Philips S396 ajunge în România. Ce operator îl introduce în ofertă? Philips S396 ajunge în România. Ce operator îl introduce în ofertă?
China Electronics Corporation, compania care deţine licenţa exclusivă de a comercializa şi a vinde telefoane mobile sub mărcile “Philips” şi “Xenium”, lansează în România... Philips S396 ajunge în România. Ce operator îl introduce în ofertă?

China Electronics Corporation, compania care deţine licenţa exclusivă de a comercializa şi a vinde telefoane mobile sub mărcile “Philips” şi “Xenium”, lansează în România Philips S396, compatibil cu tehnologia 4G, atât de tip TDD-LTE, cât şi FDD-LTE.

Noul smartphone este disponibil în oferta Digi Mobil la contractarea abonamentelor din gama Optim.

“Noul model din seria S este potrivit pentru utilizatorii activi, care sunt conectaţi permanent la device-urile lor şi pentru care este important să aibă acces la Internet la viteze mari”, spune Radu Ionescu, reprezentant distribuţie telefoane mobile Philips.

“Datorită tehnologiei 4G, utilizatorii Philips vor putea naviga mai rapid pe Internet, îşi vor putea descărca aplicaţiile preferate şi vor putea comunica şi trimite informaţii mult mai uşor. În plus, S396 are aplicaţiile Digi Storage Record Box, Digi Storage, Digi Storage Folder Copy, Digi Online, Digi Oriunde şi My Digi preinstalate în telefon, iar abonamentele din gama Optim permit utilizatorilor să valorifice din plin dotările telefonului, mai ales abonamentul Optim Nelimitat, care oferă clienţilor acces la un volum mare de date mobile.”

Philips S396 este un model Dual SIM, echipat cu un procesor quad core de 1 GHz şi un ecran HD IPS de 5 inch, cu o rezoluţie de 1.280×720 pixeli. Smartphone-ul rulează sistemul de operare Android 5.1 Lollipop şi este dotat cu o interfaţă care optimizează experienţa de utilizare.

Atât camera principală, cât şi camera frontală au 8 megapixeli, camera principală având încorporat senzorul OV8858 care îmbunătăţeşte calitatea fotografiilor făcute în mişcare, în condiţii de luminozitate foarte scăzută sau foarte ridicată. Camera frontală, de 8 megapixeli, este dotată cu funcţii de recunoaştere gestuală, detectare facială şi beauty face, fiind ideală pentru selfie-uri reuşite.

DR1_S396_EN_bk_hi

Smartphone-ul are o baterie detaşabilă de 2.300 mAh, a cărei durată de funcţionare este amplificată de X-Power Tech. Tehnologia optimizează consumul de energie şi creşte durata de funcţionare a bateriei cu 25%.

Philips S396 are o memorie internă de 8GB ROM şi 1GB RAM şi un slot MicroSD pentru carduri cu o capacitate de până la 32GB (cardul de memorie MicroSD nu este inclus).

Philips S396 este disponibil în varianta de culoare neagră, preţul de vanzare la abonamentele din oferta Digi Mobil este de 699 lei. Telefonul poate fi achiziţionat integral sau cu plata în rate, fără dobândă, începând de la 14 lei/lună.

Abonamentele Digi Mobil au preţuri începând de la 2 euro TVA inclus şi, în funcţie de tipul ales, acestea includ: convorbiri nelimitate în orice reţea naţională şi în reţelele internaţionale fixe şi până la 3000 de minute în reţelele internaţionale mobile, trafic de date mobile 4G de până la 15 GB pe lună, care vor putea fi consumaţi în reţeaua Digi Mobil 3G şi 4G şi până la 200 MB/lună pentru date în roaming naţional, pe care îi pot utiliza gratuit.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *