Health Trends: Testarea modului de mișcare reduce cu 3,5% riscul accidentărilor în sport Health Trends: Testarea modului de mișcare reduce cu 3,5% riscul accidentărilor în sport
Fie că vorbim despre copii care doresc să înceapă practicarea unui sport de performanță, ori despre sportivi amatori sau profesioniști, specialiștii recomandă întotdeauna efectuarea... Health Trends: Testarea modului de mișcare reduce cu 3,5% riscul accidentărilor în sport

Fie că vorbim despre copii care doresc să înceapă practicarea unui sport de performanță, ori despre sportivi amatori sau profesioniști, specialiștii recomandă întotdeauna efectuarea unor teste funcționale, pentru a preveni posibilele accidentări ulterioare.

Astfel, “Functional Movement Screening” (FMS) este cea mai inovativă metodă, la nivel mondial, de evaluare a riscului apariției accidentărilor sportive. În cadrul acestei analize se testează diverse modele de mișcare și se identifică eventualele asimetrii și disfuncționalități ale aparatului locomotor.

Este foarte important să identificăm aceste probleme cât mai curând, pentru a le înlătura cu ajutorul unor exerciții corective potrivite. Studiile au arătat că asimetriile și disfuncționalitățile aparatului locomotor pot crește cu până la 3,5% riscul de accidentare!  În plus, deficiențele în mișcare creeaza în timp mecanisme de compensare la nivelul aparatului locomotor, suprasolicitând articulații sau mușchi din zone învecinate celei cu probleme, care pot cauza diferite afecțiuni asociate.”, explică Paul Sittner, coordonatorul Centrului de Recuperare Medicală Sportivă ProVita, specialist în recuperare medicală ortopedică și sportivă.

sala recuperare gabriel cristian (3)

Având ca intenție prevenirea accidentărilor, dar și creșterea performanței sportive prin înlăturarea factorilor limitatori ai miscării, testarea FMS este recomandata tuturor celor implicați într-o activitate sportivă, sporadică sau de performanță.

Astfel, este indicată pentru:

  • copiii care încep o activitate sportivă;
  • sportivii amatori (care fac jogging de agrement sau care participa la maratoane, triatloane etc);
  • sportivii de performanță;
  • persoane aflate în faza de recuperare medicală, în urma unor accidentări.

Testarea modului de mișcare se face individual și se bazează pe anumite exerciții simple, efectuate însă în anumite condiții, folosind un minim de materiale. De aceea, pregătirea și experiența celui ce realizează testarea și recomandă exercițiile corective au un rol foarte important în acest proces. “De exemplu, la tenismeni, o mobilitate redusa în articulația scapulo-toracală duce la efectuarea ineficientă a mișcărilor repetate de lovire din antrenament sau meci, ceea ce poate duce la suprasolicitarea articulațiilor umărului, cotului sau chiar a mâinii. Tratarea locală a acestor zone duce doar la înlăturarea temporară a durerilor, fără efecte pozitive pe termen lung.” explică Paul Sittner.

sala recuperare gabriel cristian (1)

La 3 luni dupa identificarea deficiențelor în modul de mișcare, în baza testării inițiale, precum și după efectuarea exercițiilor corective în această perioadă, este recomandată repetarea testării. Astfel, se poate evalua nivelul la care s-a ajuns prin corectarea deficiențelor, dar în același timp se monitorizează și evoluția performanței în acest interval de timp.

“Deși practicarea sportului, în general, implică un anumit risc de accidentare, orice ramură sportivă dezvoltă asimetrii musculo-articulare tipice, care solicită corpul unilateral (de exemplu tenis, fotbal, hockey), crescând riscul de accidentare. De aceea, testările FMS se pot aplica la toate sporturile, pentru practicarea acestora în condiții de siguranță și în vederea creșterii performanțelor.”, adaugă Paul Sittner.

sala recuperare gabriel cristian (4)

Centrul ProVita – Diagnostic și tratament aduce pe piața serviciilor medicale din România experienţa a 11 ani de practică medicală, acumulată într-un sistem care înţelege actul medical în toată complexitatea lui.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *