Brutăriile Paul extind gama de eclere cu patru arome estivale Brutăriile Paul extind gama de eclere cu patru arome estivale
Brutăriile Paul extind gama de deserturi cu patru reţete noi de eclere adaptate sezonului cald. Eclerele cu caramel sărat, căpşuni şi frişcă, zmeură şi... Brutăriile Paul extind gama de eclere cu patru arome estivale

Brutăriile Paul extind gama de deserturi cu patru reţete noi de eclere adaptate sezonului cald. Eclerele cu caramel sărat, căpşuni şi frişcă, zmeură şi frişcă şi cu lămâie aduc şi mai multă savoare gamei cu arome existente: cu ciocolată, vanilie şi cafea. Noile reţete au fost pregătite de maeştrii patiseri de la Paul pentru clienţii în căutare de gusturi sofisticate, dar în acelaşi timp uşoare şi delicioase, pentru pauzele de răsfăţ sau evenimentele speciale.

„Prin extinderea gamei de eclere de la Paul continuăm strategia noastră privind diversificarea gamei de patiserie din brutării. Meniul nostru este cunoscut deja pentru faimoasele deserturi, iar eclerele se disting printr-un foietaj delicat, cu diferite umpluturi, adaptate preferinţelor clienţilor noştri şi ocaziilor de consum. Sperăm că noile eclere vor fi îndrăgite de clienţii noştri şi vor încununa cu succes pauzele de răsfăţ ale fiecăruia”, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer, Paul România.

Gama completă de eclere va fi disponibilă în toate brutăriile Paul până pe 24 iulie 2016. Clienţii vor beneficia şi de o oferta specială: la două eclere cumpărate vor primi unul din partea casei.

Cu o tradiție de peste 125 de ani Paul defineşte arta brutăriei franțuzeşti, fiind renumit pentru rafinamentul şi calitatea produselor sale servite zilnic în cele peste 500 de brutării deschise în întreaga lume.

Istoria Paul începe în 1889, cu o brutărie şi patiserie franţuzească de familie. Produsele Paul transmit consumatorilor din întreaga lume acel „art de vivre” franţuzesc: gourmet şi sofisticat, dar în acelaşi timp tradiţional şi atemporal. Alături de pasiunea pentru pâinea franţuzească, reţetele unice cu ingrediente atent selecţionate sunt elementele care constituie identitatea mărcii Paul.

În România, lanțul de brutării Paul este prezent începând cu anul 2008 şi deține până în momentul de față 14 brutării în 3 oraşe. Acestea se găsesc în Bucureşti (Dorobanţi, la Universitate, în Afi Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, Piața Romană, Mall Promenada, Mega Mall), în Ploieşti (Ploieşti Shopping City) şi în Cluj (Polus Center). În Bucureşti există şi locaţii de tip chariot amplasate în Bucureşti Mall, Plaza România, Băneasa Shopping City, Mega Mall şi Sun Plaza.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *