Airbus: avionul Egyptair acumulase 48.000 ore de zbor Airbus: avionul Egyptair acumulase 48.000 ore de zbor
Oficialii Airbus confirmă faptul că un aparat A320, operat de către compania Egyptair, a dispărut în jurul orei 2 :30 am (ora la Cairo,... Airbus: avionul Egyptair acumulase 48.000 ore de zbor

Oficialii Airbus confirmă faptul că un aparat A320, operat de către compania Egyptair, a dispărut în jurul orei 2 :30 am (ora la Cairo, București) deasupra Mării Mediterane. Avionul efectua o cursă programată, zborul MS 804 de la Paris, Franța cu destinația Cairo, Egipt.

Aeronava implicată, înregistrată SU-GCC avea numărul de serie 2088 și a fost furnizată companiei Egyptair de pe linia de producție în Noiembrie 2003. Avionul, propulsat de motoare IAE, acumulase aproximativ 48.000 de ore de zbor. În acest moment nu sunt disponibile alte informații oficiale.

“În linie cu anexa 13 a ICAO, Airbus este gata să ofere orice asistență tehnică agenției franceze de resort – BEA – și autorităților responsabile cu investigarea incidentului”, se precizează într-un comunicat de presă al constructorului.

Primul avion A320 a intrat în serviciu în Martie 1988. La finele lunii aprilie 2016 peste 6.700 de aparate din familia A320 se află în serviciu în întreaga lume. Până în prezent, întreaga flotă a acumulat aproape 180 de milioane de ore de zbor, în peste 98 de milioane de zboruri.

“Suntem preocupați de soarta tuturor celor afectați de incident”, mai spun reprezentanții Airbus.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *