Ecosistemul cloud aduce marje mai mari de profit și dezvoltare accelerată pentru partenerii Microsoft Ecosistemul cloud aduce marje mai mari de profit și dezvoltare accelerată pentru partenerii Microsoft
Conferinţa Globală Microsoft dedicată partenerilor (World Partner Conference) se desfăşoară în perioada 10 – 14 iulie la Toronto, Canada, în fața unei audiențe ce... Ecosistemul cloud aduce marje mai mari de profit și dezvoltare accelerată pentru partenerii Microsoft

Conferinţa Globală Microsoft dedicată partenerilor (World Partner Conference) se desfăşoară în perioada 10 – 14 iulie la Toronto, Canada, în fața unei audiențe ce a acoperit sută la sută din numărul de locuri disponibile.

Gavriella Schuster, Corporate Vice President, Worldwide Partner Group, a oferit mai multe detalii cu privire la debutul acestui eveniment în cadrul unui articol publicat pe blogul oficial al Microsoft.

„Cererea clienților pentru serviciile noastre Cloud a crescut semnificativ în ultimul an, peste 85% din companiile din topul Fortune 500 utilizând în prezent Microsoft Cloud. În plus, forța cu care rețeaua noastră de parteneri ne-a sprijinit în respectarea promisiunilor către clienți a fost extraordinară. Partenerii noștri implementează în mod creativ tehnologiile Microsoft și construiesc parteneriate între ei, pentru a furniza servicii complementare care stimulează noi fluxuri de venituri”.

Conform unui studiu IDC, partenerii ale căror venituri provin în proporție de peste 50% din servicii cloud au o dezvoltare de 2 ori mai rapidă, realizând un profit brut de 1,5 ori mai mare și venituri recurente de 1,8 ori mai mari decât partenerii care au mai puțin de 50% din venituri provenind din servicii cloud. Partenerii Microsoft ale căror venituri provin în proporție de peste 50% din servicii cloud generează 5,87 dolari din propriile servicii pentru fiecare dolar din veniturile realizate de Microsoft prin vânzarea soluțiilor de cloud. Iar potențialul nu este nici pe departe exploatat pe deplin.

IDC estimează că piața de cloud va depăși 500 de miliarde de dolari până în 2020. Pentru a valorifica oportunitățile viitorului „știm că partenerii noștri au nevoie pentru succes atât de un partener în tehnologie, cât și de un partener în afaceri. Scopul nostru este să excelăm în acest rol dual. Am creat WPC pentru a sprijini partenerii să profite de ocazie, inspirând o viziune nouă, stimulând crearea de noi relații și conducând companii noi către ecosistemul partenerilor noștri”, a completat Gavriella. În cadrul conferinţei sunt programate peste 145.000 de întâlniri pentru împărtășirea de informații și dezvoltarea relațiilor de către parteneri, toate având scopul de a crește profitabilitatea și ritmul de dezvoltare a afacerii acestora. Săptămâna aceasta, la WPC, se vor sărbători reușitele partenerilor, se vor anunța finaliștii și câștigătorii premiului Partenerul anului și vor fi prezentate noi inovații tehnologice și investiții, pentru a-i ajuta pe partenerii Microsoft să-și maximizeze potențialul de profitabilitate în anul următor.

MicrosoftDe exemplu, platforma Predix de la General Electric migrează către Azure Cloud. GE este un exemplu strălucit de transformare. Recent, directorul general al General Electric, Jeff Immelt, și directorul general Satya Nadella au anunțat un parteneriat care va face platforma Predix de la GE pentru Internet Industrial disponibilă pe cloud-ul Microsoft Azure pentru întreprinderi din sectorul industrial. Acesta este primul pas într-o colaborare strategică vastă între cele două companii, care va permite clienților din lumea întreagă să colecteze și să folosească datele din sistemele lor industriale și să profite de aplicațiile cloud ale Microsoft la nivel enterprise.

Azure va suporta dezvoltarea întregului ecosistem industrial IoT, oferind clienților Predix acces la cel mai vast footprint de cloud disponibil în prezent, alături de suveranitatea datelor, capabilități hibride și servicii avansate de dezvoltare și de date. În plus, GE și Microsoft intenționează să integreze Predix în Azure IoT Suite și Cortana Intelligence Suite, alături de aplicațiile business de la Microsoft, cum ar fi Office 365, Dynamics 365 și Power BI, pentru a conecta datele industriale cu procesele și analizele business.

În plus, Ecolab, un furnizor global de tehnologii și servicii de apă, igienă și energie, se alătură Microsoft pentru a ajuta companiile să opereze sustenabil folosind Microsoft Cloud. Ecolab are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, o resursă prețioasă şi limitată, încheind parteneriate cu companii din întreaga lume pentru a le ajuta să-şi reducă în mod semnificativ consumul de apă. Astăzi, la WPC, Microsoft a demonstrat modul în care Ecolab îşi transformă activitatea, conectînd dispozitivele care regleaza fluxul de apă şi a celorlalte echipamente la platforma Azure, cu scopul de a ajuta clienții să îşi conserve resursele de apă, menținând în același timp un grad ridicat al eficienţei.

Utilizând tehnologii Microsoft precum Azure Suite IoT, Microsoft Power BI și Microsoft Dynamics 365, Ecolab gestionează soluții complete care îi vor permite să colecteze, analizeze și distribuie date către clienţii săi din întreaga lume. Rezultatul constă în operaţiuni eficiente concepute cu scopul de a sprijini companiile să îşi atingă obiectivul final, acela de a conserva mai bine de 1300 de miliarde de litri până în 2030 – echivalentul nevoilor de consum anuale a mai mult de 1 miliard de oameni.

Tododată, Microsoft a arătat  modul în care Japan Airlines utilizează Microsoft HoloLens pentru a schimba paradigma instruirii şi pregătirii echipajelor de zbor și a mecanicilor. HoloLens poate adăuga holograme în mediul din jurul utilizatorului, oferind un mod inovator de a afișa instrumentele din cabina de pilotaj sau modul în care se asamblează părțile componente ale unui motor cu reacție, crescând semnificativ siguranța procesului. microsoft-windows-10-live-verge-_1388

HoloLens este primul computer holografic complet autonom ce rulează pe Windows 10, transformând orice spațiu într-o realitate augmentată interactivă cu modele 3D, aplicații și conținut multimedia. Japan Airlines este doar un exemplu al modului în care HoloLens oferă noi posibilități, nu doar în formarea şi instruirea oamenilor, ci și pentru crearea de servicii ce oferă  experiențe cu totul noi.

De asemenea, Microsoft caută noi modalităţi, menite să crească puterea comunității de parteneri, cu scopul de a oferi experiențe îmbunătățite clienților comuni. Un exemplu foarte bun în acest sens se poate desprinde vizionând anunţul recent al Microsoft Dynamics 365 și Microsoft AppSource. Satya Nadella a împărtășit perspectiva sa asupra modului în care Linkedin îşi reinventează procesele de business.

Disponibile din toamnă, Microsoft Dynamics 365 consolidează soluțiile actuale de CRM și Cloud ERP sub umbrela unui singur serviciu cu aplicații noi, special dezvoltat pentru a ajuta la gestionarea funcțiilor specifice de afaceri specifice (Financials, Field Service, Sales, Operations, Marketing, Project Service Automation and Customer Service).

Microsoft AppSource este noua destinație pentru utilizatorii de business care pot descoperi şi încerca suita de aplicaţii de tip SaaS, oferită de Microsoft și partenerii săi. La lansare, AppSource include aplicaţii SaaS pentru peste 200 linii de business, add-in-uri și pachete de conținut.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *