniat de orchestra... Crăciunul cu André, o celebrare festivă pe muzica artistului André Rieu și a orchestrei Johann Strauss
TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

Iubitorii de muzică, spectacol și fanii lui André Rieu au șansa de a se bucura de un nou concert al artistului, acompaniat de orchestra Johann Strauss și de numeroși invitați speciali. André Rieu: Crăciunul cu André va putea fi urmărit pe 19 noiembrie, începând cu ora 19:00, în sala Epika a Grand Cinema & More, dar și în Grand VIP Studios, într-un format ce cuprinde filmări exclusive pentru publicul din cinematografe.

André Rieu este cunoscut pentru abordarea modernă a muzicii clasice, prin care a reușit să apropie publicului de toate vârstele acest gen, transformând concertele sale în manifestări artistice dedicate maselor, o alternativă reală a marilor trupe pop. Anual, artistul susține zeci de concerte în toate colțurile lumii, dar cea mai mare încărcătură emoțională o au reprezentațiile din orașul său natal, Maastricht.

Printre acestea se numără și André Rieu: Crăciunul cu André, transmisiunea live pe care publicul din România o poate urmări la Grand Cinema & More. Alături de bucuria unui spectacol desăvârșit, susținut în stilul inconfundabil al artistului, împreună cu orchestra Johann Strauss, spectatorii din cinematograf vor putea urmări și un tur live al orașului în timpul pregătirilor de Crăciun, realizat chiar de André, și de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Întrebările, culese de la cei prezenți în sălile de cinema din toată lumea, vor fi adresare de către Charlotte Hawkings, gazda CinemaLive.

Transmisiunile concertelor lui André Rieu reprezintă un proiect pe care ne bucurăm de fiecare dată să îl organizăm în cinematograf. Cumva, în abordarea lui André Rieu asupra muzicii găsim o parte din misiunea Grand Cinema & More – să prezentăm spectacolul într-o formă neconvențională, amplificându-l și propagându-l astfel către toți cei care îl așteaptă”, a declarat Atena Simovic, Alternative Content & Events Director în cadrul Băneasa Developments.

Și anul acesta, Grand Cinema & More facilitează transmisiunea concertului în următoarele cinematografe din țară: Cinema One (Brașov), Cinema Trivale (Pitești), Cinema Cortina (Oradea), Cinema Palace (Oradea), Cinema Victoria (Cluj-Napoca), Cinema Arta (Târgu Mureș), Sala de concerte „Ion Vidu” (Timișoara), Cinema Florin Piersic (Cluj-Napoca), Cinema Ankora (Satu Mare).

Pentru acest spectacol, biletele au fost deja puse în vânzare pe site-ul grandentertainment.ro sau direct de la casa de bilete a Grand Cinema & More, situată la etajul I al Băneasa Shopping City.

TwitterFacebookFacebook MessengerGoogle+PinterestLinkedInWhatsApp

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *