Tendințele iernii 2015 în garderoba pentru birou Tendințele iernii 2015 în garderoba pentru birou
A existat o vreme când “garderoba pentru birou” și “hainele obișnuite” ocupau două secțiuni separate din dulapurile noastre. Pe măsura ce noțiunea de “work/... Tendințele iernii 2015 în garderoba pentru birou

A existat o vreme când “garderoba pentru birou” și “hainele obișnuite” ocupau două secțiuni separate din dulapurile noastre. Pe măsura ce noțiunea de “work/ life balance” a prins teren, lucrurile s-au schimbat – atât în relațiile interprofesionale, în opțiunile care țin de dezvoltarea personală și profesională, prin urmare inclusiv în felul în care ne îmbrăcăm. (de Irina Markovits, style coach & consultant de imagine, owner IMAGE MATTERS si stylediary.ro)

Pantalonii culottes (cei similari fustelor-pantalon) sunt astăzi integrați firesc între piesele de taior modern de business; purtăm blazere cu croială clasică chiar și în weekend, la jeanși, sau seara, peste o rochie de cocktail; pantofii colorați sunt în vârful listelor noastre de shopping. Suntem, oficial, într-o nouă eră a garderobelor “office” și femeile au opțiuni pentru a arăta șic, actuale, elegante, cu un stil coerent și conturat, chiar dacă nu sunt pasionate de modă.

Între tendințele sezonului rece 2015 am identificat patru direcții stilistice – practice, purtabile și relevante – care pot fi cu ușurință integrate ținutelor pentru birou.

Blazerul: reinventat

Clasicul ținutelor de birou, sacoul cambrat, a căpătat un alt contur. Linia lui ajustată și lungimea medie, până în dreptul bazinului, s-au masculinizat. În acest sezon, blazerele business sunt mai puțin ajustate, sunt mai lungi, au revere mai ascuțite, pot fi la 2 rânduri de nasturi sau au croiala unui kimono, eventual au detalii asimetrice sau volumetrii interesante plasate (mâneci cu pliseuri, un peplum cu întărituri în talie, revere în falduri, linie exterioară ovoidală). Modelele inspirate de stilul ultra-conservator folosesc stofe sobre, similare celor din vestimentația bărbătească, lucru care le subliniază aerul minimalist.

La polul opus, mai puțin adecvate ținutelor de birou clasice, dar putând fi folosite de către cineva care lucrează într-un domeniu creativ (advertising &PR, social media, event planning, modă), sunt sacourile din țesături cu imprimeuri geometrice, florale în culori închise sau digitale, din piele, brocart, catifea sau mătase, cu broderii sau aplicații care atrag atenția (nasturi mari metalici, cristale sau broșe mari la revere, franjuri), despicături sau decupaje atent plasate. În categoria jachetelor modern-minimaliste, propunerile cele mai reușite vin de la Adelina Ivan, Lena Criveanu, Stefanel și Choices, iar cele de la Parlor, Lana Dumitru, Cristina Sabaiduc, Smaranda Almasan și Mihaela Cirlugea acoperă preferințele celor foarte fashionable.

Pantaloni lejeri: in locul celor skinny

Blazerele și sacourile nu sunt singurele piese vestimentare în tendințe inspirate de garderoba masculină. În ultimele sezoane, marii designeri au început să propună numeroase croieli relaxate de pantaloni, în patru interpretări bine conturate: fluizi, cu croiala largă; drepți, lejeri, cu pense și manșete; de inspirație sport, dar din materiale luxoase; cu linie conică (stil țigaretă) și lungime până în dreptul gleznei. Un adaos stilistic interesant este diversificarea paletei cromatice pentru pantaloni: maro ciocolatiu, roșu-vișiniu, o multitudine de nuanțe de gri, albastru, violet, imprimeuri geometrice discrete.

Formula unei ținute pentru birou construită în jurul unor astfel de pantaloni este simplă și de efect: se adaugă o cămașă albă (de preferat cu guler tare de cămașă sau cu guler Nehru), un blazer masculin, o pereche de botine elegante cu toc sși o geantă cu formă geometrică. Celor care se încumetă să renunțe în sfârșit la pantalonii skinny și la cei clasici, le recomand să își treacă pe shopping list Chemistry Studio, Andra Andreescu, Claudia Castrase, Daniela Barb și Karmen Herscovici.

Irina Markovits_4

Helănci, cămăși victoriene și topuri oversize: acoperire maximă

Spre deosebire de anii anteriori, în multe dintre colecțiile acestui sezon am descoperit piese caracterizate de funcțional, practic, pragmatism, care au nu doar un aspect elegant, dar țin și de cald. Helăncile au revenit în modă, mai puțin mulate decât în anii precedenți: acum ar trebui purtate sub rochii sarafan, sub sacouri masculine sau chiar sub un sacou-vestă din stofă.

Eternele și atât-de-popularele cămăși de business sunt înnobilate de detalii victoriene, “de epocă”, fără ca acestea să le știrbească din aerul profesional: jabouri din dantelă sau voal, cusături verticale de tip tuxedo, gulere înalte prinse cu o banda fină din catifea, mâneci ample terminate cu manșete dantelate, broderii delicate. Bluzele rămân feminine, cu forme foarte moderne – supradimensionate, cu croieli foarte drepte și îndepărtate de corp -, însă înfrumusețate prin desene pictate manual, materiale luxoase, lungimi surprinzătoare.

Alisia Enco și Pineberry sunt două dintre brandurile locale al căror portofoliu conține exclusiv cămăși de business, iar la Argo Art Design, Andreea Tincu, Chemistry Studio și Carmina Cimpoeru găsiți variantele desprinse din tendințele internaționale.

Noile rochii pentru birou: siluete noi, materiale noi

Deși asociem rochiile de birou sezonului cald, iarna 2015 ne rezervă surprize plăcute. Tendințele, colecțiile și designerii ne pun la dispoziție culori sofisticate, materiale mai potrivite anotimpului (tricotaje fine, stofe din lână în amestec cu cașmir sau mătase), lungimi midi, mâneci lungi. Schimbarea de perspectivă stilistică este accentuată și de croielile noi. Rochiile moderne pentru birou nu mai respectă conturul natural al siluetei feminine, așa cum se întâmplă cu tiparele clasice.

În schimb, croielile sunt mai lejere, îndepărtate de corp, supradimensionate, introduc volumetrii și detalii neașteptate. Spre exemplu, o rochie modernă de birou va avea o croială largă și evazată, cu o parte laterală strânsă în falduri sau cu tivul asimetric. Pas du Tout, Undress, Rhea Costa, Izabela Mandoiu, Ioana Ciolacu și Happy Friday oferă opțiuni interesante, care merită luate în considerare de către cele care iubesc rochiile.

Aşadar, în loc de concluzie, gândiţi-vă că recurenta întrebare feminină “cu ce ma îmbrac azi la birou?” nu mai este la fel de pertinentă în acest sezon. Opţiunile vestimentare care ne sunt oferite sunt multiple, tot ce rămâne de facut este un minim efort de creativitate, după ce ne-am actualizat informaţiile stilistice si garderoba. Iar efortul merită făcut mai ales în dimineţile de luni…

Despre Irina Markovits:

Irina Markovits a deschis primul birou de consultanță de stil și imagine din România – Image Matters – care și-a început activitatea în urmă cu 10 ani. De-a lungul timpului, Irina a creat identitatea vestimentară a unor personalități din mediul de business și de pe scena politică românească, a conceput și desfășurat peste 40 de programe interne și workshopuri de imagine profesională pentru companii multinaționale sau locale, a fost stilist personal și personal shopper pentru peste 300 de clienți individuali.

În urmă cu 7 ani, Irina a lansat blogul Stylediary.ro, o platformă de educație stilistică, care prezintă recomandări de stil vestimentar, prezentări de cărți și expoziții de modă, recenzii de trenduri și articole de psihologia stilului.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *