Litoralul românesc, cel mai ieftin din zonă. Câți bani dăm la noi și cât ne costă la bulgari și greci? Litoralul românesc, cel mai ieftin din zonă. Câți bani dăm la noi și cât ne costă la bulgari și greci?
Scăderea TVA la alimente a făcut ca valoarea coşului de vacanţă în stațiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro, acesta... Litoralul românesc, cel mai ieftin din zonă. Câți bani dăm la noi și cât ne costă la bulgari și greci?

Scăderea TVA la alimente a făcut ca valoarea coşului de vacanţă în stațiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro, acesta devenind astfel cea mai ieftină destinație dintre cele monitorizate, spun oficialii Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Un studiu efectuat de site-ul Post Office Travel Money monitorizează, anual, preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, în 40 de destinaţii de vacanţă, de pe întreg mapamondul, mai puţin România. FPTR a continuat acest studiu, introducând preţuri pentru produse și servicii similare din țara noastră.

Anul acesta, rezultatul studiului arată că România se află pe locul I, (față de locul IV, anul trecut) fiind cea mai ieftină destinație turistică de litoral dintre cele nouă analizate. Astfel, turiştii cheltuie, în medie, 43,56 de euro pentru cele opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun. În clasamentul celor mai ieftine destinații de litoral, după România se află competitori precum Bulgaria, Spania, Turcia, Grecia, Croaţia, Franţa, Egipt și Italia.

Litoralul Verde: investiții de peste 40 de milioane de euro în derulare în sudul litoralului. Ce beneficii au adus?

“Scăderea TVA la alimente în luna iunie a făcut ca România să devină cea mai ieftină destinație dintre cele monitorizate. Prețurile au rămas pe loc, în timp ce în alte destinați au crescut cu 20%, în medie, față de anul trecut datorită inflației și ratei de schimb pentru liră, dolar, euro. Dacă s-ar introduce și impozitul specific pentru turism, am putea scădea și mai mult prețurile”, este de părere Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte executiv FPTR.

Top destinatii in functie de pretul cosului de vacanta – euro
1 Romania Neptun 43,56
2 Bulgaria Sunny Beach 50,53
3 Spania Costa del Sol 51,78
4 Turcia Marmaris 64,51
5 Grecia  Corfu 75,23
6 Croatia   Kvarner 77,81
7 Franta Nice 90,34
8 Egipt   Sharm el‑Sheikh 101,71
9 Italia  Sorrento 112,02

Coşul de vacanţă analizat în acest raport a inclus următoarele articole: o masă pentru doi adulţi (include 3 feluri de mâncare și o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de țigări Marlboro Lights, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 l, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea şi o sticlă de Coca-Cola, dar și o cremă de protecţie solară cu factor 15.

În urma analizei acestor date aflăm că la polul opus, considerată drept cea mai scumpă destinație dintre cele analizate de FPTR este Italia – Sorrento, unde turiştii dau, în medie, 112,02 euro pentru aceleaşi bunuri şi servicii.

Datorită prețurilor scăzute, țara noastră este o destinaţie accesibilă de petrecere a concediilor pe litoral, în comparație cu țările competitoare, având puterea de a atrage turiști străini.

Marea-Neagra (1)

“Chiar dacă pentru turiştii străini petrecerea vacanţei în Romania ar putea fi un chilipir, pentru o parte dintre romani, vacanţa în propria tara rămâne un lux, din cauza puterii scăzute de cumpărare a acestora. Introducerea voucherelor de vacanță, însă, va face ca turismul intern să crească, oferind posibilitatea cât mai multor români să-și petreacă vacanțele în stațiunile de pe litoralul românesc”, a mai spus Dragoș Răducan.

Anul trecut, litoralul românesc ocupa locul IV în topul celor mai ieftine nouă destinații de litoral, analizate de FPTR, fiind devansată de Bulgaria, Spania și Turcia.

Preţuri comparative pentru coşul zilnic – 2015 (euro)

Produse şi servicii Bulgaria Sunny Beach Spania Costa del Sol Croatia  Porec Grecia Corfu Egipt  Sharm el‑Sheikh Italia Sorrento Turicia Marmaris Franta    Nisa Romania Neptun
Ceasca cafea Bar/cafeanea 1,19 1,36 1,52 2,83 1.83 2.83 2.15 2.27 1,35
Sticla de bere locala Bar/cafenea 0,9 1,72 2,28 3,96 4.22 3.4 3.44 4.7 1,35
Sticla de Coca-Cola Bar/cafenea 1,48 2,27 2,28 3,17 1.41 2.83 2.15 3.68 1,13
Pahar de vin Bar/cafenea 2,38 1,99 3,17 5,09 5.64 2.83 4.31 5.09 1,35
O sticla de apa mineral de 1, 5 l Supermarket 0,49 0,43 0,91 1,69 0,7 1.69 0.87 0.76 0,9
Crema protectie solara factor 15 Supermarket 5,36 5,59 9,12 10,07 11.27 13.58 8.57 7.08 3,39
Pachet de tigari Marlboro 2,98 4,48 3,8 4,29 2.81 5.66 4.31 7.92 3,39
Cina pentru 2 persoane(include 3 feluri de macare si o sticla de vin local) 35,73 33,94 54.73 44,13 73.83 79.2 38.71 58.84 31,70
TOTAL CHELTUIELI 50,53 51,78 77,81 75,23 101.71 112.02 64.51 90.34 43,56

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *