Telekom Romania, prezentă cu două nominalizări în finala competiţiei Global Carrier Awards 2015 Telekom Romania, prezentă cu două nominalizări în finala competiţiei Global Carrier Awards 2015
Telekom Romania a fost nominalizată la două categorii în finala Global Carrier Awards 2015, organizată de Capacity Magazine, cea mai prestigioasă publicație la nivel... Telekom Romania, prezentă cu două nominalizări în finala competiţiei Global Carrier Awards 2015

Telekom Romania a fost nominalizată la două categorii în finala Global Carrier Awards 2015, organizată de Capacity Magazine, cea mai prestigioasă publicație la nivel global dedicată industriei de telecomunicații wholesale.

Astfel, pentru al treilea an consecutiv, divizia Telekom Romania dedicată relațiilor cu operatorii de telecomunicații din țară și din străinătate a fost selectată ca finalistă în cadrul competiţiei la categoria „Cel mai bun operator wholesale din Estul Europei”.

De asemenea, performanţele şi dedicarea echipei Telekom Romania sunt recunoscute la nivel global prin nominalizarea companiei la „Cea mai bună echipă de vânzări”, categorie inclusă de organizatori în premieră la această ediție.

 „Nominalizarea la cele două categorii este dovada faptului că am realizat cu succes primii paşi în călătoria de transformare către o organizaţie integrată puternică şi că am avut abilitatea de a realiza cu succes sinergiile fix-mobil. Recunoaşterea în industrie am primit-o şi în trecut, iar faptul că anul acesta echipa noastră a fost nominalizată la categoria <<Cea mai bună echipă de vânzări>> este o dovadă în plus că suntem mai puternici, că serviciile noastre convergente sunt la cele mai înalte standarde, atât în regiunea noastră, cât şi la nivel internaţional. Toate acestea ne încurajează să mergem mai departe, iar planurile de expansiune către pieţe precum Africa, Orientul Mijlociu şi CSI (Comunitatea Statelor Independente) reprezintă orizonturi către care ne îndreptăm cu multă încredere şi curaj”, a declarat Dumitru Vlad, Directorul Telekom Romania Wholesale.

Juriul a analizat contribuția fiecărei companii înscrise în competiție în ceea ce privește dezvoltarea pieței regionale și globale, pe baza unor criterii principale precum: feedback-ul pozitiv și recomandările din partea celor mai puternici jucători, proiecte și inițiative notabile, dimensiunea afacerii și creșterea organică a acesteia, diversificarea portofoliului de servicii, cât și importanța rolului companiei în regiune, respectiv la nivel global.

Aflată la cea de-a 11-a ediție, la Global Carriers Awards 2015 s-au înscris peste 160 de companii din întreaga lume, competiția fiind jurizata de 20 de experți consacrați din industrie, cât și de reprezentanți ai echipei editoriale a publicației.

Premiile vor fi anunţate la Capacity Europe in Paris, în cadrul unei ceremonii festive care va avea loc în seara zilei de 3 noiembrie 2015.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *