Cum să alegem corect șosetele pentru ținutele masculine Cum să alegem corect șosetele pentru ținutele masculine
Bărbații sunt din ce în ce mai interesați de shopping, de aspectul fizic și de rigorile vestimentare de care trebuie să țină cont pentru... Cum să alegem corect șosetele pentru ținutele masculine

Bărbații sunt din ce în ce mai interesați de shopping, de aspectul fizic și de rigorile vestimentare de care trebuie să țină cont pentru a-și crea un brand personal pozitiv, de apreciat. Fiecare detaliu contează, iar piesele unei ținute, ori asocierile care stârnesc controverse trebuie să fie asumate drept declarații de stil. Alegerea șosetelor este un aspect important, întrucât ciorapii pot completa ținuta în mod perfect sau pot strica o ținută bună. Despre cum trebuie să alegeți și să asociați șosetele, aflăm de la specialiști.

Piața este ofertantă în materie de produse și servicii care sunt adresate bărbaților. În prezent, în materie de shopping, orice dorință poate deveni realitate. Dacă în trecut doar cei de viță nobilă aveau acces la unii producători, cunoscuți pentru produse de calitate, globalizarea a schimbat aceste limitări; fiecare poate avea orice produs dorit, atât timp cât și-l permite.

Accesul la internet este un lucru benefic, care îi face și pe cei mai comozi să fie interesați de o repriză de shopping online. Faptul că orice produs este la un click distanță îl determină pe bărbatul modern să dorească să caute produsele cu care se identifică, în culorile și textura dorite, ceea ce îi conferă încredere în sine, putere de decizie și un plus al stilului personal pe care îl creează cu fiecare piesă vestimentară aleasă.

colaj 1 VANTO

Timpul este motivul pentru care cumpărăturile în magazine fizice pierd teren în fața accesibilității experienței de shopping online. Vanto este destinația online a shoppingului de calitate și dorește să aducă un plus informativ clienților săi. De aceea, pentru a le oferi cele mai bune sfaturi în materie de alegere a șosetelor, au apelat la specialiști, pentru sugestii avizate.

Raluca Dobrovolschi, Consultant de Imagine, a oferit câteva răspunsuri pertinente despre cum trebuie alese șosetele.

Vanto: Care sunt criteriile după care un bărbat trebui să își aleagă șosetele, mai ales acum, vara? 

Raluca D.: Criteriul principal de selecție a șosetelor îl reprezintă gradul de formalitate al ținutei. Astfel, o ținută de seară care implică smoching (ținută black-tie) va fi completată de șosete negre, cât mai lungi, (în mod clasic până la genunchi).

Pentru situațiile profesionale care impun rigoare și austeritate, opțiunile sunt deasemenea șosetele lungi, în aceeași culoare cu pantalonii. Motivul este de a crea continuitatea cromatică între pantaloni și șosete, în mers sau așezat, atunci când pantalonul se ridică. Sunt și contexte/industrii/domenii mai relaxate în care un costum gri sau bleumarin poate fi purtat cu pantofi maro, spre exemplu, și șosete colorate.

Pentru o ținută sport sau casual de zi și /sau timp liber, șosetele scurte din bumbac sunt alegerea ideală. Acestea vor fi nu mai lungi de înălțimea pantofului sport purtat în acel moment.

Vanto: Pentru costumele de eveniment, ce șosete trebuie alese, strict șosete clasice, cu un ton mai deschis sau mai închis decât pantalonul, sau putem opta și pentru șosete cu mici modele? 

Raluca D.: În cazul unui eveniment fastuos de tip black-tie, șosetele vor fi, fără excepție, negre. Alegerea șosetelor colorate și a celor cu modele ține mai curând de personalitatea purtătorului decât de context. Un bărbat cu o personalitate efervescentă, tânăr ca spirit, poate susține un astfel de look fără a părea forțat, în timp ce, pentru un bărbat clasic, opțiunile costum gri- șosete gri-pantofi maro sau negri ori costum bleumarin-șosete bleumarin-pantofi maro sau negri, sunt de preferat.

Vanto: La ce se pretează șosetele în culori tari, dar cele cu modele? Sunt acestea acceptate la evenimente? 

Raluca D.: Șosetele colorate sau cu modele arată bine la ținute relaxate, casual, funky, formate din pantaloni precum: chinos, jeans, pantaloni din flannel, reiați și cămăși cu imprimeuri, tricouri, sacouri sport. Pentru început, alegerile clasice sunt cele mai sigure: romburi, puncte sau buline, dungi.

Un bărbat matur ar trebui să stea departe de șosete cu personaje din desene animate, animale, mașini sau orice alt imprimeu infantil. În materie de culori, șosetele vor repeta gradul de contrast cromatic al întregii ținute. Mai specific, o ținută formată din culori estompate precum griuri, bejuri, verde khaki, bleumarin, bleu, va fi frumos completată de șosete în culori la fel de blânde, lipsite de intensitate. O ținută de vară: pantaloni albi, tricou cărămiziu sau rosé, pantofi maro-roșcat, va avea nevoie de șosete în culori la fel de intense precum nuanțe de roșu, orange, fucsia.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *