Provocări inedite în cortul Bake Off România Provocări inedite în cortul Bake Off România
Au mai rămas doar 8 concurenți în cursa pentru titlul de Cel mai bun cofetar amator și marele premiu de 25.000 de euro, iar... Provocări inedite în cortul Bake Off România

Au mai rămas doar 8 concurenți în cursa pentru titlul de Cel mai bun cofetar amator și marele premiu de 25.000 de euro, iar pretențiile celor trei jurați, Alex Stan, Simona Pope și Tudor Constantinescu cresc de la o ediție la alta, pentru a-i determina pe cei rămași în concurs să evolueze și să demonstreze că merită cu adevărat marele premiu.

Nicolle Stănese, gazda emisiunii, le-a pregătit concurenților o mare surpriză în ediția de luni. Dacă până acum au avut de pregătit un preparat anume sau au fost axați pe un ingredient vedetă, de această dată, concurenții vor trebui să se descurce fără… făina de grâu – un ingredient esențial în cofetărie și patiserie.

Oana Cuzino va fi alături de concurenți, pentru a le aduce ingrediente sănătoase pe care cei opt să le folosească într-un mod creativ în preparatele lor. Nici proba eliminatorie nu se va lăsa mai prejos la capitolul provocări: pentru prima dată, cei trei concurenți propuși spre eliminare vor trebui să prepare un produs inedit fără nicio rețetă pe tablă, ci doar numele produsului.

Telespectatorii vor vedea, luni, de la 20:30, ce alte provocări vor primi concurenții, ce rețete inedite vor aborda și ce combinații de gusturi savuroase vor face în preparatele lor. Nu va lipsi nici surpriza Ionelei, o lecție de dans oriental, pentru un plus de distracție la mesele de lucru.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *