Workshop de “Business Diplomacy” pentru tinerii români interesați de relații internaționale Workshop de “Business Diplomacy” pentru tinerii români interesați de relații internaționale
Bursa Română de Afaceri, cea mai importantă platformă privată de business din România, organizează timp de trei zile, în parteneriat cu Liga Studenților Români... Workshop de “Business Diplomacy” pentru tinerii români interesați de relații internaționale

Bursa Română de Afaceri, cea mai importantă platformă privată de business din România, organizează timp de trei zile, în parteneriat cu Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), un workshop destinat studenților români care studiază în străinătate și sunt interesați de diplomația economică.

Bursa Română de Afaceri este o platformă privată de business internațional, care facilitează internaționalizarea companiilor românești dar și intrarea pe piața locală a companiilor internaționale și a investitorilor interesați să facă business în România, fie direct, fie prin intermediul unor parteneri de afaceri care operează deja pe piață.

“Zeci de mii de tineri români au studiat sau studiază în continuare în străinătate, iar an de an numărul acestora crește. Workshopul dezvoltat de Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) împreună cu Bursa Română de Afaceri face parte din pilonul 3 al LSRS – încurajarea întoarcerii acasă a absolvenților români din străinătate și încurajarea implicării active a celor care rămân în străinătate la dezvoltarea României. Noi avem convingerea că acești tineri au luat decizia de a participa, luând în considerare că dezvoltarea unei cariere afară sau în țară va fi în beneficiul lor, al României și al țării unde studiază, iar Liga Studenților Români din Străinătate îi sprijină în atingerea acestui deziderat”, spune Ștefan Dumitru, Vice-Președinte Adjunct pe Relații Externe al  LSRS.

“Potențialul tinerilor români este imens, iar valențele de diplomație moștenite și care se regăsesc din plin în rândul tinerilor români, îmbinate cu cele de comunicare, merită luate în seamă, mai ales dacă sunt stimulate și orientate inteligent către relații economice internaționale”, spune Valentin Preda, Președinte Bursa Română de Afaceri.

Pe toată durata workshopului (4-5-6 august) ce va avea loc la Palatul Grădișteanu-Ghica din București dar și la sediul Bursei Române de Afaceri, cei 10 tineri selectați vor avea ocazia de a își însuși fundamentele Business Diplomacy de la specialiști din Marea Britanie, Grecia, Elveția dar și de la diplomați acreditați la București din Suedia, Olanda, Egipt și Turcia, acestea din urmă susținând workshop-ul prin intermediul ambasadelor lor la București.

“Inițiativa parteneriatului cu LSRS și a organizării workshopului pe o temă atât de actuală, vine în contextul în care diplomația economică este considerată la nivel global o unealtă eficientă, utilizată frecvent nu numai de către diplomați, dar și de managerii companiilor multinaționale și ai altor organizații cu activități internaționale. În secolul 21, când se deschid mai mult ca oricând orizonturile globalizării, oricine are tangență cu relațiile internaționale, trebuie să fie un diplomat, altfel este exclus din joc. Și când vine vorba de business, asta se numește Business Diplomacy”, adaugă Valentin Preda.

Parteneriatul dintre Bursa Română de Afaceri și LSRS le oferă tinerilor români posibilitatea de se integra într-o rețea internațională de afaceri care le permite aplicarea cunoștințelor dobândite, spre dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale ale țărilor unde au studiat, cu România.

“Bursa Română de Afaceri și Liga Studenților Români din Străinătate mizează împreună pe o construcție a viitorului României prin transmiterea de la o generație la alta a tradițiilor românești în materie de diplomație și relații economice internaționale, rolul tinerilor fiind crucial în dezvoltarea și implementarea proiectelor economice ale României, pe termen mediu și lung. Așa că este important ca acestor tineri să li se dea oportunitatea de a-și valorifica talentul, studiile, cunoștințele și network-ul dezvoltat în străinătate”, spune Ștefan Dumitru.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *