Încrederea utilizatorilor în tranzacțiile online, sub spectrul temerilor privind siguranța datelor Încrederea utilizatorilor în tranzacțiile online, sub spectrul temerilor privind siguranța datelor
Practicile de securitate a informațiilor și a tranzacțiilor online ale băncilor sunt una dintre principalele preocupări ale utilizatorilor atunci când decid cui să-și încredințeze... Încrederea utilizatorilor în tranzacțiile online, sub spectrul temerilor privind siguranța datelor

Practicile de securitate a informațiilor și a tranzacțiilor online ale băncilor sunt una dintre principalele preocupări ale utilizatorilor atunci când decid cui să-și încredințeze datele personale pentru a face tranzacții. Un sondaj recent, realizat în rândul a peste 11.000 de respondenți, la solicitarea Kaspersky Lab, a arătat că peste jumătate dintre ei (58%) ar evita un furnizor care a avut recent un incident de securitate a datelor.

În ciuda faptului că utilizatorii par precauți în legătură cu siguranța informațiilor și a banilor lor atunci când fac o tranzacție, mulți lasă în seama furnizorului să ia măsuri de protecție. 59% dintre respondenți admit că ar alege un furnizor de servicii financiare sau ar tranzacționa într-un magazin online numai în funcție de măsurile suplimentare de securitate pe care le oferă, pentru a-și proteja banii și datele confidențiale.

Cercetarea a arătat, de asemenea, că aproape două treimi (65%) dintre utilizatori își fac griji legate de practicile de securitate ale companiilor unde își încredințează informațiile financiare și personale – o creștere cu 9%, comparativ cu anul precedent. Astfel, este cu atât mai important pentru bănci și comercianți să demonstreze că fac tot posibilul pentru a liniști aceste temeri și că pun siguranța tranzacțiilor online și a informațiilor pe primul loc.

“Pentru că tot mai mulți utilizatori se bazează pe mobile banking și pe plățile online ca să facă tranzacții, se creează așteptarea că furnizorii iau măsuri adecvate pentru a-și proteja clienții de fraude și de breșe de securitate. În fond, cercetarea noastră a arătat că 47% dintre clienți ar folosi plățile online mai des dacă ar avea o protecție de încredere pentru tranzacțiile financiare, arătând clar că furnizorii trebuie să facă mai mult pentru a securiza informațiile clienților folosite în tranzacții, pentru profitabilitatea pe termen lung și reputația afacerii lor”, a spus Ross Hogan, Global Head of Fraud Prevention, Kaspersky Lab.

Pe fondul creșterii numărului de solicitări din partea utilizatorilor, soluțiile specializate pot ajuta băncile să-și păstreze clienții, protejând nu doar tranzacțiile online și pe mobil, ci și integritatea brand-ului lor. Kaspersky Fraud Prevention permite băncilor să ia măsuri solide de securitate fără să îngreuneze efecturarea tranzacțiilor online pentru clienți. Kaspersky Fraud Prevention for Endpoints protejează companiile și dispozitivele acestora de fraude financiare, astfel încât să poată face tranzacții simplu și comod în mediul online, fără să se expună pe ei sau furnizorul lor la riscuri.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *