Telekom anunță a 3-a ediție a competiției internaționale “DA mediilor digitale sigure!” Telekom anunță a 3-a ediție a competiției internaționale “DA mediilor digitale sigure!”
Telekom Romania anunță începerea înscrierilor proiectelor locale pentru competiția internaţională „DA mediilor digitale sigure!”, ajunsă la cea de-a treia ediţie, care face parte din... Telekom anunță a 3-a ediție a competiției internaționale “DA mediilor digitale sigure!”

Telekom Romania anunță începerea înscrierilor proiectelor locale pentru competiția internaţională „DA mediilor digitale sigure!”, ajunsă la cea de-a treia ediţie, care face parte din inițiativa Teachtoday, un program de educaţie digitală dezvoltat de liderul mondial în telecomunicaţii, Deutsche Telekom.

Teachtoday are ca scop promovarea utilizării conştiente şi responsabile, în condiţii de siguranţă, a mediilor digitale de către tineri şi adulţi. În acest sens, platforma pune la dispoziţia utilizatorilor sfaturi, recomandări şi materiale practice, uşor de folosit în viaţa cotidiană.

Teachtoday îşi propune în primul rând să inspire cadrele didactice să descopere lumea digitală şi, alături de cei mici şi de adolescenţi, să ajungă să utilizeze mediile digitale în siguranţă. Totodată, Teachtoday se poziţionează ca o platformă educaţională prin intermediul căreia utilizatorii, în special cadrele didactice, pot face schimb de experienţe în domeniul educaţiei digitale, au declarat reprezentanţii Deutsche Telekom.

Înscrierea la concursul „DA mediilor digitale sigure!” se poate face prin completarea unui formular online, care se regăseşte pe platforma Teachtoday, la secţiunea Noutăţi / Concursul 2016.

Toţi adulţii care lucrează cu copii sau adolescenţi, precum cadre didactice, personal pedagogic, dar şi părinţi, meditatori sau mentori, pot înscrie proiecte în cadrul concursului. Proiectele înscrise trebuie să se adreseze copiilor cu vârsta între 9 şi 14 ani sau să îi fi implicat pe aceştia în realizarea proiectului derulat în cadrul şcolii sau ca parte a unui program extracurricular.

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 31 iulie 2016, iar câștigătorii vor fi anuntați în luna noiembrie, 2016.

Un juriu format din experți în domeniul educației digitale, profesori și oameni de știință vor selecta cele mai bune proiecte pentru locul I premiul fiind de 1.000 de euro, locul II – 500 de euro şi locul IIl 3 – 300 de euro.

Proiectele se pot trimite în limba română, folosind formularul de înscriere online. Aplicanții sunt rugați să descrie obiectivele și rezultatele proiectului și să exemplifice metodele prin care proiectul poate fi implementat de alți profesori. Împreună cu formularul de participare pot fi trimise materiale adiționale precum poze, video etc.

Proiectele care se înscriu în cadrul competiției trebuie să promoveze metode prin care elevii pot învăța să folosească mediile digitale în siguranţă și pot să dezvolte abilităţi practice şi eficiente de studiu.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *