FashionUP anunță strategia pentru marketplace-ul dedicat comerțului în online fashion FashionUP anunță strategia pentru marketplace-ul dedicat comerțului în online fashion
FashionUP își anunță planurile pentru marketplace-ul dedicat comerțului în online fashion. A fost creat după o muncă susținută de-a lungul a doi ani și... FashionUP anunță strategia pentru marketplace-ul dedicat comerțului în online fashion

FashionUP își anunță planurile pentru marketplace-ul dedicat comerțului în online fashion. A fost creat după o muncă susținută de-a lungul a doi ani și cuprinde piese vestimentare și de încălțăminte de la mari designeri români și de la case de modă renumite. Platforma este într-o continuă dezvoltare, după cum o arată și strategia FashionUP.

A debutat cu branduri precum Versace 1969, Pierre Cardin, Arnaldo Toscan, Trussardi și CK, iar din piața locală au fost adăugate branduri precum Condur by alexandru, Rossery și Thea Visconti.

În prezent, oferta de magazine listate în marketplace cuprinde 350 de branduri de la care sunt disponibile aproximativ 25.000 de produse. Până la finalul anului, FashionUP țintește să pună la dispoziția clienților peste 50.000 de produse de la unele dintre cele mai cerute și căutate mărci. De asemenea, creatorii și furnizorii locali sunt invitați să se alăture platformei, beneficiind de o serie de avantaje.

În acest moment, produsele din gama de încălțăminte sunt cele mai populare în cifre de vânzări, de la pantofi cu toc la cei sport, oferta punând la dispoziția clienților modele de la branduri românești și internaționale. Important pentru client este întotdeauna raportul foarte bun între calitate și preț.

Calitatea produselor listate este și cel mai important criteriu pe care un furnizor trebuie să îl îndeplinească pentru a fi partener în marketplace. Apoi, timpul de livrare trebuie să fie cât mai mic. În ceea ce privește beneficiile, fiecare funizor nou listat primește un buget considerabil pentru promovare și are parte de o campanie de lansare pe FashionUP, prin care este promovat pe toate canalele magazinului. În funcție de evoluția vânzărilor, beneficiază de promovare constantă sau este periodic promovat.

Cum funcționează marketplace-ul FashionUP

„Un marketplace online tradițional este doar o vitrină pentru furnizori, aceștia fiind responsabili de tot procesul logistic, de la preluarea comenzilor și customer service, la facturare, packaging și livrare.

Astfel, un marketplace acoperă doar o mică parte din lanțul de distribuţie, iar principalele dezavantaje sunt date de imposibilitatea asigurării unui control unitar al calității produselor și serviciilor oferite clienților, acestea căzând în sarcina furnizorilor.

De asemenea, în cazul comenzilor de la doi furnizori diferiți, clientul va plăti două taxe de livrare și va recepționa două colete, cel mai probabil, la intervale de timp diferite. FashionUP propune un model nou de marketplace prin care le oferă furnizorilor oportunitatea de a-și prezenta produsele în site automat sau manual“

Alin Stanciu, director și fondator FashionUP

În cazul acestei platforme cu poziționare nouă, fiecare fiecare furnizor are cont de acces și se ocupă de produse de la poze, descrieri, prețul practicat per produs, promoții până la actualizările de stoc. După listarea produselor, magazinul FashionUP investește în marketing și promovarea produselor, având alocat un buget de două milioane de euro în 2016, cu cea mai mare concentrare pe online și TV.

De asemenea, FashionUP centralizează comenzile și trimite clientului un singur colet, oferind client service pre și post vânzare. Este important acest aspect, deoarece circa 80% din comenzi cuprind produse de la cel puțin doi furnizori diferiți.

Prin FashionUP, furnizorii au vizibilitate atât în România, cât și în Bulgaria și Ungaria, iar volumul de vânzări este considerabil. În prezent, 80% din vânzările generate de FashionUP sunt prin produsele disponibile în marketplace, determinant fiind raportul foarte bun între calitatea produselor și prețul plătit, varietatea de branduri, gama largă de produse şi sistemul de loializare CashUP!.

De asemenea, calitatea serviciilor e mai ridicată și clientul e mai mulțumit, dovadă fiind rata de retur care e la mai puțin de jumătate din media industriei, adică 7,5% în 2015.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *