Peste 2,2 milioane de turiști străini au cheltuit anul trecut în România 5,6 mld. de lei Peste 2,2 milioane de turiști străini au cheltuit anul trecut în România 5,6 mld. de lei
2,23 de milioane de turiști străini care ne-au vizitat anul trecut în interes de afaceri sau pentru a ne descoperi țara au cheltuit, în... Peste 2,2 milioane de turiști străini au cheltuit anul trecut în România 5,6 mld. de lei

2,23 de milioane de turiști străini care ne-au vizitat anul trecut în interes de afaceri sau pentru a ne descoperi țara au cheltuit, în total, 5,63 de miliarde de lei, anunță Institutul Național de Statistică.

Astfel, potrivit datelor INS, cei mai mulți străini care au trecut “pragul” României au participat la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții, dar au avut și întâlniri de afaceri aici (55,9% din numărul total de turiști nerezidenți). Totodată, cheltuielile acestora au reprezentat 59,5% din suma totală cheltuită de străini în România.

Totodată, aceștia au venit și pentru a vizita tot cee ace are mai frumos România, 44,1% din numărul total de turiști nerezidenți venind în scop particular. Ne referim aici la vacanțe (62% dintre turiștii din această categorie), calătorii de shopping, evenimente culturale și sportive, vizitarea rudelor și a prietenilor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități.

Romania-Bucharest-ateneulDin totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile  pentru cazare (53,3%), fiind preferată  cazarea cu mic dejun inclus (90,2%). Cheltuielile turiştilor nerezidenți în   restaurante  şi baruri au fost de 16,4%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,7%.

Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 38,4% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor  şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri  şi suveniruri 35,4%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 61% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice  au reprezentat 52,1 % din totalul cheltuielilor pentru recreere.

În plus, din totalul nerezidenților sosiți în România, 49,0%  şi‐au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 28,7% si‐au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenți pentru a sosi în România a fost avionul (77,8% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 12,5%, urmate de autocare şi autobuze cu 8,7%, alte mijloace ( tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete) 1%.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *