Misys a preînchiriat 8.000 mp de birouri în Orhideea Towers Misys a preînchiriat 8.000 mp de birouri în Orhideea Towers
Fondul de investiții CA Immo a preînchiriat în clădirea Orhideea Towers o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri către compania... Misys a preînchiriat 8.000 mp de birouri în Orhideea Towers

Fondul de investiții CA Immo a preînchiriat în clădirea Orhideea Towers o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri către compania de software financiar Misys International Finacial Systems SRL. Misys este primul chiriaș al Orhideea Towers, un proiect de 37.000 de metri pătrați, dezvoltat în zona de centru-vest a Bucureștiului, în apropierea stației de metrou Grozăvești.

Misys, o companie internațională specializată în dezvoltarea de software financiar, cu peste 2.000 de clienți în 130 de țări, va ocupa din luna martie 2018 o suprafață de 8.000 de metri pătrați în cadrul proiectului Orhideea Towers. Contractul a fost semnat pe o perioadă de zece ani, iar Misys are opțiunea de a se extinde până la 13.000 de metri pătrați.

„Suntem încântați să fim primul chiriaș al CA Immo în proiectul Orhideea Towers. Ne dorim ca acest lucru să consolideze parteneriatul nostru de succes și așteptăm cu nerăbdare să ne mutăm în noul spațiu, începând cu anul 2018”, a declarat Daniel Păunica, director Misys România.

Misys se află în portofoliul de chiriași ai CA Immo încă din anul 2008, având sediul în complexul River Place din vecinătatea Orhideea Towers. Datorită dezvoltării permanente în România, Misys și-a extins suprafața din River Place de la 2.200 la 6.500 de metri pătrați de birouri. Creșterea constantă a businessului și buna colaborare cu CA Immo, respectiv administrarea eficientă a clădirilor, au constituit premisele unui nou contract de închiriere, perioada totală de colaborare dintre cele două companii ajungând astfel la 20 de ani.

„Dezvoltarea Orhideea Towers ne permite să preîntâmpinăm solicitările de extindere ale chiriașilor noștri, cu mulți dintre care avem o istorie îndelungată. În același timp, ne vom consolida poziția pe piața din România și vom adăuga o nouă clădire de clasa A în portofoliul nostru, în întregime ocupat”, a declarat Frank Nickel, Chief Executive Officer în cadrul CA Immo.

Orhideea_day

Tranzacția de închiriere a fost intermediată de compania de consultanță imobiliară CBRE.

„Suntem mândri să începem anul cu o astfel de tranzacție majoră între Misys, clientul pe care îl reprezentăm la nivel global și CA Immo, unul dintre cei mai importanți proprietari de birouri din România, precum și proprietarul Europe House, clădirea în care noi avem sediul”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE România.

Orhideea Towers este primul proiect imobiliar dezvoltat de la zero de CA Immo în România și va absorbi o investiție de 75 de milioane de euro, urmând să fie certificat conform ratingului LEED Gold. Construcția a demarat în luna octombrie 2015 și se va încheia în anul 2017, având ca antreprenor general compania austriacă PORR Construct.

Proiectul are o suprafață închiriabilă de 37.000 de metri pătrați și include două turnuri de birouri conectate între ele printr-o punte cu suprafețe vitrate, cu 13 (P+12), respectiv 17 (P+16) etaje supraterane, cu suprafețe ample de până la 2.700 de metri pătrați per etaj și două etaje subterane. Clădirea va dispune de 406 de locuri de parcare, precum și spații de depozitare pentru biciclete, cu dușuri și vestiare pentru bicicliști.

Orhideea Towers este amplasat la intersecția Bulevardului Splaiul Independenței cu Șoseaua Orhideelor, în apropiere de Podul Basarab, care oferă o conexiune directă cu Piața Victoriei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *