Topul “celor mai plăcute persoane publice din România” la ora actuală Topul “celor mai plăcute persoane publice din România” la ora actuală
Simona Halep este cea mai simpatizată persoană publică din România la ora actuală, fiind urmată de Andi Moisescu, Smiley, Ion Țiriac și Andra, potrivit... Topul “celor mai plăcute persoane publice din România” la ora actuală

Simona Halep este cea mai simpatizată persoană publică din România la ora actuală, fiind urmată de Andi Moisescu, Smiley, Ion Țiriac și Andra, potrivit celui mai recent studiu „Influence Me”, realizat de Starcom Mediavest Group în parteneriat cu iVox. Studiul a avut ca obiectiv identificarea principalilor influențatori în decizia de cumpărare a românilor, în cinci domenii diferite: telecom, retail, financiar, modă și medical.

Actorii, cântăreții, sportivii, oamenii de afaceri și prezentatorii de radio și TV sunt categoriile de persoane publice cele mai potrivite pentru a crea o legatură emoțională puternică între brand și consumator, pentru a-l determina pe acesta să încerce noi produse, arată studiul “Influence Me”.

Aceste categorii de persoane sunt considerate foarte influente pentru public întrucât au o vastă experiență într-un anumit domeniu, au testat produsele cărora le fac reclamă și oferă informații actualizate și valoroase pentru targetul respectiv. Cu toate acestea, brandurile trebuie să aleagă persoanele publice în funcție de domeniul de activitate al acestora, astfel încât ele să fie adecvate business-ului respectiv.

Studiul arată că designerii de modă și cântăreții sunt cei mai indicați să reprezinte imaginea mall-urilor și a magazinelor de modă, fiind considerați modele de zi cu zi pentru publicul lor, ce îi pot face pe consumatori să se îndrăgostească cu usurință de un anumit brand. Cei mai plăcuți din această categorie sunt Cătălin Botezatu, Irina Schrotter, Doina Levintza, Ilinca Vandici sau Rita Mureșan. În rândul cântăreților, cei mai îndrăgiți sunt Smiley, Andra, Delia, Horia Brenciu, Inna, Tudor Chirilă și Antonia.

“Îmi place să cred că am reușit să îi fac pe cât mai mulți oameni să îndrăgească brandurile cu care am lucrat. De fiecare dată am ales să colaborez cu branduri “curate”, cu produse și servicii pe care și eu le folosesc. Mă ajută să vorbesc din propria experiență despre calitatea și beneficiile produselor pe care le folosesc și le reprezint.”

     Antonia, cântăreață

Pavel Bartoș, Florin Piersic, Horațiu Mălăele, Alexandru Arșinel, Stela Popescu și Dan Puric sunt actorii care conduc în preferințele publicului.

Prezentatorii radio și TV sunt cei mai indicați să reprezinte imaginea brandurilor telecom, datorită experienței dobândite în cariera media. Cei mai apreciați de public sunt Andi Moisescu, Teo Trandafir, Andreea Esca, Moise Guran și Daniel Buzdugan.

De asemenea, vloggerii și bloggerii sunt cei mai recomandati să reprezinte imaginea produselor telecom, datorită faptului că sunt primii care testează un produs nou lansat pe piață, scriu în limbajul preferat de publicul lor și oferă informații actualizate și consistente. “Doza de H”, “Nimic nou” cu Teo și Zmentă sunt cei mai urmăriți vloggeri la ora actuală. În categoria bloggerilor, cei mai apreciați de cititori sunt Tudor Chirilă, Mihai Bendeac, Victor Ciutacu și Adi Hădean.

Persoanele publice indicate să reprezinte imaginea instituțiilor financiare sunt oamenii de afaceri de succes, care și-au câștigat credibilitatea prin puterea exemplului și au acumulat o vastă experiență în acest domeniu. Cei mai apreciați oameni de afaceri din România sunt Ion Țiriac, Camelia Șucu, Dan Șucu, Dragoș și Adrian Pavel.

Datorită abilităților mari de comunicare cu diverse tipologii de oameni, scriitorii reprezintă o categorie de persoane publice ce ar putea promova cu succes nume din industria de retail. Cei mai apreciați scriitori sunt Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Gabriel și Aurora Liiceanu.

Medicii și farmaciștii sunt sursele de informare cu cea mai mare credibilitate pentru serviciile medicale și distribuția de medicamente/industria pharma.

O categorie specială de persoane publice care ar putea reprezenta diverse branduri și tipuri de produse, dar fără să aibă neapărat cel mai mare impact asupra consumatorilor sunt sportivii. Simona Halep este sportiva cea mai plăcută la ora actuală și cea care aduce cel mai mare beneficiu de imagine pentru brandurile cu care se asociază, următorii în clasament fiind Lucian Bute, Cătălina Ponor, Gabriela Szabo sau Sandra Izbașa.

Vedetele pot influența în diverse moduri procesul de achiziție al consumatorilor, însă categoriile de branduri cu cele mai mari avantaje în urma asocierii cu persoanele publice sunt operatorii telecom, retailerii și mall-urile/magazinele de modă, concluzionează studiul “Influence Me” realizat de Starcom Mediavest Group.

“Influence Me” a fost realizat pe un eșantion de 2089 respondenți, utilizatori de Internet, cu vârste cuprinse între 14-55 de ani, din mediul urban. Studiul face parte din seria HumanGraphExperience și este o continuare a raportului „Influence Me – Romanian Youth Use of Influence”, realizat în iulie 2013.  Acesta din urmă a avut ca obiectiv identificarea principalilor influențatori în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 ani, în decizia de cumpărare pentru cinci categorii de produse: sweet & snacks, băuturi, gadgets, îngrijire personală și modă.

Influence Me Starcom Mediavest

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *