4 timișoreni lansează o campanie inedită de crowdfunding pentru Cumințenia Pământului 4 timișoreni lansează o campanie inedită de crowdfunding pentru Cumințenia Pământului
Patru tineri timișoreni au demarat un proiect inediat pentru care își doresc să strângă fonduri pentru achiziția operei lui Brâncuși, Cumințena Pământului. Proiectul de crowdfunding,... 4 timișoreni lansează o campanie inedită de crowdfunding pentru Cumințenia Pământului

Patru tineri timișoreni au demarat un proiect inediat pentru care își doresc să strângă fonduri pentru achiziția operei lui Brâncuși, Cumințena Pământului. Proiectul de crowdfunding, denumit ”Ciocâlteiul lui Brâncuși”, este coordonat de Remus Rădvan (cel care a pus bazele primului hub educațional din țara noastră, Minds Hub). Lui i s-au alăturat Andrei, Gabriela, Rareș, tineri entuziaști și pasionați de tehnica string art (cu ață și cuie bătute în lemn).

”Într-o zi, colegul nostru Remus, fiind născut în orașul lui Brancuși, ne-a povestit câte ceva despre campania din jurul Cumințeniei Pământului, lucru care ne-a determinat să vrem să ne implicăm activ, folosindu-ne de tehnica noastră de string art, în susținerea cauzei. Am decis să mergem la casa din Hobița, pentru a strânge cât mai multe informații referitoare la sculptor și la filozofia sa de viață. Întâmplarea face ca în timpul vizitei noastre în satul natal al lui Brâncuși să ne fie menționat printre altele, acest cui, după denumirea sa arhaică, „ciocâlteu” devenit ulterior „glasul” inițiativei noastre”, spun inițiatorii campaniei.

Astfel, pentru a aduce un tribut marelui sculptor român,  cei patru vor crea o operă de artă masivă pe o placă de 2×1,3 metri, pentru care vor folosi circa 7.000 de cuie și 20 de km de ață, cam cât este distanța dintre Târgu Jiu și Hobița, locurile dragi ale lui Constantin Brâncuși.

Pentru a obține suma necesară, cei patru tineri scot la licitație 1.876 de cuie, cifra simbolizând anul nașterii lui Brâncuși, și îi îndeamnă pe români să devină un cui metaforic, parte integrantă din această lucrare.

”De campania noastră, legăm cuvântul ÎMPREUNĂ. Atât vizual, cât și metaforic, prin povestea croită sub numele de „Ciocîlteul lui Brâncuși”, vrem să aducem simbolic românii pe aceeași placă, să îi unim spre o direcție comună. ÎMPREUNĂ nu este doar despre noi, ci și despre lucrurile care ne leaga, iar Brancuși și-a dorit ca arta sa fie un mijloc prin care oamenii să se aproprie, nu să se înstrăineze. Sperăm să nu ne îndepărtăm de Cumințenia Pământului”, spune Remus.

Astfel, persoanele care vor să se implice în campania tinerilor pot dona, până pe 18 septembrie, 10 lei pentru un cui. Banii se vo duce în contul Cumințeniei Pământului. Totodată, opera tribut va fi expusă la Hobița, dar și în alte orașe din țară. Pe 27 septembrie, opera tribut va fi licitată, toate fondurile obținute urmând să fie donate în întregime către Cumințenia Pământului.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *