Oracle: 92% dintre companii inovează mai repede utilizând cloud Oracle: 92% dintre companii inovează mai repede utilizând cloud
Mai mult de 90% dintre companii consideră că serviciile cloud le permit să inoveze mai repede, conform unui studiu Oracle. Studiul, realizat de IDG... Oracle: 92% dintre companii inovează mai repede utilizând cloud

Mai mult de 90% dintre companii consideră că serviciile cloud le permit să inoveze mai repede, conform unui studiu Oracle. Studiul, realizat de IDG Connect pentru Oracle, arată că jumătate (51%) dintre companii vor atinge maturitatea în cloud în următorii doi ani, în contextul în care preocupările și atenția pentru mutarea în cloud au evoluat.

Pentru adoptarea cloud-ului hibrid, barierele tradiționale, cum ar fi preocupările legate de securitate, sunt înlocuite de cele operaționale, precum gestionarea mai multor medii IT și lățimea de bandă a rețelelor. Cei care construiesc infrastructuri de cloud privat continuă să vadă securitatea drept principala preocupare.

De asemenea, respondenții au menţionat „câștigarea sprijinului persoanelor de decizie cheie“ ca fiind cel mai important aspect pentru succesul infrastructurilor Cloud private și hibride, sugerând că influența asupra implementărilor cloud se extinde dincolo de IT, în zone mai ample ale afacerii. Aceste cifre sugerează că rolul CIO-ului este mai important ca niciodată în coordonarea mai multor medii IT și în comunicarea efectivă a beneficiilor implementării cloud către alte zone de business.

Principalele concluzii ale cercetării includ:

  • 92% dintre respondenți susţin că serviciile cloud le permit să inoveze mai repede; 73% spun că îi ajută să păstreze clienții existenți; iar 76% afirmă că îi ajută să câștige noi clienți.
  • Una din cinci afaceri (19%) a atins „maturitatea în cloud“, iar mai mult de jumătate (51%) consideră că vor ajunge la maturitate în doi ani.
  • Respondenții au identificat cele mai importante puncte pentru implementarea cu succes a cloud-ului  hibrid, reuşind să obţină: susţinerea din partea factorilor de decizie cheie (29%), eficientizarea costurilor (25%) și construirea unei relații puternice cu un furnizor (22%).
  • Cele mai mari bariere în adoptarea cloud-ului hibrid sunt date de gestionarea mai multor medii IT (60%), lățimea benzii de rețea (57%) și relația cu furnizorii IT (52%).

„Pe măsură ce cloud-ul ajunge rapid la maturitate, observăm o schimbare a modului în care companiile percep principalele avantaje și obstacole în adoptarea cloud-ului. Tradiționalele zone de preocupare, cum ar fi securitatea datelor și disponibilitatea, scad ca și interes și sunt, de fapt, menționate ca beneficii cheie în adoptarea cloud-ului de cele mai multe companii“, spune Johan Doruiter, Vice Președinte Oracle Systems în EMEA.

„În România, întâlnim preocupări similare în rândul companiilor care evaluează utilizarea cloud-ului ca modalitate de creștere a inovării în contextul Economiei Digitale, și ne referim în special la provocările legate de securitate. Lățimea de bandă nu este o barieră importantă în adopția cloud-ului, deoarece România are una din cele mai rapide infrastructuri de rețea din lume. Oricum, multe organizații din România consideră că diferitele cerințe legate de confidențialitatea datelor și reglementări sunt provocări ce trebuie adresate înainte de adoptarea unei abordări cloud hibrid ca parte a strategiei lor IT“, afirmă Liviu Gherman, Cloud Leader, România.

Studiul a fost realizat folosind un chestionar online, completat de 458 de respondenți din EMEA (Bahrain, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Kuwait, Liban, Olanda, Norvegia, Qatar, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Suedia, Elveția, Emiratele Arabe Unite și Marea Britanie). Respondenții sunt din categoria C-Level și factori de decizie în domeniul IT, în companii cu mai mult de 250 de angajați din industrii multiple.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *