TPA România deschide un birou în Cluj TPA România deschide un birou în Cluj
Începând cu luna septembrie 2016, TPA Group îşi dezvoltă operaţiunile în România şi deschide un nou birou la Cluj. Prin integrarea companiei locale IAS... TPA România deschide un birou în Cluj

Începând cu luna septembrie 2016, TPA Group îşi dezvoltă operaţiunile în România şi deschide un nou birou la Cluj. Prin integrarea companiei locale IAS Expert, devenită acum TPA Transilvania, TPA Romania îşi extinde prezenţa la nivel naţional, adăugând un birou regional de o importanţă strategică şi lărgindu-şi echipa cu 22 specialişti.  Sorana Cernea, partener fondator al IAS Expert, devine partener coordonator al TPA Transilvania.

TPA Group este una dintre cele mai mari companii de consultanţă fiscală, contabilitate şi servicii de audit din Europa centrală şi de sud-est. Activă pe piaţa din Romania din 1998, TPA Romania furnizează clienţilor săi servicii financiare integrate: contabilitate, payroll, audit, consultanţă fiscală şi juridică.

Portofoliul TPA Romania include peste 300 clienţi, companii locale şi internaţionale provenind cu precădere din sectoarele: energie, producţie industrială, imobiliare, construcţii, transporturi & logistică, tehnologia informaţiei, agricultură & silvicultură şi distribuţie.

TPA Romania a raportat o cifră de afaceri de 3.2 milioane euro în 2015 şi o creştere de 2% fată de anul precedent.

Cluj devine primul birou regional şi cel de al doilea birou naţional al TPA România, alături de biroul central din Bucureşti. Prin deschiderea biroului din Cluj, TPA îşi consolidează poziţia pe piaţa de profil şi se impune ca partener strategic pentru firmele care intră pe piaţa locală.

Jan Glas‘Suntem foarte incântaţi de această deschidere, Clujul având o valoare strategică în dezvoltarea grupului nostru, atât din punct de vedere al localizarii cât şi din punct de vedere al importanţei economice. Decizia de a ne extinde cu un prim birou regional în Cluj şi în Transilvania reflectă cererea în constantă creştere pe care am remarcat-o din partea clienţilor şi colaboratorilor noştri, care au nevoie de servicii de contabilitate, audit, consultanţă fiscală şi juridică la standarde internaţionale în această regiune cu un ritm alert de dezvoltare. Prin Sorana şi echipa sa, am gasit colegii perfecţi în această nouă etapă din extinderea TPA Group.’ declară Jan Glas, Managing Partner al TPA România şi membru al CEE Steering Committee al TPA Group.

Sorana Cernea‘Am infiinţat firma în anul 2003 în Cluj, iar de atunci ne-am dezvoltat în mod constant, devenind unul din liderii pieţei regionale de consultanţă fiscală şi servicii de contabilitate’ spune Sorana Cernea, Partener Fondator al IAS Expert. ‘Integrarea firmei noastre în TPA Group şi schimbarea numelui în TPA Transilvania exprimă angajamentul şi viziunea noastră pentru viitor şi reprezintă o excelentă oportunitate pentru companie, pentru angajaţii şi clienţii noştri. Ca întotdeauna, prioritatea noastră este să oferim servicii la cel mai înalt standard de profesionalism clienţilor existenţi şi viitorilor noştri parteneri de afaceri.’

Cu sediul în Viena, Austria, TPA Group este activ în 11 ţări din Europa: Albania, Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

Începând cu 5 septembrie 2016, TPA Group nu mai este membru al reţelei internaţionale  Crowe Horwath. Împreună cu Baker Tilly International, TPA Group formează Baker Tilly Europe Alliance. Grupul TPA devine membru independent al Baker Tilly Europe Alliance şi operează de acum înainte sub brandul “TPA”.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *