Samsung lansează o ediție limitată Galaxy S7 edge, parte a campaniei pentru JO de la Rio 2016 Samsung lansează o ediție limitată Galaxy S7 edge, parte a campaniei pentru JO de la Rio 2016
Samsung a lansat ediția limitată Galaxy S7 edge Jocurile Olimpice, la Sao Paulo, Brazilia. De asemenea, Samsung a anunțat și aplicația Rio 2016, precum... Samsung lansează o ediție limitată Galaxy S7 edge, parte a campaniei pentru JO de la Rio 2016

Samsung a lansat ediția limitată Galaxy S7 edge Jocurile Olimpice, la Sao Paulo, Brazilia. De asemenea, Samsung a anunțat și aplicația Rio 2016, precum și organizarea de numeroase activități în mai multe zone din Brazilia, pentru a marca lansarea oficială a campaniei globale Samsung dedicată Jocurilor Olimpice Rio 2016.

În colaborare cu Comitetul Olimpic International, Samsung va oferi 12.500 de smartphone-uri în ediția limitată – Galaxy S7 edge Jocurile Olimpice, precum și Gear Icon X tuturor olimpicilor de la Rio 2016, ajutându-i să comunice mai ușor cu familiile și prietenii lor din întreaga lume.

Pentru prima dată în istorie, ediția limitată a smartphone-ului Galaxy S7 edge are un design inspirat de Jocurile Olimpice, precum și o paletă de culori specială, ce conține cele cinci culori oficiale ale cercurilor olimpice. Culorile cercurilor pot fi observate și în interfața smartphone-ului, pe ecranele home și lock, precum și la afișarea mesajelor, a contactelor, apelurilor, dar și în bara de notificări. Mai mult, smartphone-urile vor avea disponibile și wallpaper-uri cu tematica Jocurilor Olimpice.

Participanții la Jocurile Olimpice vor primi și cel mai nou accesoriu smart Samsung, căștile wireless Gear IconX, care le vor oferi o nouă experiență de fitness, datorită senzorilor de monitorizare a ritmului cardiac și al player-ului muzical independent. În plus, după conectarea căștilor Gear IconX la un smartphone, utilizatorii pot vizualiza actualizări și rapoarte ale antrenamentului în aplicația S Health.

„Sportul e despre determinare și provocarea limitelor, iar Jocurile Olimpice reprezintă cea mai importantă sărbătoare a progresului și a reușitelor atleților, ale țărilor și ale fanilor din întreaga lume,” a declarat Younghee Lee, Vicepreședinte Executiv Global Marketing, Mobile Communication Business, Samsung Electronics. „Samsung admiră spiritul olimpicilor și al fanilor de pe întreg mapamondul, al celor care continuă să depășească limite și bariere.”

De asemenea, Samsung le oferă fanilor și utilizatorilor șansa de a celebra Jocurilor Olimpice de la Rio 2016 printr-un număr limitat de smartphone-uri Galaxy S7 edge, ediția Jocurile Olimpice, ce urmează să fie disponibile începând cu 18 iulie. Astfel, 2.016 unități vor putea fi achiziționate de pe anumite piețe, printre care Brazilia, SUA, China, Germania și Coreea de Sud.

Tehnologia Samsung permite conectarea cu fanii din întreaga lume. Comitetul Olimpic Internațional se bucură de acest parteneriat prin care Samsung le oferă olimpicilor de la Rio smartphone-uri Galaxy S7 edge, ediția JO, și le permite astfel să păstreze ușor legătura cu prietenii, familiile și fanii lor, precum și să împărtășească din experiența lor de la Jocurile Olimpice. Așteptăm cu nerăbdare să inspirăm oameni din întreaga lume prin valorile olimpice, experiența unică ale Jocurilor și puterea sportului,” a declarat Thomas Bach, Președintele Comitetului Olimpic.

Samsung va celebra spiritul Jocurilor Olimpice printr-o varietate de activități ce vor avea loc înainte și în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio 2016.

Galaxy-S7-edge_Olympic_1

Samsung Galaxy Studio: împărtășirea spiritului olimpic în Brazilia

Înainte de începerea Jocurilor, precum și în timpul acestora, fanii sunt așteptați să interacționeze cu cea mai nouă tehnologie Samsung și să descopere noutăți de la Jocurile Olimpice, în studiourile Samsung Galaxy. În aceste zone interactive, vizitatorii vor avea parte de mai multe activități, inclusiv experiențe VR, prin care fanii vor putea experimenta diferite sporturi olimpice. Mai mult, fanii se pot bucura și de experiențe unice 4D VR în studiouri selectate, unde vor putea simula, pe scaune speciale, o cursă de kaiac-canoe.

Totodată, vizitatorii studiourilor vor avea posibilitatea de a colecționa insigne cu tematica Jocurilor Olimpice, inclusiv insigne cu cele 22 de sporturi de la Jocuri, precum și opt insigne create special cu elemente simbolice ale Braziliei. Studiourile Galaxy le vor permite vizitatorilor să testeze și să achiziționeze cele mai noi dispozitive Samsung, dar și să participe la diferite concursuri. În plus, față de cele trei studiouri Galaxy situate în parcul olimpic, Samsung va amenaja diferite studiouri în Rio, Sao Paulo și alte orașe din Brazilia.

Aplicația Rio 2016: îmbunătățirea Jocurilor Olimpice prin tehnologie inovatoare

Aplicația oficială Rio 2016, „The Rio 2016 App”, dezvoltată de Samsung, în colaborare cu Comitetul de Organizare Rio 2016, le oferă atleților, fanilor și utilizatorilor din întreaga lume știri actualizate despre Jocurile Olimpice. Aplicația va fi actualizată la începutul lunii august, cu programul Jocurilor Olimpice, locul desfășurării probelor și informații despre evenimente, rezultate, numărul de medalii obținute, precum și multe alte actualizări, toate în timp real.

De asemenea, utilizatorii de smartphone-uri Samsung Galaxy pot folosi funcția S-translator care a fost personalizată pentru Jocurile Olimpice. Aplicația oficială Rio 2016 poate fi descărcată gratuit din Samsung Galaxy Apps, Google Play Android, App Store pentru iOS, App Store China, precum și din Windows App Store.

Aplicația Olympic Athletes’ Hub

Aplicația „Olympic Athletes’ Hub”, dezvoltată de către Comitetul Olimpic Internațional, va fi instalată pe fiecare dispozitiv pentru olimpici, pentru ca aceștia să aibă acces la informații relevante, ce le vor îmbunătăți experiența de la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Prin intermediul aplicației, atleții vor putea să comunice direct cu Comitetul Olimpic și cu Comisia Atleților și să afle mai multe despre resursele și programele Comitetului disponibile.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *