Surpriza eMAG de Black Friday 2015 Surpriza eMAG de Black Friday 2015
eMAG lansează la vânzare, de Black Friday 2015, lingouri de aur de 24 carate și monede de aur de 22 carate, cu un discount... Surpriza eMAG de Black Friday 2015

eMAG lansează la vânzare, de Black Friday 2015, lingouri de aur de 24 carate și monede de aur de 22 carate, cu un discount de 10%, față de costul total al produsului respectiv, afișat în ziua precedentă campaniei, la ghișeele sucursalelor Piraeus Bank. Valoarea totală a produselor din ofertă este de peste 1,5 milioane lei, iar valoarea totală a reducerii aplicate produselor, de peste 150.000 lei.

„În fiecare an, de Black Friday, am adus în ofertă un produs inedit, care să arate că online se poate vinde și cumpăra orice. Am vândut în premieră autoturisme și carburanți, iar anul acesta, prin parteneriatul cu Piraeus Bank, vom avea în ofertă lingouri de aur, în continuare una dintre cele mai stabile monede de schimb de pe piețele internaționale”, declară Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Lingou

Lingourile sunt de 5, 10 și 20 grame, iar monedele de 7.9881 grame și pot fi cumpărate de pe siteul eMAG exclusiv cu cardul. Fiecare client poate cumpăra lingouri sau monede, pe care le adaugă în coș, ca și în cazul oricărui produs. În ceea ce privește mecanismul de cumpărare, clienții vor primi automat un mesaj  imediat după plasarea comenzii. După achiziționarea produselor, clienții vor fi contactați de consultanții băncii Piraeus pentru a stabili pașii următori.

Toți cei care au achiziționat lingourile din cadrul ofertei de Black Friday au posibilitatea de a ridica produsele de la sucursalele băncii sau de a le păstra în custodia băncii în anumite condiții.

Aurul în statistici

  • 100 tone reprezintă cantitatea de aur tranzacționată sub forma diferitelor produse (aur fizic, cont de aur, contracte futures, ETFs – exchange traded funds);
  • 60% reprezintă procentul din cantitatea totală de aur transformată în bijuterii în prezent;
  • 793 tone este cantitatea totală a rezervelor băncilor centrale, cei mai importanți deținători oficiali de aur din economie;
  • 35 este poziția pe care o ocupă România între băncile centrale ale lumii cu dețineri de 103.7 tone aur, reprezentând 9,1% din totalul rezervelor valutare, conform datelor publicate de World Gold Council în mai 2014.

eMAG a lansat în 2011 evenimentul Black Friday pe piața din România și organizează ziua cu cele mai multe reduceri din an vineri, 20 noiembrie.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *