O nouă identitate vizuală pentru televiziunile AXN și o aplicație Android pentru telespectatori O nouă identitate vizuală pentru televiziunile AXN și o aplicație Android pentru telespectatori
Sony Pictures Television (SPT) Networks lansează o nouă identitate vizuală pentru televiziunile AXN, aliniată direcției de programe actuale. Noul aspect al televiziunilor se manifestă... O nouă identitate vizuală pentru televiziunile AXN și o aplicație Android pentru telespectatori

Sony Pictures Television (SPT) Networks lansează o nouă identitate vizuală pentru televiziunile AXN, aliniată direcției de programe actuale. Noul aspect al televiziunilor se manifestă printr-un logo și elemente grafice noi, fiind vizibil pe toate platformele (online și on-air) deținute de AXN începând din 17 martie.

„AXN a avut un succes incredibil în România din toamnă și până în prezent, cu creștere de audiență de aproape 50% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Urmărind interesul telespectatorilor noștri, continuăm să fim destinația pentru cei în căutare de divertisment, suspans și acțiune. În același timp, venim în întâmpinarea dorințelor telespectatorilor ce caută conținut plin de intrigă, pasiune și emoții”, a spus John Rossiter, manager general pentru SPT Networks, CE.

Noul logo AXN, cu un look dinamic, este format dintr-un set de caractere avangardiste, realizat de echipa de marketing SPT Networks din Spania.

AXNNOW_2015_H_BLACK_RED_RGB_Endorsement

„AXN evocă energie, pasiune, acțiune și suspans, atribute puternice care stau la baza unei noi campanii ce încurajează telespectatorii să descopere și să experimenteze lucruri cu adevărat incitante în această primăvară”, a explicat Maurizio Vitale, vice președintele senior al departamentului de marketing care a supervizat reîmprospătarea brand-ului la nivel global.

Grila de programe AXN din această primăvară reflectă revitalizarea vizuală și scoate în evidență principalele atribute ale televiziunilor: intensitate, emoție, entuziasm, suspans și intrigă.

Premierele acestui sezon includ: Cronicile Shannara/ Shannara Chronicles, Mad Dogs și Jucătorul/ The Player. Primăvara va fi, de asemenea, momentul reîntoarcerii producțiilor Memorie perfectă/ Unforgettable, sezonul al patrulea, Cititorii de oase/ Bones, sezonul al treilea, Autopsia crimei/ Body of Proof, sezonul al treilea, Minți criminale/ Criminal Minds, sezonul al unsprezecelea.

Cronicile Shannara/ Shannara Chronicles (25 martie; 21:05) este un serial de aventură plin de magie și suspans, plasat într-o lume fantastică, a elfilor și a gnomilor. Jucătorul/ The Player (22 martie; 21:05), un serial-thriller, aduce pe micile ecrane acțiune a la Las Vegas, cu Wesley Snipes în rolul unui personaj misterios, implicat în jocuri de pariuri cu mize uriașe. Mad Dogs (29 aprilie; 22:00), un serial de comedie noir, spune povestea a câtorva prieteni trecuți de 40 de ani implicați fără voia lor într-o excursie cu multe surprize.

AXNSPIN_2015_H_BLACK_CYAN_RGB_Endorsement

Pentru a celebra rebranding-ul în Europa Centrală, SPT Networks lansează o aplicație de mobil dedicată AXN, disponibilă pentru utilizatorii de Android începând cu luna martie. Aplicația oferă telespectatorilor mai multă libertate în accesarea conținutului legat de AXN, într-o experiență socială unică. Utilizatorii vor putea descoperi conținut divers, precum știri, fotografii, videoclipuri.

AXN, disponibil în 90% din gospodăriile din România, include seriale apreciate de public, cum ar fi: NCIS: Ancheta militară, Minți criminale, NCIS: Los Angeles, Merlin sau Scorpion, dar și producții originale precum Hannibal și Polițiști fără Frontiere. Portofoliul global AXN include 49 de canale disponibile în 62 de țări, fiind subtitrat sau dublat în 19 limbi, ajungând în casele a peste 237 de milioane de oameni.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *