Cine sunt cei opt concurenți care merg mai departe spre trofeul Vocea României! Cine sunt cei opt concurenți care merg mai departe spre trofeul Vocea României!
Cea de-a doua ediție a noului sezon Vocea României s-a încheiat aseară în aplauzele publicului. Telespectatorii au urmărit un show desăvârșit, reacții memorabile, concurenți... Cine sunt cei opt concurenți care merg mai departe spre trofeul Vocea României!

Cea de-a doua ediție a noului sezon Vocea României s-a încheiat aseară în aplauzele publicului. Telespectatorii au urmărit un show desăvârșit, reacții memorabile, concurenți cu voci de excepție și lupta aprigă a antrenorilor pentru aceștia.

Pe întreaga durată de difuzare, 20:30 – 22:46, la nivel național, peste 1.5 milioane de telespectatori au urmărit competiția în care doar vocea contează, iar în minutul de maximă audiență de la 21:58, cea mai bună competiție a vocilor a reuşit să aducă în faţa televizoarelor peste 2.1 milioane de români.

A doua ediție a noului sezon Vocea României a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 11.7 puncte de rating și 27.7% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7.2 puncte de rating și 16.9% share.

Surprize, reacții incredibile și voci memorabile

Ieri seară, audițiile pe nevăzute au continuat cu voci puternice care au impresionat antrenorii. Unii dintre concurenți au venit plini de emoții, alții siguri pe ei și deciși să meargă mai departe, iar cei mai mulți dintre ei au reușit să-și găsească un loc într-una dintre cele patru echipe. Și Smiley a avut parte de o surpriză de proporții aseară. Echipa Hahaha a venit pe scena vocilor pentru a-i cânta la mulți ani antrenorului. Momentul surpriză a fost unul plin bucurie și energie, aducând tuturor zâmbetul pe buze.

Cel care a spart gheța aseară a fost Ștefan Liche. Concurentul de numai 16 ani a cântat formidabil melodia De-ai fi tu salcie la mal și a reușit să întoarcă trei scaune. Tudor, Smiley și Moga au simțit potențialul lui Ștefan și s-au luptat pentru el. “Eu sar la bătaie pentru concurenții mei!”, a spus Smiley. Concurentul a ascultat atent discuția dintre cei trei, iar la final a ales să meargă mai departe alături de Smiley.

Cristina Bălan a fost concurenta care i-a pus pe telespectatori în locul antrenorilor, iar toți au ascultat interpretarea ei fără să vadă cum arată, deoarece a cântat melodia Down on my knees din spatele cortinei. Impactul a fost foarte puternic în momentul în care antrenorii au văzut despre cine este vorba. După trei ani de pauză în industria muzicală, Cristina a revenit pe scena Vocea României și a întors toate cele patru scaune. Antrenorii au încercat să o convingă să li se alăture, dar Tudor a fost cel care a reușit în cele din urmă. “A fost foarte multă volatilitate și versatilitate în vocea ta și mi-aș dori să exploatăm împreună chestia asta.”, a spus antrenorul.

Jessie Baneș a interpretat o melodie grea, Mama Do, și a reușit să-l impresioneze pe Moga cu tehnica ei vocală, care i-a recunoscut talentul și s-a întors pentru ea. Fericit de alegerea făcută, Marius i-a transmis concurentei: “Jessie, bine ai venit în echipa mea! Mi-a plăcut cum ai cântat, se vede că ai pus suflet!”

Cristina Lupu a urcat pe scenă plină de emoții, dar a reușit să și le învingă în cele din urmă. A interpretat melodia That don’t impress me much și a întors trei scaune. Tudor, Smiley și Moga au fost încântați de vocea caldă a Cristinei și au făcut tot posibilul să o aducă în echipa lor. “Ai potențat melodia, ai expandat-o și ai obținut ceva foarte tare! Vii?”, a întrebat-o Tudor, iar ea l-a ascultat și a decis să meargă în echipa lui.

Antrenorii au fost seduși de vocea lui Daniel Bălan și au rezonat cu modul în care el a cântat piesa La boheme. Toți patru s-au întors și s-au luptat minute în șir pentru el. “Ne-ai emoționat! Te-am ascultat vrăjită și îmi doresc să vii în echipa mea!”, i-a spus Loredana. Daniel a fost în asentimentul antrenoarei și a considerat că doar alături de Loredana va evolua muzical, așa că a decis să meargă în echipa ei.

Următoarea concurentă se dedică în totalitate muzicii. Ana Maria Ababei a cântat aseară melodia Love me like you do într-o manieră proprie, cu care i-a cucerit pe Smiley și Moga. Ana Maria și Smiley sunt născuți în aceeași zi, prilej pentru care cei doi s-au îmbrățișat, iar ei i-a fost foarte ușor să aleagă alături de cine va merge mai departe. “E ziua noastră! La mulți ani de ziua noastră! Nimic nu e întâmplător în viața asta, ziua ta a picat fix de ziua mea!”, i-a spus Smiley zâmbind, antrenorul în echipa căruia a intrat aseară Ana Maria.

George Tudor Ion a interpretat melodia So sick și l-a convins pe Smiley că merită să meargă mai departe. Antrenorul a fost impresionat de vocea concurentului, s-a întors pentru a-l lua în echipa sa și i-a promis: “O să facem treabă bună împreună la Vocea României!”

Cea de-a doua seară de audiții pe nevăzute s-a încheiat incendiar! Roxana Morar a cântat piesa Breaking the law, dar a demonstrat că nu doar rock-ul i se potrivește, ci poate aborda cu ușurință orice gen muzical. Tudor și Moga s-au întors și s-au luptat pentru ea, însă Roxana a ales să meargă mai departe în echipa lui Tudor. Antrenorul i-a spus: “Mă felicit că m-am întors! Ești o confirmare la confirmarea mea!”

Aseară, Loredana și Moga au adus în echipele lor câte un concurent, iar Tudor și Smiley câte trei. Astfel, în acest moment, Loredana și Moga au câte trei concurenți în echipă, iar Tudor și Smiley câte cinci, cu care vor merge către mult râvnitul trofeu și marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *