18 crame se reunesc pentru a promova vinurile și turismul viticol din România 18 crame se reunesc pentru a promova vinurile și turismul viticol din România
În perioada 14-16 mai, Revino.ro organizează târgul REVINO – Descoperă vinurile din România. Astfel, iubitorii de vinuri și cei interesați să le descopere, alături... 18 crame se reunesc pentru a promova vinurile și turismul viticol din România

În perioada 14-16 mai, Revino.ro organizează târgul REVINO – Descoperă vinurile din România. Astfel, iubitorii de vinuri și cei interesați să le descopere, alături de reprezentanții HoReCa și ai agențiilor de turism vor interacționa direct cu cramele mici și mijlocii din România, cu scopul de a afla detalii despre vinurile acestora, soiurile autohtone și posibilitățile de a practica turismul viticol.

Cele 18 crame se reunesc în fața a peste 1.000 de vizitatori așteptați la eveniment într-un cadru elegant care să reflecte imaginea pe care vrem să o avem la nivel național și internațional.

“Potențialul de dezvoltare a turismului viticol și de promovare a vinurilor din soiuri autohtone este unul foarte mare”, spune Alina Iancu, fondator CrameRomânia.ro și ReVino.ro. “Din acest motiv, împreună cu proprietarii de crame, ne-am propus să creștem imaginea României la nivel de țară care poate să atragă turiștii străini și să le arătăm celor români experiențele de care se pot bucura în timpul liber.”

vinul-si-mancarea-1_900-600Vizitatorii REVINO – Descoperă vinurile din România, fie că sunt iubitori de vin sau persoane care își doresc să îl descopere, vor putea degusta din cele peste 100 de vinuri premium prezentate de cramele din România, dar și de cele internaționale. Fiecare persoană va primi un pahar la intrare împreună cu fișe pe care să își vor putea nota părerile și preferințele despre vinurile degustate pe care le pot achiziționa la plecare.

“Pentru cei care vor să afle mai multe detalii despre soiurile autohtone, dar și internaționale, organizăm o serie de masterclass-uri interactive. Astfel, oenologii vor compara vinurile din România cu cele din afară, vor dezvalui asocieri inedite cu diverse feluri de mâncare, vor face cunoscute zonele viticole și cramele care își deschid porțile pentru turiști.” continuă Alina Iancu.

Evenimentul REVINO – Descoperă vinurile din România este unul premium, unde toate cramele prezente vor beneficia de aceleași condiții și de standuri similare astfel încât diferențierea din partea vizitatorilor să fie doar la nivel de calitate a vinurilor prezentate.

Pentru promovarea turismului viticol din România, Alina Iancu a dezvoltat proiectele CrameRomania.ro (singura bază de date bilingvă – română și engleză – a cramelor din România), Revino.ro (agregator de tip Trip Advisor al cramelor și magazinelor specializate de vinuri – vinoteci și restaurante – din România).

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *