INTERVIU – Mihai Toderiuc: Presiunea a devenit maxima cand filmul a fost selectat la Cannes INTERVIU – Mihai Toderiuc: Presiunea a devenit maxima cand filmul a fost selectat la Cannes
Mihai Toderiuc jongleaza cu productia de film si productia de TVC de mai bine de 15 ani. Dupa numerosi ani in MediaPro, multe filme... INTERVIU – Mihai Toderiuc: Presiunea a devenit maxima cand filmul a fost selectat la Cannes

Mihai Toderiuc jongleaza cu productia de film si productia de TVC de mai bine de 15 ani. Dupa numerosi ani in MediaPro, multe filme de box office si multe provocari in productii precum California Dreaming, Supravietuitorul, The Devil Inside sau o serie de reclame ale brandurilor IFN, Mihai are o perspectiva foarte interesanta asupra statutului de producator de studio si al producatorului freelance. Ce ne spune producatorul?

Cum ati luat decizia de a merge pe drumul antreprenoriatului?

Am luat decizia de a deveni producator freelancer in urma cu aproape un an. E foarte important sa iti placa profesia ta, iar pentru asta merita sa abordezi o cale mai anevoioasa si evident, mai riscanta. Ce fac acum  reprezinta urmatoarea etapa a unei experiente si munci asiduue de 15 ani in industria de productie film, media si advertising in grupul Mediapro.

Acolo am avut mai multe joburi, am avansat treptat in acumularea know-how-ului de productie. Si odata ce ai luat virusul filmarilor, nu mai scapi de el. Devine foarte greu sa te imaginezi lucrand la fabrica de ciocolata sau la o banca. Imi amintesc cu placere de un succes de box-office, filmul “The Devil Inside”, un film care a avut incasari de 48 milioane USD in Statele Unite doar in primul week-end al lansarii.

De asemenea, imi amintesc cu placere de una din cele mai mari provocari intalnite mai pe la inceputurile mele in productia de advertising: un spot pentru un detergent de vase foarte cunoscut, pentru a carui filmare a trebuit sa organizam un eveniment experiement la care au participat aproximativ 6600 persoane. Logistica era de-a dreptul impresionanta, 50 de bucatari au gatit 3 tone de spaghetti bolognese, servite de 100 ospatari, in urma carora 30 de spalatori de vase trebuiau sa spele toate cele 6600 farfurii, sub observatia unei echipe de notari care a testat veridicitatea experimentului. Nu puteam trage duble, era totul un one shot only, iar la final, din cele 25 de ore filmate, trebuia sa scoatem un spot de doar 30 de secunde.

Va mai aduceti aminte de prima zi de munca? Care erau planurile initiale atunci si cum a decurs totul?

Prima zi  in care “dadeam buna ziua la copaci” intr-ale productiei de film, media si advertising a fost acum 15 ani. Planurile de atunci erau ca si acum, ambitioase.

Azi, prima zi de munca intr-o productie de advertising este cea mai usoara. Intotdeauna, un proiect are niste pasi. Uneori, pasii urmeaza o linie clar definita, cand discuti cu agentia si primesti un script si un brief clar. Alteori, incepe cu o cafea cu clientul si regizorul, intalnire in care ne ‘’inchipuim’’ directia generala de abordare, scriptul, facem variante si abia apoi ne apucam de productia propriu-zisa. Ideea general valabila e ca pe masura ce te apropii de filmare, efortul creste, se canalizeaza, iar productivitatea atinge maximul, cand nu te mai gandesti la altceva decat la filmarea care urmeaza, pana in ultima zi de pregatire cand te mai linistesti cand doar te asiguri ca totul e – “checked”. Daca ai o etapa de pregatire temeinica, filmarea si postproductia vor merge ceas.

De ce acest business?

Nu pot motiva de ce acest business fara a explica mai intai farmecul profesiei de Producator: nicio zi nu seamana cu alta, niciun proiect nu seamana cu altul, totul este diferit si asta e o provocare. Nu percep ziua ca fiind o zi de munca, ci un nou pas spre atingerea unui nou obiectiv. E extrem de interesant si imi plac oamenii cu care lucrez. E placut sa contribui la punerea in scena a ideii, a scriptului, mai cu seama cand sunt geniale. Ma simt bine cand rezultatul muncii mele este pe “ecran” si ma gandesc in sinea mea: “aia e si munca mea!”.

Asa a fost si cu ultimul spot pe care l-am produs: cel filmat pentru clientul Viva Credit. A fost o echipa extraordinara, de la regizor, director de imagine, actori si pana la client si agentie, iar premisa campaniei lor, aceea de a “sustine prietenia”, s-a traspus si in spatele camerelor.

Cum vedeti concurenta in acest domeniu azi?

Concurenta, deja acerba, este in crestere. Sunt companii cu o vechime mai mare de 20 de ani pe piata care tin la teritoriul lor. Batalia este cu atat mai mare cu cat apar si altele noi, rezista cine poate.

Care a fost cel mai greu proiect dezvoltat in acesti ani si de ce?

Cel mai greu proiect nu a fost un spot, ci un film produs de MediaProPictures in 2007, de a carui productie m-am ocupat ca Producator Asociat. Este vorba despre un film ce-i avea in distributie pe Armand Assante si Razvan Vasilescu, “California Dreamin’ ” al regretatului regizor Cristian Nemescu. Acesta a murit intr-un accident de masina la scurt timp dupa terminarea filmarilor, iar eu am preluat proiectul dupa filmare. Postproductia presupunea o tehnica in premiera in Romania, iar abaterile de la calendar deveneau in fiecare zi o realitate.

Presiunea a devenit maxima cand filmul a fost selectat la Cannes si calendarul s-a scurtat pentru ca trebuia sa fie prezentat acolo in format pelicula. Dar la fel de intensa a devenit si ardoarea mea si a colegilor implicati in finalizarea filmului – dupa toate emotiile din lume, pelicula a fost trimisa organizatorilor in penultima zi de inchidere a predarilor. Filmul a castigat premiul Un Certain Regard si cu el, o savuroasa satisfactie a muncii. Nu in ultimul rand, am fost onorat sa pot contribui macar un pic la cinstirea memoriei regretatului Cristian Nemescu, plecat dintre noi atat de nedrept.

Filmare spot Viva Credit_1

Cat de mult conteaza echipa alaturi de care lucrati?

Echipa alaturi de care lucrezi este esentiala! Nu poti avea un proiect de succes fara aportul unor oameni talentati si dedicati meseriei lor, precum regizorul sau directorul de imagine. La randul lor, ei se bazeaza pe aportul tehnicienilor din spatele lor. Nu poti realiza un proiect premium, cum a fost de pilda cel mai recent spot, cel pentru Viva Credit – Sustine Prietenia, fara toti acesti profesionisti laolalta.

Un proiect ar putea avea carente in executie fara dedicarea totala a tuturor membrilor echipei de productie, iar transmiterea eficace a mesajului dorit de client ar putea avea de suferit. Pentru spotul Viva Credit am utilizat mesajul de sustinere a prieteniei chiar si in formarea echipei, sudand laolalta o echipa formata tot din prieteni si sunt convins ca si asta a ajutat. Meritul livrarii unui spot bun apartine in primul rand profesionistilor din echipa, devotati meseriei lor.

Care este proiectul de care sunteti foarte mandru?

Sunt foarte mandru de spotul Viva Credit. A avut: o premisa pe cat de simpla, pe atat de inspirata: PRIETENIA. Ideea principala a spotului este sa nu amesteci prietenia si banii, iar aici intervine Viva Credit care te poate imprumuta pana la salariu, iar tu te bucuri in continuare de relatiile cu cei apropiati.

Un script bun, gandit de oameni de agentie foarte creativi si exigenti, din una din cele mai importante agentii din piata: Headvertising. Un client care a stiut ce vrea, inca de la prima discutie pe scenariu si pana la ultimul “super” pus pe montaj. Un cuplu sinergic format din regizor si director de imagine, deopotriva tineri, talentati si creativi. Casting-ul s-a realizat cu foarte mare grija, dupa o sesiune de 3 zile lungi in care au fost vazuti in jur de 80 de actori. Si nu in ultimul rand o super echipa de profesionisti si prieteni in acelasi timp, o echipa cum rar se aduna laolalta.

Daca nu investeati atata timp in acest domeniu ce alt business v-ar fi tentat?

Probabil ca IT&C, unul din cele mai dinamice domenii de azi.

In ce domeniu recomandati tinerilor sa investeasca?

Daca vorbim de investitii, as recomanda energia verde, agricultura ecologista, IT&C-ul sau serviciile customizate pentru client. Sunt domenii in expansiune.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *