TELUS International Europe va dona 100.000 USD către organizaţii non-profit din România TELUS International Europe va dona 100.000 USD către organizaţii non-profit din România
TELUS International Europe a lansat, astăzi, TELUS International Romania Community Board, o iniţiativă de responsabilitate socială derulată de TELUS la nivel global, prin care... TELUS International Europe va dona 100.000 USD către organizaţii non-profit din România

TELUS International Europe a lansat, astăzi, TELUS International Romania Community Board, o iniţiativă de responsabilitate socială derulată de TELUS la nivel global, prin care compania va distribui anual până la 100.000 USD către organizaţii non-profit din România, începând cu anul 2017. 

“În numele întregii echipe TELUS International, mă bucur să pot extinde filosofia TELUS de a dărui acolo unde trăim către iniţiativele de responsabilitate socială corporativă prin lansarea TELUS International Romania Community Board, astăzi, în Bucureşti”, a spus Jeffrey Puritt, Preşedinte al TELUS International. “Consiliul va reprezenta o resursă importantă de finanţare pentru instituţiile caritabile din România care au nevoie cel mai mult de acest suport şi un motiv de mândrie pentru membrii echipei TELUS International.”

TELUS International Romania Community Board va oferi finanţare pentru programe sociale dedicate familiilor şi tinerilor, care se concentrează pe cel puțin unul dintre următoarele domenii: sănătate, educaţie şi mediu. Consiliul este format din lideri de marcă ai comunităţii, precum şi membri ai echipei TELUS International Europe, conduşi de către Preşedintele acestui consiliu, Eric Stab, CEO al Engie România.

“Mă consider norocos că am fost ales Preşedinte al primului TELUS International Romania Community Board, pentru că ştiu că vom ajuta organizaţiile nonguvernamentale să construiască o ţară vibrantă, care vizează dezvoltarea durabilă și favorizează incluziunea socială. Aceasta este o oportunitate incredibilă pentru noi de a-i ajuta pe cei care au nevoie, prin dedicarea timpului şi energiei noastre, fiind susţinuţi de contribuţia financiară a celor de la TELUS”, a adăugat Eric Stab, Preşedinte al noului Community Board.

Principalele criterii pentru a aplica pentru finanţarea oferită de TELUS International Romania Community Board sunt următoarele: organizaţiile nonguvernamentale trebuie să fie înregistrate în România, să propună un program specific care să implice tinerii sau familiile şi să utilizeze inovaţia socială în abordarea unei probleme importante pentru societate.

Mai mult, Consiliul va susţine programe de artă şi cultură pentru următoarea generaţie de tinerii profesionişti şi iubitorii de artă şi proiecte sportive, care promovează învăţarea şi educaţia. Programele care au nevoie de finanţare pot fi înscrise printr-o platformă online dedicată, care se va lansa anul acesta şi care va fi disponibilă pe site-ul http://community.telus.com/. Consiliul va analiza cu atenţie aplicaţiile şi va selecta acele programe cu cel mai mare impact asupra comunităţii locale.

TELUS International Europe Community Board a fost fondat în 2015 şi, până la finalul anului 2016, va dona aproape 156.000 USD, moment în care va fi împărţit în două Community Boards separate, unul care va deservi Bulgaria, iar celălalt, România. Fiecare Consiliu va avea un buget anual de 100.000 USD.

Filosofia TELUS International de “a dărui acolo unde trăim” s-a tradus, în ultimii 10 ani, prin implicarea a peste 40.000 de voluntari ai TELUS International, care au avut un impact asupra a aproape 70.000 de oameni şi asupra comunităţilor lor prin programul intern de CSR, TELUS Days of Giving. În 2015, 450 de membri din echipa TELUS International Romania au contribuit la renovarea unor şcoli din Bucureşti şi Craiova, înlocuind mobilă, vopsind pereții şi îmbunătăţind prin activitățile lor instituţiile educaţionale pentru peste 400 de copii.

TELUS are acum 16 Community Boards, inclusiv cinci TELUS International Community Boards, care au donat anual aproape 4,5 milioane USD. În 2015, compania TELUS International Europe Romania a fost recunoscută drept “Business Leader în CSR”, titlu acordat de către Association of Business Service Leaders in Romania (ABSL). În acelaşi an, programul TELUS Days of Giving a primit distincţia de “Cea mai bună iniţiativă de CSR” la prima gală a Romanian Outsourcing Awards for Excellence.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *