Les femmes et la haute couture deasupra norilor: 70 de ani de la prima stewardesă la bordul aeronavelor Air France Les femmes et la haute couture deasupra norilor: 70 de ani de la prima stewardesă la bordul aeronavelor Air France
În aprilie 1946 Air France a primit la bordul aeronavelor sale primele 11 femei însoțitoare de bord. Astfel, anul acesta compania împlinește 70 de... Les femmes et la haute couture deasupra norilor: 70 de ani de la prima stewardesă la bordul aeronavelor Air France

În aprilie 1946 Air France a primit la bordul aeronavelor sale primele 11 femei însoțitoare de bord. Astfel, anul acesta compania împlinește 70 de ani de la primele zboruri operate cu suportul însoțitoarelor de bord.

Până în 1946, echipajul auxiliar de la bordul aeronavelor companiei era asigurat de însoțitori de bord bărbați, recrutați în primă fază din personalul restaurantelor de lux din Paris.

În prezent, dintre cei 13.500 de însoțitori de bord, peste 8.800 sunt femei. Ei reprezintă compania la nivel mondial și însoțesc pasagerii de-a lungul zborului cu eleganță și profesionalism, ilustrând stilul francez de a călători.

Însoțitoare de bord „Housewife”

În 1938 primul însoțitor de bord este angajat la Air France. Datorită zborurilor mai lungi, cum ar fi Paris-New York care dura până la 23 ore și 45 de minute, compania a consolidat forța de muncă prin angajarea primelor stewardese. Dar ele nu au avut aceleași sarcini cu omologii lor bărbați. Însoțitorii de bord pregăteau mesele și le serveau pasagerilor, în timp ce misiunea însoțitoarelor de bord era de a oferi o primire călduroasă la bord, precum și de a asigura bunăstarea și confortul pasagerilor pe parcursul zborului.

Fashion trends: 80 de ani de istorie în uniformele vintage Air France

Eleganța companiei aeriene

Air France uniforme 1Primele uniforme ale însoțitoarelor de bord au avut o înfățișare foarte „militară”. Designerul Georgette Rénal a creat prima uniformă Air France în 1946. Aceasta a avut la bază: un costum, o rochie de vară și un palton.

Uniforma a primit un stil mai feminim cinci ani mai târziu, de la Georgette de Trèze. În anii `60, odată cu era jet, Air France i-a solicitat lui Christian Dior să creeze o nouă colecție. Apoi au urmat Balenciaga, Jean Patou, Nina Ricci, Carven și Christian Lacroix până în anul 2005. Cei mai mari designeri au creat uniformele „haute couture”, care au subliniat importanța profesiei în relațiile cu clienții.

Echipajul de cabină a devenit tot mai profesional

În anul 1955 întreaga echipă a fost în mod oficial numită echipaj de cabină. Aceasta a fost recunoașterea oficială a unei profesii, care a devenit din ce în ce mai structurată. Odată cu sosirea jeturilor și a aeronavelor widebody, serviciul cu clienții a fost reproiectat. Lucrul în echipă s-a răspândit, iar fiecare membru al echipajului a fost repartizat într-o zonă a cabinei cu roluri și abilități mai puternic definite.

Cursurile despre siguranță și ajutor le-a permis să mențină un nivel ridicat de competențe și cunoștințe a procedurilor de siguranță. Antrenamente în simulatoare, simulări de urgențe, de prim ajutor și exerciții comune cu piloții sunt doar câteva dintre exercițiile pe care echipajul de cabină trebuie să le efectueze în mod regulat.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *