Creatorul Candy Crush, cumpărat contra sumei de 5,9 miliarde de dolari Creatorul Candy Crush, cumpărat contra sumei de 5,9 miliarde de dolari
Activision Blizzard, unul dintre cele mai mari nume din industria jocurilor pe calculator, a anunțat recent că va cumpăra King Digital Entertainment, studioul care... Creatorul Candy Crush, cumpărat contra sumei de 5,9 miliarde de dolari

Activision Blizzard, unul dintre cele mai mari nume din industria jocurilor pe calculator, a anunțat recent că va cumpăra King Digital Entertainment, studioul care a creat jocul fenomen Candy Crush Saga, pentru suma de 5,9 miliarde de dolari.

Achiziția va aduce la un loc unul dintre cele mai mari nume de pe segmentul de mobile gaming cu Blizzard, compania din spatele popularelor jocuri Call of Duty sau World of Warcraft.

Mișcarea este lesne de înțeles în contextul în care sumele cheltuite pe jocuri destinate dispozitivelor mobile ar putea ajunge până la finalul acestui an la 29 de miliarde de dolari. Potrivit unor informații din presa internațională, analiștii de profil estimau la începutul anului faptul că veniturile din mobile gaming ar atinge valoarea de 45 de miliarde de dolari în următorii trei ani.

Fondat în 2003, King are la bază un model de business freemium, care le permite utilizatorilor să joace gratuit, dar taxează bunurile virtuale achiziționate, sau alte trăsături în plus pe care aceștia doresc să le adauge în joc. Deși portofoliul studioului conține peste 180 de titluri, cel mai cunoscut și jucat este Candy Crush Saga, care a atins un număr de 158 de milioane de utilizatori în fiecare zi, fiind jucat zilnic de peste 1 miliard de ori.

Activision Blizzard creează jocuri pentru console Microsoft, Nintendo sau Sony, oficialii companiei dorind să își extindă orizontul digital prin adăugarea unor noi feature-uri.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *