“Clinica” Orange, peste 1,5 milioane telefoane reparate “Clinica” Orange, peste 1,5 milioane telefoane reparate
Orange Service a împlinit, deja, 10 ani, perioadă în care tehnicienii companiei au reparat mai mult de 1,5 milioane de telefoane primite de la... “Clinica” Orange, peste 1,5 milioane telefoane reparate

Orange Service a împlinit, deja, 10 ani, perioadă în care tehnicienii companiei au reparat mai mult de 1,5 milioane de telefoane primite de la clienți, susține Julien Ducarroz, directorul comercial al Orange România. Acesta ne-a dezvăluit și câteva din secretele “clinicii” de telefoane a Orange. 

Potrivit lui Ducarroz, aproape 1.000 de telefoane sunt reparate zilnic, iar Orange este singurul operator care are service autorizat de toți producătorii pe care îi comercializează. Am mai aflat că există peste 700 de puncte de colectă pentru telefoanele stricate, iar aici intră Orange Shop, Orange Store și chiar parteneri Orange.

Ducarroz susține că 98% din telefoane sunt reparate într-o sinură zi și circa patru zile durează returnarea telefoanelor trimise prin punctele de colectă. Totodată, pe orange.ro/orange-service clienții pot solicita preluarea telefonului în service și pot urmări statusul reparației.

Valoarea totală a investiției realizate în echiparea Orange Service se ridică la peste un milion de euro, iar aici lucrează 80 de tehnicieni. Aceștia au sesizat că resoftarea unui smartphone este cea mai des întâlnită operațiune la Orange Service și Care Center. Ei susțin că în Top 3 motive pentru care clienții recomandă Orange Service intră timpul redus de reparație, calitatea reparației și înlocuirea produsului în garanție cu un altul atunci când acesta nu mai poate fi reparat.

ducarrozDirectorul comercial al Orange România mai spune că investiţia a inclus, pe lângă achiziţionarea aparatelor de testare pentru echipamente digitale, a instrumentelor specifice şi a mobilierului, şi asigurarea unui mediu de lucru protejat de descărcarea electrostatică pentru tehnicienii angajați.

În prezent, în România există și 10 Care Centers, Orange fiind singurul operator telecom din România cu un centru de reparații în magazin.

Reprezentantul companiei susține că peste 110.000 de terminale mobile sunt asigurate de clienții Orange România, de 2,2 ori mai multe decât în H1 2014, iar Orange vinde circa 120.000 de telefoane mobile în fiecare lună, media celor sub brand propriu fiind undeva la 15-20%. Potrivit reprezentanților companiei, costul unei asigurari variază între 2/3 și 7/8 euro pe lună.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *