MoneyGram își deschide un nou birou în București MoneyGram își deschide un nou birou în București
Furnizorul global de servicii de transfer de bani, MoneyGram (NASDAQ: MGI), sărbătorește cele peste 3500 de locații partenere în România prin deschiderea unui nou... MoneyGram își deschide un nou birou în București

Furnizorul global de servicii de transfer de bani, MoneyGram (NASDAQ: MGI), sărbătorește cele peste 3500 de locații partenere în România prin deschiderea unui nou sediu principal în centrul Bucureștiului, pentru a sprijini piața de transfer de bani în creștere din România.

În ultimii ani, România a înregistrat o creștere semnificativă a transferurilor de bani, datorată și unei creșteri a comunității din diaspora, cifrele oficiale furnizate de Banca Mondială estimând că numărul românilor din străinătate a ajuns la 3,4 milioane de persoane.

”Pentru a răspunde unei cereri tot mai mari în țară, ne-am extins rețeaua de locații partenere la peste de 3500 de filiale, astfel încât să putem permite românilor să trimită și să primească bani în mai puțin de 10 minute (în funcție de orele de funcționare ale filialelor, disponibilitate, legile și reglementările locale) de la oricare din cele 350,000 de filiale globale MoneyGram”, a declarat Radu Pojoga, directorul regional MoneyGram pentru Europa de Sud-Est.

”Transferul de bani joacă un rol vital, atât pentru românii de acasă, cât și din străinătate. Suntem încântați să extindem prezența noastră și la București și să continuăm să sprijinim nevoile financiare ale românilor”, a adăugat W. Alexander Hoffmann, Vicepreședinte Executiv al Departamentului de Business Development & Global Product.”

România este una dintre piețele cele mai dinamice și active din Europa. Piața românească s-a clasat pe locul al cincilea în Europa Centrală și de Est, primind peste 3,4 miliarde de dolari numai anul trecut, potrivit Băncii Mondiale.

ʼʼSuntem fericiți să asigurăm o legătură financiară între clienții noștri și cei dragi lor. Forța de muncă la nivel mondial este din ce în ce mai mobilă și noi ne extindem prezența în România pentru a face legătura între clienții noștri mai convenabilă.”, a spus Hoffmann.

Potrivit statisticilor oferite de Banca Mondială, în 2014, românii primeau transferuri de bani în principal din Italia (1 miliard de dolari), Spania (792 milioane de dolari) și Germania (451 milioane de dolari). Principalele țări care primesc bani din România sunt Spania (127 milioane de dolari), Moldova (109 milioane de dolari) și Italia (71 milioane de dolari).

Pe măsură ce piața românească continuă să se extindă și să crească, noul birou MoneyGram își va adapta serviciile, atât la nivel local, cât și regional. Compania se concentrează pe a face transferurile de bani să devină operațiuni mai simple pentru client, prin introducerea unor metode inovatoare de a trimite și primi bani, prin numerar la bancomate, prin transferul banilor în cont și prin transferul banilor pe portofele mobile.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *