Atos România intenționează să angajeze 750 de persoane până la sfârșitul anului 2016 Atos România intenționează să angajeze 750 de persoane până la sfârșitul anului 2016
Atos, unul dintre principalii furnizori internaționali de servicii IT, intenționează să angajeze în România 750 de persoane până la sfârșitul anului 2016. Campania de... Atos România intenționează să angajeze 750 de persoane până la sfârșitul anului 2016

Atos, unul dintre principalii furnizori internaționali de servicii IT, intenționează să angajeze în România 750 de persoane până la sfârșitul anului 2016. Campania de recrutare va fi derulată în următoarele luni, în toate orașele în care compania Atos România este prezentă (Timișoara, București, Brașov și Iași), dar nu se va limita la acestea.

Compania caută în special candidați seniori, cu experiență mai mare de 3-4 ani în domeniul IT. Printre pozițiile disponibile se numără: SAP Basis Senior Administrator, SAP HANA Administrator, ABAP Developer, Java developer, .Net Developer, SharePoint Senior Administrator, Unix Senior Administrator, Windows Server (Wintel) Senior Administrator, Database (MS SQL/Oracle) Administrator, Exchange Senior Administrator, Mainframe Specialist, Backup Administrator (Backup EMC Networker & Avamar), Virtualization Engineer, Cloud Integration Senior Arhitect, Cloud Migration Senior Arhitect și Cloud Solutions Technical Engineer.

Pe lângă pozițiile care necesită pregătire tehnică, compania oferă și poziții precum: Business Assurance and Improvement Consultant, Contract Assurance Consultant, Continuous Improvement Manager, Solution Design Arhitect,  IT Project Manager și Program Manager.

Atos le oferă viitorilor angajați, pe lângă salarii atractive și competitive la nivelul pieței IT locale, o serie de beneficii extrasalariale. Aceștia își vor putea deconta echipamente sportive, abonamentele la săli de fitness și welness, echipamente IT, programe software, vacanțe, pensii și asigurări private până la un plafon stabilit cu angajatorul.

Mai mult, angajații vor avea acces la peste 3.000 de programe de training tehnice și non-tehnice, disponibile pe o platformă online pe care fiecare angajat o poate accesa. Adițional, vor fi oferite traininguri direct la centrele Atos de către partenerii companiei. La acestea se adaugă, pentru multe dintre pozițiile oferite, posibilitatea dezvoltării unei cariere internaționale, cu deplasări frecvente de scurtă durată în țările în care activează Atos, dar și deplasări pe termen lung.

„Pentru Atos, dezvoltarea profesională continuă este unul dintre obiectivele principale, motiv pentru care oferă programe de mentoring şi coaching intern şi extern, precum și o investiţie semnificativă în programele de formare şi training. Ne mândrim cu faptul că nenumărați angajați ai Atos România au ajuns să conducă echipe globale, fiind implicați în diverse proiecte strategice pentru unii dintre cei mai mari clienți globali ai Atos”

Cătălina Dodu, Country Manager Atos România

În plus față de beneficiile amintite mai sus, compania are implementată o politică atractivă pentru cei care doresc relocarea într-unul din sediile sale, dar și un sistem flexibil care le permite angajaților să lucreze de acasă.

Atos România, prezentă pe piața locală din 2011, are în prezent 1.350 de angajați, majoritatea, peste 1.000, fiind la centrul din Timișoara. Compania își dorește o dezvoltare susținută și în celelalte orașe în care este prezentă. În urma achiziției XEROX ITO în iunie 2015, Atos activează și în Iași, urmând să dezvolte și această locație ca centru de competență pentru servicii IT.

Atos România a avut o creștere susținută în ultimii ani a numărului de angajați din România. În 2014 numărul acestora s-a dublat, iar, după o perioadă de stabilizare în 2015, extinderea puternică a echipei, cu până la 50%, va continua în 2016, urmând ca numărul de angajați să ajungă la 1.800-2.000 de persoane.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *