Dezvoltatorii construiesc locuințe mai mici comparativ cu cele din anii ‘80. De ce? Dezvoltatorii construiesc locuințe mai mici comparativ cu cele din anii ‘80. De ce?
Dezvoltatorii au redus suprafața medie a apartamentelor cu două camere pe care le construiesc până la 49-50 metri pătrați, acestea fiind cu 5% mai... Dezvoltatorii construiesc locuințe mai mici comparativ cu cele din anii ‘80. De ce?

Dezvoltatorii au redus suprafața medie a apartamentelor cu două camere pe care le construiesc până la 49-50 metri pătrați, acestea fiind cu 5% mai mici decât apartamentele confort 1 construite în anii 1980, pentru a obține un preț de vânzare cât mai atractiv, arată o analiză a companiei RealTime.

Cea mai mare pondere a locuințelor dintr-un proiect rezidențial nou o ocupă apartamentele cu 2 camere, astfel că aproape 60% din noile ansambluri au în structură acest tip de locuințe. În București ponderea este chiar mai mare, ajungând la 63%.

”Motivele reale pentru decizia de a construi mai multe apartamente de 2 camere este una strict legată de aspectul financiar. Limitarea pe care o impune cota de TVA de 5% la un preț maxim de 380.000 lei și puterea de cumpărare scăzută în anii de criză de după 2008, au impus pieței să găsească soluții low-cost pentru dezmorțirea procesului de vânzare a locuințelor deja construite și a celor ce urmează să fie construite”, a declarat Cristina Roșca, Managing Partner RealTime.

Acest proces a dus la situația în care prețurile apartamentelor de 2 camere nou construite să fie mai mici decât ale apartamentele construite înainte de 1989 în zone similare. Mai mult, accentul pe calitate și amplasament a fost înlocuit de soluții ingenioase pentru a construi cât mai ieftin, dar și mai departe de mijloacele de transport, parcuri, școli și grădinițe, uneori chiar și de oraș.

”Calitatea locuirii a avut și ea de suferit, deoarece am asistat la reducerea suprafețelor utile, chiar sub limita legală acceptând și neinspirata distribuție a funcțiilor care oferă apartamente cu bucătării fără geam exterior. Suprafața medie utilă, fără balcon a unui apartament într-un ansamblu nou în București, este de 49-50 metri pătrați, mai mică cu 5% comparativ cu cea a  apartamentelor confort 1 din anii 1980, a căror suprafață medie utilă este de 52-53 metri pătrați”, a declarat Cristina Rosca, Managing Partner RealTime.

 apartamente 2015

Astfel, dezvoltatorii trec de la o extremă la alta când vine vorba de suprafața apartamentelor construite pe piața locală. Înainte de criză aceștia construiau locuințe foarte mari mizând pe dorința românilor de a locui într-un spațiu mai larg decât erau obișnuiți de regimul comunist, dar și pe apetitul băncilor de a finanța achiziții de locuințe.

Cei mai mulți cumpărători de apartamente de 2 camere în blocuri noi sunt tineri, fără copii, cu venituri medii de 3.000-6.000 de lei pe familie și care accesează programul ”Prima Casă”.

Pentru cei cu vârsta de peste 30 de ani, apartamentul de 2 camere este de tranzit. Nevoia reală pentru următorii ani va fi pentru apartamente cu număr de camere mai mare, pentru familii tinere cu mai mult de 2 membrii. Nevoia de confort se traduce și prin intimitate, prin nevoia membrilor de a locui în camera proprie de la o anumită vârstă.

“Mărirea cotei maxime a prețului pentru TVA 5% la 450.000 lei va încuraja construcția de locuințe cu 3 camere în următorii ani. Ne așteptăm ca ponderea acestora în noile proiecte rezidențiale de masă să depășească 50% din numărul total de unități construite, astfel reușind să tindă spre un echilibru între structura cererii și structura ofertei rezidențiale; din analizele noastre, solicitările pentru apartamente cu 3 și 4 camere depășesc 50% din totalul cererii. Însă mulți fac un compromis, alegând un apartament cu 2 camere, urmând ca într-un orizont mediu de timp să schimbe apartamentul de 2 camere cu o locuință cu mai mult de 3 camere” a declarat Cristina Roșca, Managing Partner RealTime.

 apartamente 2015 (2)

Cu o experiență de 12 ani pe piața imobiliară, RealTime este in topul companiilor de consultanță imobiliară, oferind servicii suport pentru activitatea investitorilor ce doresc să-și plaseze capitalul în oportunități imobiliare din România, precum și pentru dezvoltatori care activează deja pe piața imobiliară din România. Serviciile includ studii de piață, analiză de produs și poziționare în piață, masterplan-uri pentru dezvoltarea imobiliară a terenurilor, plan de afaceri și  strategii de marketing si vânzări.

Printre cele mai importante proiecte rezidențiale din portofoliul RealTime se numără Ficusului Rezidenţial, primul proiect dezvoltat de Volumetric în București, Reveria Pallady 43 dezvoltat de Hoshen Holdings, City Point dezvoltat de Shikun Binui, Privilegio Braşov – Volumetric, Nerva 3.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *