7 provocări pentru producătorii de aplicații în materie de proprietate intelectuală 7 provocări pentru producătorii de aplicații în materie de proprietate intelectuală
Orice produs al imaginației noastre ni se pare unic și ne este aproape imposibil să credem că cineva dintr-un alt colț de lume a... 7 provocări pentru producătorii de aplicații în materie de proprietate intelectuală

Orice produs al imaginației noastre ni se pare unic și ne este aproape imposibil să credem că cineva dintr-un alt colț de lume a putut să se gândească, în același timp sau chiar înaintea noastră, la același lucru. În industriile creative pot fi întâlnite frecvent astfel de situații.

Specialiștii  casei de avocatură Cosmovici Intellectual Property, specializați în drepturile de proprietate intelectuală, ne-au ajutat să realizăm un top al celor mai importante provocări cu care se pot confrunta creatorii de aplicații împreună cu soluțiile aferente.

Asigurați-vă că ați inventat roata

Când vorbim despre creatorii de aplicații aceștia ar trebui să verifice cu ajutorul unor instrumente specializate, în bazele de date internaționale pentru brevete, dacă mecanismul respectiv a mai fost folosit de altcineva pentru un alt produs, chiar dacă numele sau utilitatea lui poate fi diferită de cele ale produsului pentru care se face cercetarea.

Dacă se constată că mecanismul aplicației respective mai este folosit undeva în lume unde doriți să-l înregistrați este recomandat să analizați fiecare funcționalitate a aplicației și dacă una dintre acestea este diferită față de alte mecanisme folosite, creatorul poate înregistra ca inovație, pe un anumit segment din aplicație, pentru care primește brevet. Altfel, dacă își propune să înregistreze tot mecanismul aplicației doar pentru că o anumită funcție este diferită față de alte aplicații similare riscă să nu primească certificatul care protejează produsul din punct de vedere al drepturilor de proprietate intelectuală.

Cineva poate fura ideea. Cum ne protejăm

După ce v-ați asigurat că există elemente de inovație în produsul creat puteți începe și procedura de înregistrare la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor). Acest oficiu vă permite să înregistrați mecanismul aplicației nu și numele acesteia.

Obținerea de beneficii/profit necuvenit(e) pe seama denumirii aplicației

Odată cu înregistrarea la ORDA a dreptului de autor pentru aplicație, specialiștii recomandă ca numele aplicației să fie înregistrat și ca marcă la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci). Este posibil ca cineva să creeze o aplicație utilă și care să devină foarte repede cunoscută, iar altcineva să înregistreze la OSIM același nume cu cel al aplicației anterior menționate, pentru o aplicație sau un alt tip de produs, cu scopul de a se folosi de reputația și recunoașterea largă a numelui  care deși nu este protejat, a fost intens exploatat. Astfel consumatorii pot fi induși în eroare considerând că și al doilea produs aparține companiei care a creat aplicația utilă și larg răspândită, considerând în mod rezonabil că este o extensie a acesteia.

Cineva v-a copiat aplicația?

Începând cu anul 2008 OSIM a pus la dispoziție un serviciu denumit creativ ”Plicul cu idei” ce reprezintă o modalitate prin care pot fi păstrate, în regim nepublic, idei creative, care deși nu au prins contur și nu pot beneficia de o înregistrare autonomă, pot fi depuse atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice. În urma depunerii ideii primiți un certificat care atestă data când ați avut ideea respectivă. În momentul în care cineva vă fură ideea și o exploatează în spațiul public puteți acționa persoana sau firma în cauză în instanță pe baza certificatului primit de la OSIM în urma accesării serviciului ”Plicul cu idei”.

”Este esențial ca protecția unei aplicații atât ca invenție, în ceea ce privește mecanismul de realizare, cât și ca marcă, prin raportare la denumirea sub care va fi prezentată publicului, să se efectueze înainte ca aceasta să apară pe piață.

Această măsură prealabilă vă protejează de o acopiere sau folosire neautorizată a invenției dumneavoastră sau a denumirii acesteia. Întrucât procesul de brevetare este destul anevoios, și de cele mai multe ori poate dura ani, acest lucru nu înseamnă că trebuie să așteptați finalizarea procedurilor legale pentru utilizarea produsului. Ci, prin inițierea procedurilor, ocazie cu care veți primi și o dată certă, veți putea folosi produsul și veți diminua riscurile de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală.

Dacă aveți o idee ce încă nu a fost concretizată, o măsură minimă este să apelați la plicul cu idei pentru obținerea unei date certe. Această măsură este provizorie, însă nu și suficientă, întrucât la finalizarea aplicației este necesar să o înregistrați în mod autonom atât în ceea ce privește mecanismul, cât și numele aplicației.

În lipsa oricăror măsuri de protecție punerea pe piață a unui produs, fie că ne referim la invenție sau marcă, este expusă utilizării neautorizate, ceea ce determină de cele mai multe ori imposbilitatea de a remedia încălcarea și de a acționa împotriva terților”, a declarat avocat Raluca Ileana, Associate în cadrul Cosmovici Intellectual Property.

După ce ați înregistrat marca nu înseamnă că puteți să vă relaxați

Dacă sunteți titularul unei mărci care a fost înregistrată cu succes, este necesar, pentru aplicația dumneavoastră, să monitorizați în mod constant piața de profil în care activați pentru a observa dacă există competitori care v-au încălcat drepturile de proprietate intelectuală. Ar fi imposibil să realizați această monitorizare în mod individual astfel încât este indicat să apelați la instituții specializate în domeniu cum ar fi  cele care vă pot oferi consultanță în mod constant.

O aplicație de succes = multiple posibilități de exploatare. De ce ar fi asta o provocare?

După o perioadă în care utilitatea aplicației pe care ați creat-o este validată de utilizatori este foarte posibil să doriți să oferiți francize sau licențe pentru ea. În această etapă este foarte important să fiți atenți la clauzele pe care le precizați în contractele de parteneriat care trebuie să delimiteze foarte clar drepturile și obligațiile fiecărei părți, să specifice foarte clar că toate drepturile de autor aparțin creatorului aplicației și că în cazul întreprinderii de acțiuni care aduc atingere reputației sau bunei funcționări a produsului, contractul se poate încheia automat, cu eventuale daune materiale.

Puteți deveni complice al încălcării drepturilor dumneavoastră

În cazul în care ați observat că există în piață aplicații (mecanisme sau nume) care aduc atingere într-un fel sau altul drepturilor de proprietate intelectuală ale produsului pe care l-ați creat sau denumirii înregistrate ca marcă este indicat să nu tolerați menținerea pe piață a respectivului produs, întrucât după 5 ani de la înregistrarea unei mărci nu mai puteți acționa împotriva ei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *