Suedia, sub lupă într-un reportaj marca “România, te iubesc!” Suedia, sub lupă într-un reportaj marca “România, te iubesc!”
Campania România Scandinavă, lansată de Știrile PRO TV, continuă duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc!, cu un reportaj special realizat de... Suedia, sub lupă într-un reportaj marca “România, te iubesc!”

Campania România Scandinavă, lansată de Știrile PRO TV, continuă duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc!, cu un reportaj special realizat de Rareș Năstase, corespondent special Știrile PRO TV,  în care va fi prezentată pe larg situația românilor din Suedia.

Emisiunea România, te iubesc! este a tuturor românilor, iar Rareș a decis să le arate acestora condițiile de viața, oportunitățile, dar și problemele cu care se confruntă cei plecați peste hotare și ce îi așteaptă acolo pe cei care vor să plece.

După Sicilia și Regatul Unit, Rareș a pornit în descoperirea Scandinaviei, o oază de bunăstare, considerată paradisul Europei, iar duminica aceasta Suedia va fi în prim-plan.

M-a surprins plăcut simplitatea cu care românii trăiesc în Suedia. Sunt modești, nu epatează și au fost influențați de societate să fie cumpătați. Și-au păstrat, însă, căldura și ospitalitatea românească și ne-au ajutat cu multe informații și recomandări. M-a surprins și răceala societății scandinave, dar și faptul că Suedia este asaltată de cerșetori. Imaginați-vă un oraș de la noi, București, sau Timișoara de exemplu, unde absolut la fiecare supermarket, hipermarket, magazin de cartier, să fie cel puțin un cerșetor. Plus, alți cerșetori în piețe publice, gări, pasaje pietonale. Așa arată toate orașele din sudul Suediei. În tot acest tablou, găsești suedezi care se întreabă dacă românii știu să facă și altceva decât să cerșească.“, a declarat Rareș Năstase.

Duminica aceasta descoperiți la România, te iubesc! ce înseamnă paradisul scandinav prin ochii românilor din Suedia și ce se află dincolo de mitul țărilor din nord, dar și care este efectul descinderii în valuri a cerșetorilor români și reacția țărilor care îi primesc.

Rares Nastase (3)

Rares Nastase (2)

Rares Nastase (1)

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *