BenQ lansează videoproiectoarele cu o durată de funcționare de 10.000 de ore BenQ lansează videoproiectoarele cu o durată de funcționare de 10.000 de ore
BenQ, lider global în furnizarea de soluții de imagine și producătorul numărul unu pe piața locală de videoproiectoare anunță lansarea modelelor MS506 și MX507... BenQ lansează videoproiectoarele cu o durată de funcționare de 10.000 de ore

BenQ, lider global în furnizarea de soluții de imagine și producătorul numărul unu pe piața locală de videoproiectoare anunță lansarea modelelor MS506 și MX507 pentru a răspunde cererii de produse cu un preț accesibil, funcții de bază și ușurință în utilizare. Noile proiectoare oferă cel mai bun raport calitate-preț și o portabilitate crescută, având o greutate de sub 2 kilograme.

Modelele BenQ MS506 și MX507 au o luminozitate de 3200 ANSI lumeni și un contrast ridicat de 13.000:1. Costul redus și ușurința în utilizare, fac din cele două proiectoare cea mai bună variantă de prezentare “full screen” pentru orice tip de încăpere. Proiectoarele oferă posibilitatea unor proiecții de mari dimensiuni, cu detalii bine conturate și culori vii. Cele două proiectoare dispun de posibilitatea de afişare de conținut 3D Full, astfel încât utilizatorii se pot bucura de o experiență captivantă și imersivă.

Modul SmartEco, pe ambele proiectoare

Modelele fac parte din seria de proiectoare DLP BenQ, construite pentru uz îndelungat, dispunând astfel și de modul economic și ecologic. Durata de funcționare a lămpii de 10.000 de ore face ca cele două produse să reprezinte o variantă ideală pentru consumatorii care își doresc proiectoare cu un cost scăzut de utilizare.

Modelele MS506 și MX507 dispun de modul SmartEco, cu ajutorul căruia, consumatorii pot economisi până la 70% din energia consumată de lampă, în funcție de nivelul de luminozitate. Mai mult, atunci când proiectorul nu depistează o sursă video timp de trei minute sau atunci când utilizatorii activeză Eco Blank Mode, puterea consumată este de doar 30%.

De asemenea, modul de funcționare LampSave, disponibil pentru aceste produse, presupune o ajustare dinamică a consumului de energie electrică, în funcție de conținut, pentru a prelungi viața lămpii cu până la 50%.

Noul model BenQ MS506 are o rezoluție SVGA (800×600), în timp ce modelul MX507 oferă imagini XGA (1024×768). Ambele modele au o greutate de sub 2 kilograme și boxe încorporate de 2W fiind astfel potrivite pentru prezentările în afara biroului.

Cele două proiectoare DLP integrează de asemenea funcția Vertical Lens Shift ce permite ajustarea poziției imaginii proiectate cu ± 40%, dar și lentile 5G realizate exclusiv din sticlă optică de foarte bună calitate ce oferă imagini mult mai clare și mai luminoase.

Noile proiectoare cu durată de viață a lămpii de 10.000 de ore dispun de conectivitate completă: computer in, video in, audio in/out, monitor out dar și de difuzare de 2W. Totodată, acestea dispun și de un sistem de sunet încorporat, pentru a reduce astfel costurile de exploatare.

Ambele modele de proiectoare sunt dotate și cu un sistem optic sigilat, specific tehnologiei DLP. Asta înseamnă economie de timp și costuri în ceea ce privește întreținerea filtrelor de praf. În plus, imaginile vor fi mai clare, iar durata de viață a lămpii va crește.

Noile proiectoare sunt disponibile în România prin intermediul distribuitorilor oficiali BenQ (Darer, IT Direct, MGT Educational, Network One Distribution) la prețuri recomandate de raft de 1.499 lei la modelul MS506 și de 1.899 lei pentru MX507.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *