Eturia: Până în 2020, circa 30% din business va fi adus de zona de vest a țării Eturia: Până în 2020, circa 30% din business va fi adus de zona de vest a țării
În urma succesului celor două agenții din București și Piatra Neamț, agenția de turism Eturia își extinde serviciile și deschide un nou sediu la... Eturia: Până în 2020, circa 30% din business va fi adus de zona de vest a țării

În urma succesului celor două agenții din București și Piatra Neamț, agenția de turism Eturia își extinde serviciile și deschide un nou sediu la Cluj, prin intermediul căruia intenționează să ofere pachete de vacanțe în destinații exotice, cu plecare din Cluj, dar și consultanță dedicată clienților din această regiune. Conform evoluției cererilor de vacanțe în destinații exotice, reprezentanții Eturia estimează că, în următorii 3 ani, aproximativ o treime din business va proveni din zona de vest a României.

În cei 9 ani de activitate, Eturia a vândut peste 11.000 de pachete de vacanță personalizate și a trimis peste 15.000 de clienți în destinații exotice, dintre care mai mult de 75% au rămas clienți fideli ai agenției. Repartizarea geografică a cifrei de afaceri arată un număr în creștere al turiștilor din vestul țării, de la un procent de 4% din totalul rezervărilor din anul 2010, la un procent de 16%, în prezent.

În urma progresului business-ului, raportat la regiunea de vest a țării, și a previziunilor privind tendințele de consum ale turiștilor români, Eturia apreciază o creștere continuă în marile orașe din această zonă, dar și din restul țării. „Avem clienți din toate regiunile țării și ne bucurăm să observăm o creștere a cererii de vacanțe exotice de la turiștii din afara Bucureștiului”, a declarat Daniela Shah, co-proprietar al agenției de turism Eturia.

În prezent, agenția de turism Eturia le oferă consultanță clienților săi și pune la dispoziția acestora pachete de vacanță în destinații exotice, prin intermediul celor 4 sedii din țară – 2 dintre acestea se află la București, 1 este la Piatra Neamț, iar cel mai nou s-a deschis de curând la Cluj, ca urmare a solicitărilor numeroase din regiune.

Pentru că regiunea Moldovei este acoperită foarte bine de biroul nostru din Piatra Neamț, ne-am propus să venim cu același gen de abordare personalizată și pentru clienții din Cluj. Prin colegii noștri de acolo, ne dorim să le oferim consiliere turistică la sediul agenției noastre, nu doar prin email și telefon, cum era posibil până acum, și, în plus, ne dorim să conturăm pachete cu plecare din Cluj, special pentru ei”, a declarat Daniela Shah, co-proprietar Eturia.

Eturia oferă trei tipuri de vacanțe în destinații exotice: vacanțe personalizate pentru turiștii cu bugete medii de vacanță, vacanțe cu plecări predefinite, create pe principiul celui mai bun tarif, și vacanțe de lux, pentru clienții care doresc destinații deosebite. La ora actuală, ofertele Eturia includ 120 de destinații din întreaga lume, cele mai solicitate fiind Republica Dominicană, Cuba, Mexic și Maldive.

Eturia, gândită ca agenție tailor-made, a vândut în cei nouă ani de activitate peste 10.000 de pachete de vacanță personalizate, către destinații exotice. Dintre cei peste 19.000 de turiști care au ales serviciile agenției Eturia, peste 80% sunt clienți fideli. Fără a fi considerată o agenție de turism exclusivistă, ofertele sale includ la ora actuală 120 de destinații din întreaga lume, cele mai solicitate pentru 2016 fiind SUA, Japonia, Maldive, Cuba, Thailanda, Singapore, Peru, Mauritius, Tanzania, Indonezia, Mexic și Republica Dominicană.

Turiștii Eturia au parcurs peste 150.000.000 km pentru a vizita peste 120 de țări, timp de peste 2.400.000 zile, în cei 9 ani de activitate. Specialiștii Eturia au efectuat peste 250 de călătorii de informare în 106 dintre destinațiile promovate, pentru a putea garanta calitatea hotelurilor, tururilor și vizitelor recomandate.

Înființată în anul 2007, compania dezvoltă trei direcții principale de business: vacanțe personalizate pentru turiștii cu bugete medii de vacanță, vacanțe cu plecări predefinite, create pe principiul celui mai bun tarif, și vacanțe de lux pentru clienții care doresc destinații deosebite. În anul 2015, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, iar creșterea din 2016 se apropie de 60%.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *