Brandul Roberto Cavalli Home vine din februarie în România în showroom-ul Collezioni Brandul Roberto Cavalli Home vine din februarie în România în showroom-ul Collezioni
Cu o investiție estimată de până la 400.000 de euro pentru primul an, showroom-ul Collezioni, distribuitor unic al colecțiilor Roberto Cavalli Home Luxury Tableware... Brandul Roberto Cavalli Home vine din februarie în România în showroom-ul Collezioni

Cu o investiție estimată de până la 400.000 de euro pentru primul an, showroom-ul Collezioni, distribuitor unic al colecțiilor Roberto Cavalli Home Luxury Tableware și Roberto Cavalli Home Linen în România, se va deschide începând cu 1 februarie, pe str. Banul Antonache nr. 59

Collezioni, showroom dedicat produselor de lux pentru casă, se deschide oficial pe 01 februarie, în zona Floreasca, conceptul adresându-se celor pasionați de frumos și de design interior, dar și celor care doresc să ofere cadouri unice. În primul an, investiţia în amenajarea showroom-ului, stocuri și cheltuielile operaționale va atinge o valoare estimată de 400.000 de euro. Produsele vedetă sunt din cele mai noi colecții Luxury Tableware, Linen și Luxury Tiles ale cunoscutului brand Roberto Cavalli Home. Alături de acestea în showroom sunt prezente brandurile Gaia Mobili, Galassia și Cristallo Collezioni.

“Piața produselor de lux din România este în continuă creștere. Dacă la un moment dat s-a putut observa o stagnare, în acest moment interesul românilor pentru produsele exclusiviste este din ce în ce mai mare. Ne dorim ca prin acest showroom să punem la dispoziția celor care își doresc o casă cu un interior spectaculos produse ce fac parte din cele mai recente colecții ale brandurilor pe care le distribuim, unul dintre acestea, prezent pentru prima dată pe piața locală.” declară Roxana Alexandrescu, Managing Partner Collezioni.

Showroom-ul Collezioni, care dispune de un spațiu comercial de 230 mp, este dezvoltat sub un concept unic, în primul rând prin selecția de produse și prin amenajarea elegantă, care îmbină elemente ale stilului clasic cu cel modern. Fiecare spațiu respectă armonia, destinația și emoția alegerii produselor, cele două zone fiind separate conceptual: cea pentru soluții de amenajare și cea dedicată artei mesei cu produse din colecțiile Roberto Cavalli Home Luxury Tableware, alături de textilele pentru baie și dormitor ce fac parte din colecțiile Roberto Cavalli Home Linen.

Echipa care a contribuit la amenajarea showroom-ului, este alcătuită din: Cristian Laurenti (LuceDomotica), Gianni Zuccolo (Gianni Decor), Gabriele Bagnasacco (Arnolfo di Cambio), Alessandro  Capelli (Mirabello-Carrara), Paolo Salsi (Ceramiche Ricchetti) și Bogdan Ionescu (SSI Import-Export).

Produsele disponibile în showroom fac parte din cele mai noi colecții și sunt dedicate tuturor celor care vor să se înconjoare de obiecte ce le reflectă atitudinea și stilul de viață, dar și celor care vor să dăruiască un cadou statement. Astfel, profilul consumatorului Collezioni este, în principal, iubitorul de obiecte exclusiviste, care își regăsește inspirația în colecțiile marilor branduri.

În cadrul showroom-ului sunt disponibile servicii de consiliere specializată, de livrare a produselor, precum și servicii dedicate segmentului de evenimente private, prin listele de căsătorie.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *