Studiu: Ce sucuri preferă românii Studiu: Ce sucuri preferă românii
Fructele şi legumele sunt considerate principala sursă de vitamine şi minerale, fiind unele dintre cele mai simple metode prin care putem asigura corpului nostru... Studiu: Ce sucuri preferă românii

Fructele şi legumele sunt considerate principala sursă de vitamine şi minerale, fiind unele dintre cele mai simple metode prin care putem asigura corpului nostru nutrienţii necesari pentru o funcţionare optimă pe parcursul întregii zile. Dieta zilnică ar trebui să conţină cel puţin 400 de grame de fructe şi legume, de preferat în diferite forme, împărţite în cel puţin 5 porţii[1]. Fructele sunt surse importante de potasiu, fibre, vitamina C şi acid folic – nutrienţi esenţiali pentru sănătatea organismului uman, reducând astfel riscul dezvoltării bolilor[2].

Din păcate, fructele de sezon sunt disponibile pe piaţă pentru o perioadă scurtă de timp. În anotimpul rece, sucurile şi mousse-urile sunt la îndemâna tuturor. Un studiu realizat de Institutul Millward Brown în 2015 arată că adulţii şi copiii au aceleaşi preferinţe când vine vorba de suc: ei preferă portocalele (35,9% dintre adulţi şi 39,9% dintre copii) şi merele (21,3% dintre adulţi şi 25,2% dintre copii)[3].

Mousse2Portocalele sunt unele dintre cele mai populare fructe din lume, fiind recunoscute pentru concentraţia mare de vitamina C. În afară de acest antioxidant, sucurile de portocale asigură organismului şi fibre, vitamina B1, potasiu, calciu. Însă nu toată lumea ştie că suplimentele de vitamina C nu au aceleaşi beneficii pe care le are un pahar de suc de portocale[4].

Merele, la fel ca portocalele, sunt surse importante de fibre şi vitamina C. În plus, merele conţin antioxidanţi şi previn bolile cardiovasculare, fiind recunoscute pentru fitonutrienţii care ajută la reglarea nivelului de zahăr în sânge[5]. Un pahar de suc 100% de mere sau un mousse de mere şi morcovi reprezintă o sursă valoroasă de vitamine, minerale şi fibre, elemente esenţiale pentru asigurarea energiei şi pentru funcţionarea corectă a organismului.

“Când erau mici, copiii mei iubeau gustul sucurilor naturale. Mai târziu le-am povestit de ce sunt atât de gustoase şi cât de importante sunt pentru organism. Apoi, informaţiile au venit de la şcoală. Sucurile 100% şi mousse-urile sunt pline de vitamine, minerale şi fibre, e adevărat, dar în plus Eva şi Petru ştiu să diferenţieze deja un suc natural de unul care doar aduce cu ceva natural. Preferă sucul de mere şi portocale, dar şi pe cel de rodii, mai acrişor şi uşor amărui.”, afirmă Andreea Berecleanu.

Sucurile 100% şi mousse-urile nu conţin aditivi artificiali, adaos de zahăr, îndulcitori sau alte substanţe care să îmbunătăţească textura, culoarea sau gustul, întrucât acestea sunt interzise de legislaţia Uniunii Europene. Culoarea şi aroma sucurilor provin întotdeauna de la fructele şi legumele din care sunt făcute. Ambele tipuri de suc – pasteurizate şi nepasteurizate – sunt la fel de sănătoase şi au acelaşi conţinut nutriţional. Procesul de pasteurizare nu elimină nutrienţii şi vitaminele din sucuri – rolul acestui proces este să distrugă enzimele care pot cauza degradarea naturală a produsului după deschiderea ambalajului.

Se ştie că un pahar de suc pe zi este o modalitate simplă de a asigura organismului toţi nutrienţii de care are nevoie. Vitaminele, mineralele, antioxidanţii şi alte incrediente bio-active sunt absorbite uşor de organismul uman.

 ——————————————————————————————–

[1] World Health Report 2002. Reducing risks, promoting healthy life. Geneva, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2002

[2] http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs297/en/

[3] Studiu realizat de Institutul Millward Brown în perioada martie-arpilie 2015, pe un eşantion de 300  de femei

[4] http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=37

[5] http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=15

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *