LG, profit modest și vânzări în scădere în T2 2015 LG, profit modest și vânzări în scădere în T2 2015
LG Electronics a dat publicității situația financiară din al doilea trimestru al acestui an, iar lucrurile par să nu meargă chiar așa de bine... LG, profit modest și vânzări în scădere în T2 2015

LG Electronics a dat publicității situația financiară din al doilea trimestru al acestui an, iar lucrurile par să nu meargă chiar așa de bine pentru producătorul sud-coreean. Motivul: presiunea venită din partea competitorilor și o piață TV în scădere.

Astfel, potrivit informațiilor LG, profitul net al companiei a fost unul modest, de doar 206,38 milioane de dolari, în timp ce veniturile au scăzut cu 7,6% comparativ cu perioada similară din 2014, la 12,69 miliarde de dolari.

Divizia de Home Entertainment a raportat venituri de 3,59 miliarde de dolari, și o rată a profitului în scădere din cauza unei piețe slabe de desfacere a TV-urilor cu ecran LCD în țările din fosta Uniune Sovietică, America Latină și Europa. Oficialii diviziei sunt totuși încrezători în vânzările segmentului premiul 4K Ultra HD, în același timp mărind capacitatea de producție pentru segmentul OLED, căruia îi vor atașa prețuri mai atractive.

LG Mobile Communications Company a înregistrat vânzări de 3,33 miliarde de dolari, o creștere de doar un procent față de trimestrul doi din 2014. Compania a livrat la nivel mondial 14,1 milioane de smartphone-uri, cu 3% sub cele din aceeași perioadă a anului trecut. În ultimele trei luni, LG a vândut 8,1 milioane telefoane LTE la nivel mondial, cel mai mare număr înregistrat vreodată de companie. Pentru trimestrul trei, compania și-a propus să se concentreze mai mult pe segmentele mid-range și premium, având ca target piețele în curs de dezvoltare pentru atragerea de noi clienți.

Divizia de Home Appliance a raportat vânzări în creștere cu 10%, până la 4,09 miliarde de dolari, și un profit de 266 de milioane de dolari, cu 6% peste cel din aceeași perioadă a anului trecut. Ca strategie de viitor, LG vrea să introducă noi aparate electrocasnice și de aer condiționat în America de Nord și pe alte piețe dezvoltate.

În același timp, divizia de componente auto a avut încasări de 410 milioane de dolari în T2 2015, cu 18% peste cele din anul anterior. Centrul de entertainment pentru mașini creat de LG dar și segmentul de component engineering au fost principalele motoare ale acestei creșteri.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *