Sony lansează seria de televizoare 4K HDR BRAVIA Z iar cele din seria BRAVIA 4K HDR ajung în Europa Sony lansează seria de televizoare 4K HDR BRAVIA Z iar cele din seria BRAVIA 4K HDR ajung în Europa
Sony lansează seria de televizoare 4K HDR BRAVIA ZD9, următoarea generație în materie de tehnologie privind calitatea imaginii pentru televizoare, care poate reproduce un... Sony lansează seria de televizoare 4K HDR BRAVIA Z iar cele din seria BRAVIA 4K HDR ajung în Europa

Sony lansează seria de televizoare 4K HDR BRAVIA ZD9, următoarea generație în materie de tehnologie privind calitatea imaginii pentru televizoare, care poate reproduce un negru mai intens, un alb mai strălucitor și culori naturale.

Noua gamă Z devine astfel piesa de rezistență a gamei premium de televizoare Sony cu tehnologie 4K HDR, care include modelele premiate XD93 și XD940. Noua abreviere „Z” reprezintă un important pas înainte în materie de tehnologie de display. Tehnologia 4K High Dynamic Range (HDR) oferă un contrast puternic și culori mai clare, naturale și redă conținutul așa cum l-au înregistrat creatorii lui.

Noua gamă de televizoare BRAVIA ZD9 cu 4K HDR dispune de noul procesor de imagine 4K „X1 Extreme” și de tehnologia de iluminare Backlight Master Drive™, pentru a obține un contrast superior și o paletă de culori extrem de exacte. Acesta oferă o experiență vizuală și mai impresionantă, imaginile fiind redate pe ecran cu mai multă profunzime, cu o textură fină și în culori mult mai naturale față de versiunea anterioară.

Noul procesor de imagine 4K X1 Extreme a fost dezvoltat pentru a oferi experiența vizuală supremă în format 4K HDR. În plus, acesta poate procesa cu 40% mai multe imagini în timp real comparativ cu procesorul 4K X1. De asemenea, încorporează trei tehnologii noi – remasterizare HDR bazată pe obiecte, procesare dublă de baze de date și Super Bit Mapping™ 4K HDR – aducând astfel conținutul 4K HDR la un nou nivel.

100_ZD9_Z9D_front_screenfill_desktopPrin analizarea imaginilor din fiecare scenă și corectarea culorilor și a contrastului fiecărui obiect în mod individual, tehnologia de remasterizare bazată pe obiect poate reproduce în detaliu textura imaginilor. Această tehnologie îmbunătățește calitatea conținutului standard HD până aproape de calitatea 4K HDR.

În plus, procesorul 4K HDR X1 Extreme dispune de o bază de date exclusivă Sony pentru reducerea zgomotului. Căutând prin mii de tipare de imagine, sistemul de procesare a bazei de date elimină zgomotul nedorit și îmbunătățește calitatea fiecărei imagini până la claritate 4K.

Tehnologia Super Bit Mapping 4K HDR creează o imagine rafinată, naturală. Cu puternicul sistem de procesare a semnalului pe 14 biți, dispersează benzile de culoare pe 8 biți (FHD) sau pe 10 biți (4K), amplificând gradația echivalentă pe 14 biți cu de 64 de ori mai multe niveluri de culoare. Tehnologia permite redarea fidelă a  chipurilor, a apusurilor de soare și altor zone cu gradații subtile de culoare.

Cu ajutorul celor trei tehnologii, procesorul X1 Extreme reproduce o gamă largă de conținut la o calitate 4K HDR.

Gama de televizoare BRAVIA ZD9 4K HDR funcționează, de asemenea, pe platforma Android TV cu interfață Sony. De la transmisiuni TV în direct la servicii video pe internet, noua interfață a barei ”Content bar” include funcția avansată de navigare prin conținut și funcția de căutare vocală. Noua bară ”Content bar” include o funcție de filtrare a categoriilor (disponibilitatea depinde de regiune). În loc să selecteze un program dintr-un grup de canale, utilizatorii pot alege foarte ușor din categoria preferată, cum ar fi sport, muzică sau știri.

Gama ZD9 de televizoare BRAVIA 4K HDR include modelele cu diagonale de 65, 75 și 100 de inchi și va fi disponibilă  în Europa din 2016. Prețurile variază în funcție de țări și retaileri.

În plus, compania anunță disponibilitatea la nivel european a cinci noi serii de televizoare 4K HDR: XD83, XD80, XD75, XD70 și SD80. Create pentru a se încadra în camere de diferite dimensiuni, toate televizoarele Sony BRAVIA 4K HDR oferă o experiență superioară de vizionare 4K, precum și o calitate apropiată de 4K a conținutului convertit din surse HD.

Cu peste opt milioane de pixeli, televizoarele Sony BRAVIA 4K HDR redau detalii intense și o calitate superioară a imaginii, furnizând de patru ori mai multe detalii decât modul Full HD. Filmele, emisiunile TV, fotografiile și conținutul de pe smartphone sunt redate la o calitate superioară la standardul 4K și datorită tehnologiilor Sony. Astfel, tehnologia 4K X-Reality PRO reproduce detalii nemaiîntâlnite utilizând un algoritm unic Sony ce foloseşte o bază de date cu informaţii pentru orice tip de conținut, cum ar fi transmisiuni TV, DVD, discuri Blu-ray, conținut video pe internet și fotografii digitale. sonyxd70-2

Noile televizoare Sony BRAVIA 4K HDR sunt compatibile cu High Dynamic Range (HDR), astfel că pot primi și procesa conținut video la noul standard . În combinație cu rezoluția 4K Ultra HD, tehnologia HDR va schimba modul de vizionare a conținutului video pe televizor, datorită detaliilor suplimentare, culorilor și contrastului.

Toate cele cinci televizoare Sony BRAVIA 4K HDR suportă sistemul de operare Android TV de la Google, facilitând astfel streaming-ul video, accesul la servicii de tip video-on-demand sau utilizarea televizorului pentru jocuri. Pasionații  de televiziune pot urmări emisiuni de succes și filmele preferate pe Netflix, YouTube și nu numai. De asemenea, utilizatorii pot accesa o selecție de jocuri și aplicații din magazinul Google Play direct pe televizor. În plus, cu aplicația Google Cast pot trimite conţinut multimedia din aplicaţii precum Netflix sau YouTube ce rulează pe dispozitivul lor cu Android sau iOS, computerul Mac sau cu Windows sau Chromebook, direct pe televizor.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *