Le Grenier à Pain, 1 an în România. Galerie FOTO Le Grenier à Pain, 1 an în România. Galerie FOTO
Vedete din showbiz precum Simona Pătruleasa, Diana Munteanu, Dana Săvuică, Sonia Argint Ionescu, Alexandra Ungureanu, Carmen Negoiță, Andreea Runceanu și Patricia Cimpoiașu (Amadeus), DJ... Le Grenier à Pain, 1 an în România. Galerie FOTO

Vedete din showbiz precum Simona Pătruleasa, Diana Munteanu, Dana Săvuică, Sonia Argint Ionescu, Alexandra Ungureanu, Carmen Negoiță, Andreea Runceanu și Patricia Cimpoiașu (Amadeus), DJ Wanda, Bianca Ioniță, Ilinca Obădescu, Diana Bart, Rocsana Marcu, bloggeri și jurnaliști au aniversat un an de existență în România a celebrei boulangerii Le Grenier à Pain.

Într-o atmosferă feerică specifică sărbătorilor de iarnă, lângă un brad împodobit cu globuri multicolore, invitații s-au delectat cu preparate realizate în laborator propriu, din ingrediente 100% naturale, respectând rețetele franțuzești atât de apreciate și de premiate la nivel internațional.

Printre aceste preparate, și cele mai bune franzele din Paris, conform trofeelor la Meilleure Baguette de Paris pe care Le Grenier à Pain le-a câștigat în anii 2010 și 2015, devenind inclusiv furnizorul oficial de pâine al Palatului Elysée.

“Le Grenier à Pain excelează prin faptul că folosește doar ingrediente 100% naturale, făină produsă exclusiv în Franța, toate preparatele fiind proaspete, pregătite în laboratorul din incinta locației. La Grenier à Pain nu vor comercializa niciodată preparate congelate în prealabil”, declară Andrei Cătălin Pop, general manager Le Grenier à Pain România.

În cadrul evenimentului aniversar, invitații au putut degusta cele 10 tipuri de pâine și specialități de pâine: integrală, cu maia, caise, alune, nuci, smochine, ficelles cu măsline sau bacon, precum și faimoasa baghetă tradițională, câștigătoarea locului 1 în anul 2010 și 2015 în cadrul concursului La Meilleure Baguette de Paris.

La Le Grenier à Pain se regăsesc unul din cele mai apreciate croissante cu unt din lume, produse de patiserie (pain au chocolat, fursecuri cu ciocolată sau vanilie, escargot cu nucă sau stafide, checuri cu portocale confiate, cozonaci), de cofetărie (ecleruri, tarte cu ciocolată neagră sau multifruct, prăjiturile Elysée şi Framboise, macarons, cupcakes, mousse-uri fine, cake pops, millefeuille vanille sau chocolat), sandvișuri, tartine, quich-uri, supe, o gamă variată de ceaiuri parfumate şi atent selecţionate, dulceţuri tradiţionale sau bonbons d’enfance au chocolat artisanal.

Le Grenier à Pain este prezent în România în două locații: pe bulevardul Nicolae Caramfil nr.87, București, și recent inaugurat, în rondul Pieții Alba Iulia, din București.

Le Grenier à Pain este una din cele mai apreciate boulangerii franțuzești la nivel international, dezvoltându-se, în sistem de franciză, peste granițele Franței, în România, Emiratele Arabe Unite, China, Rusia, Liban și Japonia.

Cel care a pus bazele Le Grenier à Pain, în 1998, este Michael Galloyer, acesta ridicând, în timp, brandul ca unul dintre cele mai dinamice și mai recunoscute din sectorul său.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *