Mouton Cadet devine “Vinul Oficial al Ryder Cup 2016” Mouton Cadet devine “Vinul Oficial al Ryder Cup 2016”
Baron Philippe de Rothschild SA și Asociația Jucătorilor de Golf Profesioniști din America anunță numirea vinului Mouton Cadet ca partener oficial al Ryder Cup... Mouton Cadet devine “Vinul Oficial al Ryder Cup 2016”

Baron Philippe de Rothschild SA și Asociația Jucătorilor de Golf Profesioniști din America anunță numirea vinului Mouton Cadet ca partener oficial al Ryder Cup 2016, la Clubul Național de Golf  Hazeltine din Chaska, Minnesota.

Această colaborare unește legendarul Mouton Cadet, fondat în 1930, la doar trei ani de când s-a disputat prima Cupă Ryder, cu cea mai prestigioasă echipă de golf a evenimentului. Ryder Cup se bucură de o desfășurare bianuală și pune față în față, în competiție, 12 dintre cei mai buni jucători de golf americani, împotriva a 12 dintre omologii lor din Europa. Competiția se derulează în sistem meci-play și are ca scop popularizarea golfului.

Hugues Lechanoine, Director al Baron Philippe de Rothschild SA, declară – “Mouton Cadet  și-a început relația cu Ryder Cup Europa din anul 2014 și acum este încântat să extindă parteneriatul, în premieră, cu  Ryder Cup din Statele Unite. Odată cu deosebita extindere în America, acest parteneriat este ferm stabilit pe ambele maluri ale Atlanticului”

“Asociația Jucătorilor Profesioniști de Golf din America este onorată de parteneriatul cu Mouton Cadet” a declarat Jeff Price, CCO al Asociației Jucătorilor Profesioniști de Golf din America. “Pasiunea pe care oamenii o manifestă față de Ryder Cup, cât și față de vin este izbitor de asemănătoare atât în America, cât și în Europa”.

Mouton Cadet a fost creat de Baronul Philippe de Rotschild (1902-1988). Scopul său a fost să lanseze un vin de calitate superioară pe o piață a consumatorilor de vin, fini connaiseurs, adepți ai stilului de viață relaxat și luxos. Om cu o mare viziune inovatoare, Baronul a decis să nu comercializeze vinul sub umbrela prestigiosului brand Château, ci mai degrabă sub numele “Mouton Cadet” (Baronul a fost mezinul familiei – cadet în franceză). Mouton Cadet s-a bucurat de un succes imediat, mai ales în Statele Unite, unde își păstrează poziția de cel mai bine vândut vin Bordeaux. De mai bine de 85 de ani, acest brand a crescut în popularitate și se regăsește spre comercializare în 150 de țări din toată lumea.

Relația cu Ryder Cup a început printr-un acord între organizația Ryder Cup din Europa și compania afacere de familie, Baron Philippe de Rothschild SA. Mouton Cadet a fost vinul oficial al competiției Ryder Cup din 2014 ce s-a desfășurat în Gleneagles, Scoția, și va fi din nou vinul oficial al competiției Ryder Cup at Le Golf National ce se va desfășura în 2018 lângă Paris, Franța. Acest aranjament reprezintă asocierea perfectă a performanței cu celebritatea: cel mai bine vândut Bordeaux din lume alături de cel mai important trofeu din lumea golfului.

“Datorită unui val nou de jucători talentați și carismatici pe ambele maluri ale Atlanticului, jocul de golf este la începutul unei noi ere foarte promițătoare” a declarat Lechanoine. “Acești cadeți ai sportului nu doar că rezonează cu o audiență mai tânără, dar fac întregul joc să fie mai accesibil și personal pentru noi toți. Acesta a fost și scopul Baronului Philippe de Rothschild atunci când a creat Mouton Cadet”.

Competiția Ryder Cup 2016 se va desfasura în perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2016, la Clubul Național de Golf Hazeltine din Chaska, Minnesota.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *