România vs. Polonia: bătălia  gusturilor România vs. Polonia: bătălia  gusturilor
Un studiu comparativ realizat de Gusto Dominium, unul dintre lanțurile de restaurante de origine poloneză din România, relevă faptul că numărul românilor care preferă... România vs. Polonia: bătălia  gusturilor

Un studiu comparativ realizat de Gusto Dominium, unul dintre lanțurile de restaurante de origine poloneză din România, relevă faptul că numărul românilor care preferă să mănânce la restaurant este cu 40% mai mare decât al polonezilor, diferențele dintre aceștia fiind remarcate și la nivelul notelor de plată, unde românii, din nou, îi depășesc pe polonezi cu circa 10 procente.

Astfel, potrivit rezultatelor studiului, aproximativ 300 de persoane ajung zilnic în restaurantele Gusto Dominium din România, în timp ce traficul mediu zilnic din locațiile din Polonia este de circa 200 persoane. Mai mult, și notele de plată ale românilor sunt mai mari, bonul mediu în restaurantele de pe plan local fiind de 60 lei, în timp ce polonezii se situează în jurul valorii de 55 lei.

De asemenea, 70% din totalul sortimentelor de pizza preparate în cadrul celor 8 locații Gusto Dominium de pe plan local sunt servite în incinta restaurantelor, în timp ce doar 30% sunt livrate la domiciliul ori la biroul clienților. Pe de altă parte, în Polonia, doar 35% dintre clienți preferă să iasă la restaurant, restul optând pentru delivery. De altfel, în ceea ce privește modalitatea de comandă, polonezii aleg, în proporție de 70%, solicitările telefonice, deși, spre deosebire de români, au la dispoziție și posibilitatea de a comanda online direct de la restaurant.

Gusto Dominium - Infografic romani vs polonezi„În ambele cazuri, pizza rămâne preparatul preferat, iar gustul dulce al mâncărurilor primează. În plus, remarcăm apetitul ambelor popoare pentru carne, doar 20% dintre preparatele comandate fiind vegane atât în România, cât și în Polonia. De asemenea, pe lângă afinitatea pentru dulce, la români observăm și o înclinație către mâncărurile picante, în timp ce polonezii optează des și pentru sortimente culinare care conțin usturoi”, a declarat Lukasz Kuzniar, Director de Dezvoltare al Gusto Dominium România.

Astfel, în topul celor mai comandate sortimente de pizza, pe plan local se remarcă Pizza Fanilor, Capriciosa și Quattro Stagioni, în timp ce polonezii optează, pe lângă Capriciosa, și pentru pizza Dominium și Margherita. Gusturile sunt identice și în ceea ce privește preferința pentru paste, unde Carbonara, Bolognese și pastele asortate cu ciuperci sunt cele mai comandate preparate.

În ceea ce privește cea mai aglomerată perioadă a zilei, în restaurantele din România, cel mai mare trafic se observă în intervalul prânzului, în timp ce locațiile poloneze se bucură de mai mulți clienți după terminarea programului de lucru.

Referitor la criteriile în funcție de care clienții aleg un restaurant, reprezentantul companiei explică faptul că, atât în cazul românilor, cât și al polonezilor, cel mai important aspect este amplasarea spațiului în apropierea unui centru de interes, fie acesta locul în care își desfășoară activitatea, un complex comercial sau un spațiu destinat divertismentului.

Cine și cât lasă bacșiș la restaurant

La nivelul asemănărilor dintre cele două popoare, studiul Gusto Dominium arată că, în ambele cazuri, cel mai activ segment de clienți este reprezentant de persoane cu vârste cuprinse între 25-50 ani, bărbați și femei în egală măsură, care au un loc stabil de muncă și obțin venituri medii spre mari. Dintre aceștia, bărbații sunt cei care oferă mai des bacșiș ospătarilor, valoarea acestuia reprezentând în ambele țări circa 10-15% din totalul comenzii.

„În acest sens, menționăm că diferența dintre zlotul polonez și leul românesc este infimă, de doar 0,02 lei. Astfel, deși valoarea bacșișului este egală în cele două cazuri analizate, românii ajung totuși să scoată mai mulți bani din buzunare, întrucât și notele lor de plată sunt mai mari, comparativ cu ale polonezilor. Singura diferență se remarcă la nivel de TVA, însă conform legislației în vigoare, România s-a apropiat de Polonia”, a completat  Lukasz Kuzniar.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *