Interviu – Raluca Luca, Don Men: Crestem usor si echilibrat. Si cred ca aceasta este cheia succesului! Interviu – Raluca Luca, Don Men: Crestem usor si echilibrat. Si cred ca aceasta este cheia succesului!
Raluca Luca a decis sa inceapa o afacere pe cont propriu in urma cu șapte ani. A lasat in urma cinci ani de vanzari in domeniul imobiliar,... Interviu – Raluca Luca, Don Men: Crestem usor si echilibrat. Si cred ca aceasta este cheia succesului!

Raluca Luca a decis sa inceapa o afacere pe cont propriu in urma cu șapte ani. A lasat in urma cinci ani de vanzari in domeniul imobiliar, ani care au format-o ca om de business. Schimbarea pe plan profesional a venit, insa, odata cu schimbarea pe plan personal, in momentul in care s-a nascut baietelul ei. Avea nevoie de mai multa independenta si asa s-a hotarat sa inceapa o afacere pornind de la o pasiune mai veche, machiajul. A facut cursuri, s-a specializat si dupa doi ani, si-am deschis propriul studio de machiaj, The Lovely Room. Acesta a fost primul proiect de succes. 

Din aprilie 2014 a lansat brandul DON si magazinul online DON-MEN.COM, si a lasat The Lovely Room pe plan secundar. Ce spune Raluca despre aceste proiecte, dar și multe alte detalii despre cariera ei în interviul pe care aceasta ni l-a acordat!

Va mai aduceti aminte de prima zi de munca?

Imi aduc aminte cu drag de primele zile la studio, cand am inceput amenajarile si eram extrem de fericita ca avem un loc care ma reprezenta in totalitate. Nu imi facusem vreun plan de afaceri, vroiam doar sa lucrez intr-un mediu relaxant si sa le ofer clientelor cea mai frumoasa experienta de makeup.

Din nou am muncit cu drag , dar mai ales cu pasiune si sunt mandra ca brandul a ajuns cunoscut. The Lovely Room, makeup studio este in continuare prezent pe piata si decurge de la sine, cu ajutorul a trei colaboratoare extrem de talentate, toate make-up artiste de succes.

In aprilie 2014 am lansat impreuna cu sotul meu brandul DON si magazinul online DON-MEN.COM, si am lasat The Lovely Room pe plan secundar pentru ca stiam ca este pe maini sigure.

De ce acest business?

Sotul meu avea o experienta de 15 ani in domeniul textilelor pentru barbati si lansarea propriului brand ni s-a parut in acel moment fireasca. Ne-am facut un plan de bataie, de data aceasta serios si am ajuns la concluzia ca va trebui sa ne implicam amandoi in noul proiect, pentru ca acesta sa aiba succes.

Imi aduc aminte de primele zile de munca, in care am pus la punct toate detaliile legate de platforma online, de sedintele foto si descrierile interminabile la sutele de produse care trebuiau introduse in shop. A fost o perioada extrem de aglomerata dar eram constienti de la inceput ca asa va fi.

Planurile noastre initiale au fost sa reusim sa oferim clientilor nostri o experienta usoara de shopping online la preturi cat mai accesibile pentru piata din Romania. Am creionat practic toata afacerea in jurul clientilor, si toate demersurile noastre de atunci si pana in prezent se invart in jurul lor.

Cum arata, in prezent, o zi de munca?

O zi la birou incepe undeva pe la 9.30-10 si poate fi o zi usoara sau extrem de stresanta. Shop-ul online a devenit destul de complex si implica o foarte mare atentie.

De la chestiuni tehnice, pana la comenzi, livrari si parteneriate care toate depind practic una de cealalta. Nu ar fi realizate cu succes daca nu as avea oamenii potriviti langa mine si sunt foarte recunocatoare pentru aceasta.

Don men

Ce imi puteti spune despre business-ul actual, daca ar trebui sa descrieti compania pe care o conduceti intr-o singura fraza?

DON-MEN este o companie de imbracaminte pentru barbati si inseamna croiala potrivita, preturi accesibile, si servicii de top.

In showroom sau online, lucram neincetat pentru a le oferi clientilor cele mai bune servicii, modele, calitati si preturi de pe piata.  Practic vrem sa oferim haine cu un stil si o calitate foarte buna, pe care majoritatea oamenilor sa si le poata permite.

Cum vedeti concurenta in acest domeniu azi?

Ca in orice domeniu exista concurenta si acesta este un lucru benefic pentru toate partile. Cu cat vor fi mai multe branduri de barbati si mai multe magazine online, cu atat va fi mai usor ca ele sa fie  diferentiate de piata, prin servicii, preturi sau calitate. Pana la urma consumatorul decide continuitatea fiecaruia.

Care a fost cel mai greu proiect dezvoltat de dv. in acesti ani si de ce?

Nu as folosi cuvantul „greu”, as zice mai degraba ca DON MEN este de departe cel mai complex, datorita anvergurii sale. Produsele noastre sunt livrate in toata tara, atat online cat si en gros in magazinele partenere.

Ce s-a schimbat in anii de criza in acest domeniu? Care sunt pasii dvs. castigatori?

Anii de criza au determinat ce companii sunt capabile sa ramana pe piata si au cernut practic afacerile care se pot sustine singure.

Pasii nostri castigatori sunt seriozitatea, atat fata de clienti cat si fata de partenerii de afaceri. Oferta noastra s-a bazat intotdeauna pe cererea existenta, nu cream trenduri si nu incercam sa revolutionam moda. Pentru acestea exista designerii si afacerile de nisa.

Cat de profesionisti sunt antreprenorii romani comparativ cu ceilalti europeni?

Daca este sa generalizam profesionalitatea unora fata de altii, as paria cu siguranta pe antreprenorii europeni. O dovada certa sunt unele dintre cele mai mari afaceri internationale, care sunt conduse din Europa, Inditex, IKEA, Aldi fiind doar unele dintre ele.

Sunt de parere ca ceea ce ne deosebeste este de fapt mentalitatea in care am fost crescuti, si educatia financiara care de abia acum incepe sa fie oferita copiilor de catre parinti antreprenori sau in unele scoli internationale. Suntem cu cateva generatii in urma dar venim in forta si cu rezultate remarcabile si pe plan international. De abia ne-am inceput incalzirea.

Ce actiuni/proiecte aveti in plan pentru a atrage noi clienti?

Suntem de parere ca actualii clienti ne aduc si ne vor aduce mereu noi clienti. Suntem focusati pe marketingul direct si toate actiunile noastre vizeaza clientii actuali. Incercam prin parteneriatele noastre, sa aducem un plus de valoare pachetelor care sunt livrate in tara si facem tot posibilul ca ei sa fie placut surprinsi de fiecare data.

Cand comanzi ceva si ceea ce primesti este peste asteptarile tale, cu siguranta vei promova fara sa vrei acel produs. Satisfactia clientilor este marketingul nostru.

Ce inseamna pentru dumneavoastra cuvantul antreprenor? 

Antreprenor inseamna implicare 100%, permanenta si neconditionata. Inseamna grija fata de tot si de toate, de la logistica pana la administrare. Inseamna un plan care sa te duca la niste obiective, pe care sa il urmezi si pe care sa il ai in vedere la orice pas. Sa fii permanent focusat si pregatit sa actionezi. Angajatul este o parte importanta a acestui plan, pe care practic il urmeaza pe segmentul sau.

Cat de mult conteaza echipa alaturi de care lucrati?

Conteaza cel mai mult. Fara o echipa buna nu poti realiza ceva pe termen lung.

Care este proiectul de care sunteti foarte mandra?

DON MEN este cu siguranta un proiect de care sunt foarte mandra. Avand in vedere ca suntem pe piata de doar 2 ani, si brandul a devenit cunoscut atat national cat si international, cu o echipa de doar 4 oameni si fara agentii de branding sau PR care sa il propulseze.

Noi am facut practic totul, de la nume, identitate, imagine, promovare si vanzare si cred ca ne-am descurcat binisor. Crestem usor si echilibrat. Si cred ca aceasta este cheia succesului in orice domeniu.

Raluca Luca

Cum se imbina viata de familie cu business-ul?

Avand in vedere ca este afacerea noastra de familie, eu zic ca se imbina bine. Avem fiecare implicarea sa in acest proiect si reusim sa ne completam foarte bine. Lucram impreuna pentru un scop comun si anume baiatul nostru, vrem ca si el sa poata continua daca va considera aceasta afacere.

Daca nu investeati atata timp in acest domeniu ce alt business v-ar fi tentat?

Imi place foarte mult designul de interior si daca as avea putin mai mult timp, m-as specializa in directia aceasta.

In ce domeniu recomandati tinerilor sa investeasca?

Cred ca nu este atat de important domeniu pe cat este de importanta pasiunea pentru ceea ce vor sa inceapa. Tinerii trebuie sa fie constienti ca reusita unei afaceri tine si de un gram de pricepere in ceea ce faci, multa pasiune si munca, si doar o mica parte tine de noroc. Sa investeasca asadar in pasiunile lor, si sa munceasca cu drag fara a se gandi la castiguri materiale. Ele vin de la sine, daca treaba este facuta cum trebuie. 

Life & Style:

Care este destinatia dvs preferata?

Thailanda.

Descrieti in cateva cuvinte cea mai recenta vacanta.

Relaxare, plaja, plimbare, carti, iubire.

Cum arata o zi perfecta?

Fiecare zi este perfecta pentru mine, atata timp cat suntem sanatosi si ne iubim. Presupun ca vrei un raspuns mai la obiect, asa ca am sa iti zic ca o zi perfecta este cea petrecuta impreuna cu baiatul nostru, o zi cu soare in care el se joaca afara impreuna cu sotul meu iar eu le pregatesc ceva delicios de mancare.

Ce va inspira?

Totul ma inspira. Cartile, arta, internetul.

Restaurantul preferat.

Nu pot sa numesc doar un singur restaurant. Imi plac mai multe, in special cele cu specific asiatic sau italienesc.

Brandul de fashion sau designerul preferat.

Nici aici nu pot sa ofer un sigur nume. Stilul meu este in general mai minimalist si nu pot sa zic ca sunt o impatimita a marilor case de moda. Port cu placere si o piesa scumpa dar si una cumparata de exemplu de la un outlet.

Care este gadget-ul fara de care nu puteti rezista: Android/iOS (iPhone)/Blackberry/Windows Phone?
Rezist cu brio si fara ele, de fapt chiar prefer fara mai ales in timpul meu liber care este destul de limitat. Desi am iPhone nu am de exemplu adresele de mail instalate. Le folosesc doar cand sunt la birou si imi este suficient.

Marca de masina pe care o conduceti acum si care este cea la care visati?

Audi A6 si vises la un Volvo XC 60.

Ce personalitati de business si nu numai, din tara sau din strainatate, admirati?

Din tara imi plac Camelia Sucu, Mihaela Nicola. Din strainatate ii admir pe Philip Grean(Topshop), Richard Branson(Virgin), Sophia Amoruso(NastyGal), Andy Dunn(Bonobos). Admir toti antreprenorii mari care au pornit de la afaceri mici si au ajuns la sume cu multe zerouri.

Autorul/cartea preferata.

Gabriel Garcia Marquez/ Dragoste in vremea holerei.

Ultima carte citita.

Un cadou inspirat J .The Girl Boss, Sophia Amoruso.

Moto-ul dvs.

Dream. Believe. Do. Repeat.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *