Selgros vinde legume și fructe și vrac Selgros vinde legume și fructe și vrac
Selgros Cash&Carry România, unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc, a decis să ofere clienților posibilitatea de achiziționa fructe și legume la... Selgros vinde legume și fructe și vrac

Selgros Cash&Carry România, unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc, a decis să ofere clienților posibilitatea de achiziționa fructe și legume la vrac.

În prezent, în toate magazinele, produsele sunt expuse astfel încât clienții să își poată alege singuri și să își cântărească exact ceea ce au nevoie, în cantitățile pe care și le doresc. Conceptul de club al profesioniștilor și amatorilor de bunătățuri este complet funcțional acum și în raionul de legume-fructe, prin plasări mari, lăzi sau coșuri speciale pentru gastronomi sau revânzători, precum și prin plasări de unde clienții își aleg cantitățile pe care le consideră necesare.

Trecerea la noul format s-a făcut, potrivit lui Alexandru Vlad, CEO Selgros, ”pentru a continua tranziția către un nou nivel al experienței de cumpărături. Monitorizăm permanent nevoile clienților noștri și intenționăm să ne adaptăm continuu oferta și serviciile pentru a face din Selgros magazinul predilect pentru cumpărături ușoare, complete și plăcute”.

Raionul de legume-fructe, mai prietenos, a dus la creșterea numărului de clienți și a vânzărilor  în comparație cu anul precedent. Raionul gazduiește în mod curent un sortiment foarte bogat de legume și fructe, produse de bază, de sezon, precum și specialități pentru gastronomi și produse exotice.

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.

Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Polonia, România şi Rusia. Aceasta include mărcile Prodega/Growa/Howeg, Selgros Cash&Carry, Transgourmet Germania şi Transgourmet Franţa. În 2013, Grupul înregistra 22.300 de angajaţi în Europa şi venituri de circa 6,8 mld. Euro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *