Românii vor vacanțe exotice și profită de early booking: Eturia, plus 70% de la începutul anului Românii vor vacanțe exotice și profită de early booking: Eturia, plus 70% de la începutul anului
Anul acesta românii au profitat din plin de perioada promoțiilor și reducerilor de tip early booking, dar și de promoțiile companiilor aeriene pentru a-și... Românii vor vacanțe exotice și profită de early booking: Eturia, plus 70% de la începutul anului

Anul acesta românii au profitat din plin de perioada promoțiilor și reducerilor de tip early booking, dar și de promoțiile companiilor aeriene pentru a-și rezerva sejururi în destinații exotice.

Astfel, agenția de turism Eturia, specializată în vacanțe în destinații îndepărtate, a înregistrat o creștere spectaculoasă de 70% a numărului de rezervări față de aceeași perioadă a anului trecut, pentru destinațiile exotice din portofoliul său.

De două ori mai multe cereri pentru vacanțe în destinații exotice

În primele două luni ale anului trecut, Eturia a primit peste 1.100 de cereri de vacanțe în destinații exotice, în timp ce anul acesta numărul cererilor a depășit 2.200. Conform consultanților companiei, creșterea se datorează în principal prețurilor reduse din prima perioadă a anului, reducerilor la biletele de avion practicate de majoritatea companiilor aeriene de linie, dar și rezervărilor făcute în avans de agenție.

Au contribuit considerabil și rezervările făcute pentru sejururi în perioada Valentine’s Day, a vacanței copiilor, Dragobete, dar și 1 – 8 Martie.

„Această creștere a solicitărilor vine pe fondul unei preferințe crescute a românilor pentru vacanțele în destinații exotice care se manifestă în ultimul an, combinată cu perioada de reduceri și early booking, ce au condus la un număr semnificativ mai mare de români care au optat pentru vacanțele din portofoliul nostru. Sperăm să păstrăm trendul crescător și să continuăm să îi mulțumim pe clienții noștri nu doar prin calitate, ci și prin prețuri, datorită parteneriatelor noastre tot mai puternice cu hotelieri din străinătate”, a declarat Sorin Stoica, co-proprietar Eturia.

Cele mai căutate destinații: Thailanda, Maldive, Mauritius, Republica Dominicană, Cuba, Mexic

Cele mai căutate destinații în această perioadă sunt cele de plajă: Maldive, Thailanda, Republica Dominicană, Mexic, Cuba sau Mauritius. De asemenea, românii se îndreaptă și către țările din America Latină, în special Argentina, Chile, Columbia, Peru sau Brazilia, datorită vremii calde din această perioadă în emisfera sudică, dar și tezaurului cultural și frumuseților naturale din aceste țări.

Trabucuri, salsa și rom sau cum arată Havana mea

În schimb, există și cereri pentru destinații mai puțin vizitate până acum, cum ar fi Noua Zeelandă, Madagascar, Coreea de Sud, Nicaragua, Honduras sau Cambodgia, dar și solicitări pentru țările de pe continentul african: Zanzibar, Tanzania, Africa de Sud, Zambia sau Kenya, unde românii pot experimenta un safari într-unul dintre parcurile naționale africane și pot admira animalele sălbatice în habitatul lor natural.

Eturia, gândită ca agenție tailor made, a vândut în cei opt ani de activitate peste 11.000 de pachete de vacanță personalizate și destinații exotice. Dintre cei peste 15.000 de turiști care au ales serviciile agenției Eturia, peste 75% sunt clienți fideli. Fără a fi considerată o agenție de turism exclusivistă, ofertele sale includ la ora actuală 120 de destinații din întreaga lume, cele mai solicitate fiind Republica Dominicană, Maldive, Cuba și Mexic.

Înființată în anul 2007, compania dezvoltă trei direcții principale de business: vacanțe personalizate pentru turiștii cu bugete medii de vacanță, vacanțe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif și vacanțe de lux pentru clienții care doresc destinații mai deosebite. În anul 2015, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 5,9 milioane de euro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *