Ce show-uri intră în grila de toamnă PRO TV Ce show-uri intră în grila de toamnă PRO TV
Grila de toamnă PRO TV vine cu o rețetă de nerefuzat, show-uri consacrate, formate noi, conținut de calitate și divertisment în adevăratul sens al... Ce show-uri intră în grila de toamnă PRO TV

Grila de toamnă PRO TV vine cu o rețetă de nerefuzat, show-uri consacrate, formate noi, conținut de calitate și divertisment în adevăratul sens al cuvântului! Cele mai dorite, aşteptate și urmărite programe revin în această toamnă cu și mai multă forţă, la PRO TV!

 „Prioritățile PRO TV, atât în 2015, cât și în următorii ani, sunt de menținere a nivelului de calitate – în ceea ce privește echipa, standardele de jurnalism, producțiile și audiențele -, încorporarea inovației în tot ceea ce facem – atât în formatele existente, cât și în găsirea unora noi -, consolidarea portofoliului, oferind telespectatorilor o experiență completă TV și online, dezvoltarea continuă a mărcii puternice PRO TV și asigurarea unui business stabil și sănătos. Rezultatele înregistrate în primele 8 luni ale acestui an, la nivelul publicului comercial, atât pentru PRO TV, cât și la nivelul întregului grup CME în România, ne confirmă că avem rețeta și ingredientele perfecte pentru telespectatorii noștri. Creșterea constantă înregistrată în ultimii ani la nivel de prime time, îmbunătățirea rezultatelor la nivel de grup CME în România și ocuparea în mod constant a primelor poziții în topul programelor sunt rezultatele clare care ne fac să spunem că toamna aceasta va fi una excepțională.a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

În perioada ianuarie – august 2015, PRO TV a menținut o cotă de piață de 24% în prime-time, crescând diferența față de competiție. La nivelul grupului CME în România, în primele 8 luni ale anului, creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut este de 1.5 puncte procentuale, de la 30.6% cotă de piață în 2014, la 32.1% cotă de piață anul acesta. Vara PRO TV, perioada 15 iunie – 31 august, a obținut un share de 22% în prime time, în creștere cu 1.7 puncte procentuale față de aceeași perioadă din 2014.

Spectacolul se pune în mișcare: PRO TV prezintă Săptămâna perfectă!

În această toamnă, suntem mândri să anunțăm o grilă puternică, în care am pregătit o combinație de programe, conținut de calitate, producții deja consacrate pentru publicul nostru, dar și formate noi. De luni până duminică, le vom oferi românilor producții locale gândite pentru toate gusturile: talent show-uri de mare anvergură (Vocea României), real life enertainment (Visuri la cheie și Clipa de fericire), cooking (MasterChef) și cel mai de succes serial românesc al ultimilor ani, Las Fierbinți. Conținutul achiziționat completează această rețetă și adaugă savoare, prin intermediul filmelor și al serialelor care au înregistrat un succes răsunător la nivel internațional. Vom avea o toamnă spectacol, cu producții strălucitoare, visuri împlinite, povești ce depășesc imaginația, programe de calitate și conținut unic.”, a continuat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

MasterChefÎn fiecare zi, de luni până duminică, cea mai urmărită emisiune de știri din România, Știrile PRO TV, le aduce telespectatorilor informații de încredere, din noul studio dotat cu tehnologie de ultimă generație. Românii sunt, astfel, aduși mai aproape de subiectele prezentate, dintr-un spațiu care îi poate transpune cu ușurință într-o realitate virtuală.

Cea mai urmărită competiție culinară din România, MasterChef, revine la PRO TV cu sezonul numărul șase! Chef Patrizia, Chef Foa și Chef Adrian Hădean sunt pregătiți să pornească într-o nouă călătorie culinară alături de concurenți, pentru a descoperi următorul MasterChef al României. Show-ul vine cu probe surprinzătoare, locații spectaculoase și neașteptate, concurenți uimitori, dar și cu o serie de noutăți, precum introducerea șorțului auriu, care trimite concurentul care îl primește direct în bucătăria MasterChef. Începând cu 14 septembrie, ora 20:30, telespectatorii vor putea urmări probele noi, intense, care vor face deliciul serilor de luni și marți!

Visuri la CheieVisuri la cheie, producția care a schimbat vieți, se pregătește să revină cu un nou sezon plin de emoție și speranță, în fiecare miercuri, de la 20:30. Începând cu 23 septembrie, Dragoș Bucur și echipa sa de profesioniști vor prezenta românilor familii cu care soarta a fost dură, pe care le vor ajuta să aibă un trai mai bun. Telespectatorii vor vedea, în premieră în emisiune, cum o casă este dărâmată pentru a reconstrui una complet nouă și vor face cunoștință cu un nou ajutor în echipa emisiunii, un arhitect peisagist care își va lăsa amprenta pe spațiile verzi ale caselor renovate.

Las FierbintiCel mai urmărit serial de comedie din România, Las Fierbinți, revine din toamnă cu sezonul opt, începând cu 24 septembrie, ora 20:30. În fiecare joi, Celentano, Bobiță, Gianina, Giani și toată gașca de fierbințeni vor trece timp de două ore prin aventuri și întâmplări pline de umor. Serialul se bucură în acest sezon de vizita în platou a mai multor actori, care vor interacționa cu personajele din Fierbinți.

Vineri e Vocea României! Pe 18 septembrie, de la 20:30, va începe un sezon incendiar, în care competiția e mai dură ca oricând. Tudor, Loredana, Smiley și Moga și-au format echipele și se pregătesc intens! Lupta pentru al cincilea trofeu Vocea României se va da într-un decor spectaculos și cu reguli noi, care vor duce show-ul la un nou nivel.

Amalia Enache, Clipa de fericire (1)PRO TV continuă să emoționeze și lansează Clipa de fericire! În această toamnă, Amalia Enache, gazda emisiunii, aduce în față oameni cu povești de viață impresionante, cărora li se vor îndeplini dorințe și le vor fi oferite momente de bucurie. Pentru aceștia, Amalia și echipa au pregătit o mulțime de momente surprinzătoare, într-o emisiune care celebrează faptele bune și optimismul!

Filmul PRO aduce acțiunea, drama, suspansul și comedia! În fiecare sâmbătă și duminică, de la 20:30 și 22:30, super eroii vor ajunge în casele românilor în blockbustere și premiere de succes la nivel internațional, precum: Expandables 3, Avengers, Iron Man 3, The Hobbit: The Desolution of Smaug, The Lone Ranger, Men in Black 3, The Amazing Spider Man, X-Men: First Class, Rise of the Planet of Apes or Hercules.

Serialul PRO revine în această toamnă cu titluri importante, care îi vor fascina pe români! De luni până joi, de la 23:00, telespectatorii vor fi transpuși în universul politic din Statele Unite ale Americii cu House of Cards, vor descoperi crime incredibile în Blacklist și vor putea afla secretele de spionaj din Homeland.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *