Brandul de bijuterii “Teilor” analizează extinderea și în afara României Brandul de bijuterii “Teilor” analizează extinderea și în afara României
Lanţul magazinelor de bijuterii Teilor a înregistrat o cifră de afaceri de 31 de milioane de lei în 2015, bijuteriile încrustate cu diamante constituind... Brandul de bijuterii “Teilor” analizează extinderea și în afara României

Lanţul magazinelor de bijuterii Teilor a înregistrat o cifră de afaceri de 31 de milioane de lei în 2015, bijuteriile încrustate cu diamante constituind 36% din vânzările totale. În 2015, brandul de bijuterii Teilor și-a extins rețeaua de magazine cu 5 noi locații în București și încă 5 în alte orașe din țară.

Magazin TeilorÎn anul 2016, Teilor va continua expansiunea rețelei de magazine, focusându-se asupra orașelor mari, cu peste 200.000 de locuitori, a căror piață a fost analizată în amănunt. Primele orașe care apar pe harta Teilor în acest an sunt Constanța și Timișoara, urmate de București, unde se va deschide o nouă locație în cadrul centrului comercial Park Lake.

Cifra de afaceri estimată pentru anul 2016 este de 42 de milioane de lei, Teilor urmând să îşi îmbogăţească seria bijuteriilor încrustate cu diamante cu noi piese aparținând unor brand-uri de renume și se așteaptă ca acest segment să crească proporțional vânzările anuale totale. Brand-ul continuă să investească și în colecțiile de bijuterii dedicate cuplurilor, planificând propriile colecții de verighete și inele de logodnă.

O parte din cifra de afaceri din 2016 se va datora segmentului online. Teilor deține magazinul online www.bijuteriateilor.ro şi în urma unei analize s-a observat o creștere a numărului consumatorilor interesați să achiziţioneze online bijuterii din aur și din pietre prețioase.

În 2017, Teilor și-a propus să deschidă noi locații în Cluj-Napoca și Timișoara. Compania analizează, de asemenea, și posibilitatea de a se extinde în afara României, însă această variantă nu este luată în calcul înainte de 2018.

Display bijuterii Teilor

Anul 2015 în cifre!

În primul trimestru al anului trecut, compania a deschis 3 magazine în capitală, în: AFI Palace Cotroceni, Mega Mall și Promenada, iar în luna decembrie au fost inaugurate alte două puncte comerciale, aflate în București Mall și Unirea Shopping City.

Dintre locațiile deschise în 2015 în orașele mari din România, cea din Brașov (Coresi Shopping Resort) a fost prima, urmată de magazinele Teilor din Cluj-Napoca (Iulius Mall), Iași (Palas Mall), Craiova (Electroputere Parc Mall) și Pitești (Pitești Mall). Aria totală a acestor puncte comerciale este de 636 m2, iar investiția în decorarea și mobilarea magazinelor a depășit suma de 1.500 euro/ m2, transformând investiția totală în amenajarea magazinelor într-o sumă mai mare de 1 milion de euro (fără a se lua în calcul valoarea bijuteriilor aflate în stocurile punctelor comerciale).

Cifra de afaceri pentru anul 2015 este de 31 de milioane de lei, mai mare cu 51% față de cea din anul 2014 (când cifra de afaceri a fost de 20,5 milioane de lei). Bijuteriile încrustate cu diamante au constituit 36% din vânzările totale, în timp ce, în anul 2014, bijuteriile încrustate cu pietre prețioase au reprezentat 24% din vânzările anuale.

Această creştere a fost desterminată de doi factori esențiali: alegerile din ce în ce mai rafinate ale consumatorilor din România și investițiile pe care brand-ul Teilor le-a făcut în ultimii ani pentru a introduce pe piață și pentru a promova bijuteriile încrustate cu diamante. Cea mai populară categorie este cea a cerceilor încrustați cu diamante, urmată de inelele cu diamante (în care nu sunt incluse inelele de logodnă). Verighetele au adus 4,5 milioane de lei din cifra de afaceri a anului 2015.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *